Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Un poem-eseu pe placul prietenului meu

Un poem-eseu pe placul prietenului meu

Iunie 2017

Simți ades nevoia să scrii ceva foarte important. Un eveniment, o situație „de fapt”, care să-i lase pe unii și pe alții cu mirarea căscată, cu urmele penelor de pe antebrațe tumefiate din pricina cutremurului interior, sau cu râșnița invidiei resuscitată; o anumită stare de necesitate lăsând omenirea fără urmă de speranță, cum ar fi întreruperea energiei electrice timp de o zi într-un areal vast al Terrei. Catastrofal!
Numai atunci ai reuși să atingi cota maximă a personalității efectiv inconfundabile. Doar astfel originalitatea te-ar învălui în mantia-i râvnită de oricare „deschizător de drumuri”, inițiatorul marcant al vreunei grupări estetice, al unei „mișcări” artistice, ori, și mai și, al unui curent cultural, un vast salon cu geamuri generos deschise dinspre passé, iar masivele-i uși – către avenir. Un nou Shakespeare, bunăoară, un proaspăt Nicolas Boileau, un Victor Hugo sau Jean Moréas, cel puțin. Fără îndoială – primul, cel mai, excepționalul, inconfundabilul! Sau măcar un Faulkner, acolo, sau un fel de James Joyce, de parcă Ion Budai-Deleanu, Odobescu și Liviu Rebreanu nici n-ar fi existat!
Te trezești odihnindu-ți carcasa întins pe spate în iarbă, desculț, tocmai când se face tranzitul primăvară – vară. Echinocțiul! Inițiezi, adică, un holocaust al unor populații vegetale și un altul din rândurile câtorva specimene de gâze, pentru că de insecte se ocupă insecticidele. Simți cum pământul respiră prin tălpile tale. Sufletele plantelor și ale minusculelor vietăți strivite își găsesc refugiu în porii epidermei intempestivului lor killer. Ce mai ispășire!
Dincolo de faleză, valurile întrunite într-un ansamblu vocal-instrumental intonează strident imnuri pe versurile poeților anonimi. Folosesc instrumentele de os cumpărate la muzeul scheletelor celebre. Visul apelor curgătoare se derulează în sistemul tău arterial și se împlinește în mări. Între timp, fiecare bătaie a inimii tale declanșează câte un tsunami: revolta oceanelor, detonată de candidatura uzurpatorilor la poziția de glorie antumă! 
Țipătul negării originalității așteaptă startul pe buzele intrușilor adunați în găști tocmai de nemuritorii nași ai revoltelor artificiale, numite „grupare”, „mișcare”, „direcție”, „curent”. Le schimbă doar scutecele, pamperșii, adică esențiala substanță a formelor și perisabila formă a conținuturilor. Privești cumpăna unei fântâni abandonate în Câmpiile Elizee. Te întrebi dacă e cazul să speri. Orice intervenție din exterior în acest caz o socotești nulă! 
Măcar atât!

Autor: Viorel Tăutan