Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Poetul timpului

Poetul timpului

Aprilie 2017

Înainte de a fi un jurnalist de excepţie, Menuţ Maximinian este un poet modern, un iubitor al esenţelor lirice. Poezia sa conţine puternice reflecţii existenţiale în care proporţia sentimentală se află în echilibru cu cea contemplativă. Volumul de poezii intitulat metaforic Trenul vieţii, este o ediţie bilingvă, română-albaneză, rod al maturităţii sale creatoare, energice şi entuziaste, animată de o considerabilă candoare.
Menuţ Maximinian este un talent cultivat, un poet cu o reală vocaţie pentru acest gen de literatură, un călător în lumea versului liber, încărcat de sensuri şi conotaţii lăuntrice prin care emană sensibilitate şi emoţie inconfundabilă. Exerciţiul său spiritual se află într-o continuă căutare a tonului poetic, al exprimării îngrijite, al unei gândiri mature şi echilibrate: „Căutările/ Au trecut gardul./ Peste stânci/ E viaţă albastră/ Dacă mergi/ Dincolo de cărări,/ Întâlneşti oameni./ Dacă vrei,/ Dincolo de viaţă/ Îţi găseşti calea” (Dincolo). Întâlnim în acest volum versuri care ilustrează o răsturnare a lucrurilor fireşti, încercare stilistică mai puţin întâlnită: „Păsările îşi caută cuibul/ În pământul mamă./ Ramurile copacilor cresc în jos,/ Rădăcinile prind viaţă spre cer” (Rădăcini din cer).
Povestea unui bibelou rămas stingher pe raftul bibliotecii, devine pentru poet un motiv de mare sensibilitate: „Printre cărţi e casa ei/ De 20 de ani stă pe aceeaşi poliţă./ Când se plictiseşte îi trage cu ochiul lui Eminescu/ Sau lui Coşbuc/ Sau la alţii din Biblioteca pentru toţi” (Balerina bibelou). Tema rurală este oglindită în poezia Satul din ilustrată: ,,Faceţi loc/ În rândul din faţă!/ Vin bătrânii mei,/ Simpli şi tăcuţi./ Chipul lor e brăzdat de sunetul anilor./ Hainele lor sunt din fân şi mere./ Ochii lor au intrat în nesfârşire/ Îi aştept ca pe sfinţi./ Sunt calea spre amintiri”. Poemul are valoarea unui îndemn, a unei porunci prin care, întâietatea preţuirii revine celor înveşniciţi în această lume. Sunt versuri simple, izvorâte din puritatea cuvintelor şi încărcătura lor emoţională. Menuţ este un poet fascinat de idei îndrăzneţe, pe care le pune în tiparul său sufletesc. Drumul lui e în timp, nu atât în spaţiul real, cât în spaţiul imaginar: „Stau pe o creangă de Cer/ Cu mâna pe stele/ Cu alta pe inimă./ Sfâşiat în două/ Trupul dă ultima lumină” (Revedere).
Majoritatea creaţiilor sale sunt scurte, construite pe fundalul unor imagini deosebit de sugestive. Fiecare poem este un cerc închis şi toate între ele comunică prin acelaşi spirit, care le străbate. Poetul ne introduce într-un mediu propriu, de unde provine şi originalitatea sa: „Pe dealul cu flori/ Soarele a obosit să urce./ Doar picioarele căprioarelor/ Străbat poteca./ Din pragul pădurii/ Izvorul coboară,/ Despărţind tărâmuri” (Dealul cu dor). Sunt evidente aici, dar şi în alte creaţii, figurile de stil, în special metaforele, care dau culoare şi frumuseţe versurilor sale.
În diversitatea tematică a poeziei lui Menuţ, un loc aparte îl ocupă iubirea, sinceră, caldă şi fără răsfăţ. El cântă fiinţa dragă şi bucuriile simple ale vieţii: „Ne-am întâlnit pe puntea lacului./ Mi-ai dat apă şi un struţ de cireşe/ ...Ne-am întâlnit în sărut./ Mâna ta era prelungirea mâinii mele.../ sau: „Pe o aripă e speranţa/ Pe alta e iubirea/ La mijloc de trup o inimă/ Care bate pentru El” (Sufletul pasăre). Pe un alt palier se află ideea credinţei, ca un pilon al dăinuirii existenţiale: „Am plâns/ La stâlpul în formă de Cruce/ Până sârmele i-au ruginit” (Ruga)... „Am luat o palmă de lumină./ Am sădit-o/ Şi lumea a privit-o cum creşte./ Apoi am luat şi întuneric/ L-am pus în pământ,/ Dar mi-a înghiţit lumina./ Am udat lumina cu apă din Cer...” (Vremea păcatului).
Menuţ Maximinian este un poet al timpului său, mistuit de întrebări şi nelinişti: „A nins până la uşa sufletului./ Am încercat să dau nămeţii deoparte,/ Pentru ca inima să fie la adăpost”. Ideea o regăsim şi în poeziile Timp, Vreau clipele noastre, Ceasul, Oglinda apei şi altele. Întreaga sa creaţie poetică este străbătută de un suflu modern, original, care se simte, nu numai prin conţinut, ci şi prin autenticitatea limbajului folosit.
Prin sănătatea mesajului său optimist, cald şi vibrant, Menuţ Maximinian, reprezentantul generaţiei în blugi este poetul care arde ca o flacără vie pe altarul cuvântului scris.

Autor: Mircea Daroşi