Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Până la… Restitutio in integrum

Până la…  Restitutio in integrum

Iunie 2017

Restitutio in integrum este o formulă juridică prin care o persoană este repusă în starea anterioară unui fapt juridic prin care i-a fost lezat un drept. Abia după 1989, expresia latină a devenit cunoscută unui număr mai mare de vorbitori, pe măsură ce, în virtutea dreptului la proprietate, cei cărora li s-a luat cu japca bunuri de valoare au solicitat „repararea totală a pagubelor materiale și morale”. Căci acesta este sensul propriu al lui restitutio „reclădire, reconstruire, restaurare, refacere”; apoi s-a dezvoltat sensul special de „a repune pe cineva (deposedat, exilat, condamnat) în drepturile de mai înainte”. Se știe că, sub forme brutale și din motive arbitrare, statul comunist a devenit stăpânul unor valori materiale fără să fi avut loc „un fapt juridic”. Cum însă abateri de la litera și spiritul legii au avut loc în toate timpurile, ne-am întrebat care au fost expresiile românești prin care s-au tradus hotărârile divanurilor și, mai apoi, ale judecătoriilor. Ne-am îndreptat atenția spre contextele în care este exprimată atingerea sau intenția de a atinge limita de epuizare a modului de manifestare sau de săvârșire a ceva. Primele exemple se găsesc, firește, în letopisețe: „Și i-au plătit lucrurile toate acele… până la un capăt de ață” (Dicționarul Academiei, s.v. cap). Substantivul capăt (refăcut după pluralul capete) înseamnă aici „bucățică mică, rămășiță, lucru de nimic”. Cu același sens de „absolut tot, până la cel mai neînsemnat lucru” se folosește și „până într-un ac”. În preajma verbelor a plăti, a achita, a întoarce, a înturna, a înapoia, a restitui, cel mai adesea, ultimul termen al locuțiunilor este un substantiv care denumește o monedă. Ion Neculce înfățișează în Letopisețul său o întâmplare din primele zile de domnie a lui Neculai Mavrocordat: slujbașii care adunau dările au strâns bani pentru a-l susține pe Antioh-vodă, pretendentul la domnie așteptat de ei; noul domnitor, când ajunge la Galați, „îndată au și dat cuvântu mojâcilor să-și ié banii înapoi de la boierii zlotași. Și zlotașii apucasă de dedesă mulți bani la vistierie și n-avé de unde întoarce mojâcilor”. În urma pedepselor la care au fost supuși, „zlotașii au plătit țăranilor pân’la un ban”. Într-o scriere a lui A. Vlahuță întâlnim ceva asemănător; „Nu mai datora nimănui nimic; achitase pe Lambrino până într-o para” (Dicționarul Limbii Române, s.v. para). Spre a sugera o intensificare a acțiunii fiscului, cum am zice azi, M. Sadoveanu pune în gura unui personaj următoarele cuvinte: „Poruncă dau să se plece toți vistiernicii plătind rânduielile până la o para și până la un bob de linte” (Dicționarul Limbii Române Literare Contemporane, s.v. linte). Tot la o monedă de mică valoare face trimitere și expresia italiană fino ad un quattrino, substantivul denumind o monedă, valorând patru „bani”, care a circulat în Italia din secolul al XIII-lea până în secolul al XIX-lea. Sensul propriu al expresiei franceze payer rubis sur l’ongle este acela de „a goli un pahar dintr-o singură înghițitură, până la ultima picătură”. Sensul figurat pare a fi pus în circulație, simultan de Balzac și Eugène Sue în 1843: „a termina până la ultima picătură” și, prin extensie, „a plăti fără întârziere până la ultima centimă” (Marc Fumaroli, Le livre des métaphores, Paris, Robert Lafont, 2012, p. 1024).
Regăsim în locuțiunile adverbiale de mai sus substantive (ac, bob, capăt, pará) al căror sens aduce ideea de „puțin, lucru neînsemnat, fără valoare”. Ne amintim că un material lexical asemănător intră în construcția litotei: Arde’n candelă’o lumină cât un sâmbure de mac (M. Eminescu – Călin). Dar accentul cade în rostirea locuțiunilor adverbiale de mai sus pe prepoziția până la (într-). Indispensabile în realizarea raporturilor sintactice din enunțuri, prepozițiile și conjuncțiile, foarte frecvente în vorbire, sunt numite instrumente (unelte) gramaticale; ele beneficiază, în dicționare, de un spațiu tipografic deosebit (prep. de ocupă în Dicționarul Academiei douăsprezece pagini). Nici aportul lor semantic nu e de neglijat. Cititorilor nu le-a scăpat o tendință referitoare la folosirea prepozițiilor: alăturarea mai multor prepoziții (uneori, marcată grafic prin linie oblică) înaintea unui substantiv. Dăm un exemplu din ultimul număr (23) al revistei România literară: „Ion Horea și-a atașat emblema creatorului care și-a consumat viața în și pentru poezie” (p. 18). Cât privește prepoziția din titlul rândurilor noastre, sperăm că, după lectura lor, cititorul a sesizat nuanța temporală a lui până la.

Autor: Gheorghe Moga