Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Ioana Ileana Ştețco

Ioana Ileana Ştețco

Aprilie 2017


Ai să dai seamă, doamnă

Pentru pajiştea pe care-ai visat
vise de aur şi de pământ
pentru râul care păstrează
forma sărată a trupului tău
Şi pentru cântecu-n formă de piatră
ce se adună neştiut în Cuvânt
ai să dai seama ridicând ochii
la cerul care ţi se cuvine

Cine şi cum ne îngheaţă în sânge seminţele grele
de câte ori în preajmă privirea ciuguleşte seminţe
Pentru inima care bate
şi pentru inima care se opreşte instant
Ai să dai seamă, doamnă

Pentru îndrăzneala de-a străbate la pas
infernul unor alcătuiri viitoare
alcătuiri de praf şi de mâzgă
ochii strălucind a singurătate
maculează bornele timpului meu 
avariate într-o celulă neutră

Pentru nostalgia ca o coroană imperială
pe care o port deşi zeul visării
este din ce în ce mai absent
Pentru învierea ce creşte statornic
în crucea trupului meu muritor
Pentru nemiloasa inimă care lasă
leagănul pruncilor la vedere
când toate acestea le ştie şi le cunoaşte

Pentru fiecare singurătate
Ai să dai seamă, doamnă
privindu-i în ochi
pe cei care trec pe tăişul securii
cu tălpile goale

Pentru cuiburi de vulturi nelocuite
şi pentru poemul cu trup de zăpadă
pentru toate vei da seamă, doamnă
acum şi în veacul alcătuirilor tale
din cea mai pură lumină
ori din golul cel mai adânc 

Pentru pământ dau seamă aici
cu iubirile mele cu gust de pământ 
şi cu lacrima trupului meu 
îngheţată 
Pentru marea din sânge
cu sângele vărsat în vreme de pace 
dau seamă
Pentru cenuşile focului semănate în aer 
ca grânele toamnei
dau seamă cu inima strânsă 
într-un punct luminos
pe patul de spuză
al înfăptuirilor viitoare

Şi-n golul vintrelor 
în curbura de dinlăuntru
simt cum marele pictor desenează perpetuu
Semnele unui timp vorbitor 


Clopotniţa zburătoare

Suntem cei mai veseli conspiratori
Tragem cu entuziasm de funiile neputinţei
Într-o clopotniţă zburătoare

Ca un coşciug strânge singurătatea
Partea aceea de neascultare
În care vântul şuieră nepăsător
Printre dezordonatele funii

Trece pe acolo ca din întâmplare poetul
funiile dansează şi cântă
fără să fie atinse
Dezvăluie muzica din interiorul cuvintelor
muzică mai uşoară ca fulgul tinereţilor lui
cel mai umil îmblânzitor de cuvinte

Funiile acelui timp se adună
În poemele fără armură
Şi străbat infernul pe jos

Din clipa-aceea 
pe faţa mea se îmbulzesc depărtările
din clopotniţa zburătoare
conspiratorii neputinţei ridică paharul
vinul se varsă şi pe podea
se încheagă pete de sânge

Cel care a întrebat drumul
despre cântecul lui
nu se mai vede