Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Cehu Silvaniei, ieri

Cehu Silvaniei, ieri

Aprilie 2017

Câteva considerații privind industria, transporturile, sistemul bancar și comerțul din Cehu Silvaniei
Perioada cuprinsă între Revoluția de la 1848 și sfârșitul Primului Război Mondial este una prosperă și pentru târgul Cehu Silvaniei, precum și satele aparținătoare: Motiș, Nadiș, Ulciug și Horoatu Cehului. În târg apar primele fabrici și numeroase ateliere meșteșugărești, primele bănci și instituții bancare, poșta și telefonul, calea ferată. Țăranii satelor produc tot mai mult pentru piață, dețin ateliere de fierărie și tâmplărie, practică meșteșuguri ale căror produse se vând la piață sau târg, își comercializează produsele agricole ca și materie primă în industrie.
Apariția industriei în Cehu Silvaniei este legată de primele obiective industriale, transformate de meșteșugari în fabrici, unde este diferențiat fiecare produs tehnologic. Cea mai mare fabrică se pare că a fost tăbăcăria „Mercur”, având ca proprietar pe Gavril Borghida, de naționalitate evreu. Capitalul inițial la înființare a fost de 50.000 lei. El valorifica pieile animalelor sacrificate în diverse abatoare din Sălaj. Fabrica acestuia producea toval, piele, opinci, curele de transmisiune, curele de cusut, cupron, piele neagră1. Alte obiective industriale au fost cele două mori de măcinat cereale, acționate de motoare cu abur2. Aici se obțineau: făină de grâu, făină roșie, tărâțe, precum și „dărălaș” pentru hrana animalelor domestice. Moara cea mare de pe strada Libertății a fost deschisă la sfârșitul secolului XIX, după terminarea clădirii acesteia. Pe harta militară a Ungariei dintre anii 1869-1887 se observă o moară de apă pe valea dintre satul Nadiș și Cehu Silvaniei. Despre o altă fabrică de oțet „Stern” se vorbește în anul 1905, cu ocazia violențelor electorale3.
În paralel cu aceste mici fabrici, continuă activitatea meșteșugărească în numeroase ateliere. În târg funcționează numeroși croitori, tâmplari, dulgheri, fierari ș.a. O importantă activitate meșteșugărească o desfășoară comunitatea evreiască. Familia Konigstein, spre exemplu, are un atelier de croitorie la parterul clădirii Băncii „Albina”. Unii țărani din satele Nadiș și Motiș, confecționează din nuiele coșuri și coșărci și le vând la târgurile din jur. La fel, sunt vestiți în zona Codrului pentru împletitul funiilor de cânepă pe care le comercializează în toate așezările din jur4.  
Transporturile realizează și ele progrese datorită hărniciei locuitorilor. Drumurile din cadrul satelor și extravilanul acestora erau întreținute de comunități. În târg sunt mai întreținute datorită bugetelor mai mari pentru astfel de lucrări și faptului că în centrul localității se ține târgul de animale. Pentru drumurile principale se oferă ajutor și de la comitat sau guvernul Ungariei. Într-un discurs parlamentar, din 1873, deputatul Gheorghe Pop de Băsești, critică alocările financiare mari pentru calea ferată și cere mai mulți bani pentru drumurile proaste din plasa Cehu Silvaniei5. Vrând să atragă atenția asupra reparării acestor drumuri, spune despre ele „se îneacă bieții oameni în noroi. Sunt anotimpuri când nimeni nu pleacă singur la drum. Are nevoie de cinci tovarăși. Abia cu caii de la mai multe căruțe ei pot scăpa de împotmoliri”6. Comparând harta iosefină (1763-1787) și harta militară (1869-1887) a Ungariei se observă intensificarea rețelei de drumuri și mult mai multe poduri construite între cele două ridicări topografice. De asemenea, se observă că râul Sălaj a fost îndreptat și canalizat, recuperând pentru folosință agricolă suprafețe întinse de terenuri mlăștinoase. 
O altă cale de transport a diferitelor mărfuri a fost Someșul sălăjean, navigabil până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Navigația se făcea pentru transportul sării și al altor produse, fie cu ajutorul navelor „ourb” de la Dej, fie cu plutele, de la Jibou în jos, pe Someș și pe Tisa, până la Tokay, Szeged, Szolnok și chiar până la Dunăre7. 
Un mare progres pentru transporturi și comerț l-a constituit construirea căii ferate Ulmeni-Cehu Silvaniei. Încă din 1887, unul dintre fruntașii autorității administrative comitatense de la Zalău, recunoștea importanța acesteia: „Legătura cu Dejul e vitală, fiindcă de secole se transportă sarea și lemnul. În comparație cu această linie, cea dintre Cehu Silvaniei și Baia Mare vine numai pe al doilea plan”8, iar locuitorii plasei Cehu Silvaniei vor contribui și ei cu 10.000 florini. Inaugurată la 2 octombrie 1899 (în lungime de 19,38 km), odată cu clădirea Gării, se va axa pe transportul de mărfuri și de persoane9. A legat târgul de rețeaua feroviară națională a Ungariei, putând fi transportate mărfuri, produse și materii prime din toată Ungaria până în România. Pe această rută feroviară s-au transportat, pe lângă persoane, mărfuri precum mobilier, doage, lemn de construcție și de foc, sare, materiale de construcție (piatră, var, țiglă), cereale și produse legumicole, mangal, pânzeturi, pielărie, spirt, bere etc. Mare parte din aceste materiale au avut ca destinație Ungaria, iar ca urmare a traficului mare pe liniile ferate, în scurtă vreme, cheltuielile pentru realizarea acestora au fost amortizate10.    
Sistemul bancar și instituțiile bancare în zona noastră își au începuturile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Datorită schimburilor comerciale tot mai mari, apariției primelor fabrici și deschiderii vânzării terenurilor agricole către țărani, operațiunile bancare devin indispensabile pentru locuitorii așezărilor din zona Cehului.
În Cehu Silvaniei, prima bancă înființată între anii 1870-1880 a fost „Sz. Cseh as vidike”. Deschisă pentru nevoile populației locale și a celei din plasa Cehu Silvanei, avea capital majoritar maghiar. Întemeiată și cu ajutorul intelectualilor români11 își va desfășura activitatea până după Primul Război Mondial. Printre acționarii băncii au fost Demetriu Suciu și Dr. Ioan Nichita. Primul dintre aceștia a fost și avocatul băncii, până la participarea sa la Memorandumul din 1892, când datorită șicanelor administrative s-a mutat ca director executiv la Banca „Sălăgiana” din Jibou. În anul 1907 mai deținea aici 8 acțiuni în valoare de 800 coroane12. Avocatul dr. Ioan Nichita, în anul 1907, deținea la această bancă 10 acțiuni pe care le donează „Asociației Transilvane pentru literatura și cultura poporului român”13.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, cea mai mare bancă românească din Transilvania, „Albina” își deschide filială în Cehu Silvaniei. Construcția clădirii terminată în 1896, care adăpostește de aproape jumătate de veac Clubul Copiilor, păstrează și astăzi coșnițele de albine pe frontispiciu. Încă de la început, filiala Băncii „Albina” din Cehu Silvaniei, a pus accent pe împrumuturi ipotecare, și mai puțin pe operațiuni de scont14. Sesizând criza unor moșii nobiliare scăpătate, precum și creșterea posibilităților financiare ale țăranilor, se ocupă cu precădere de cumpărarea și parcelarea acestora15. Apoi sunt vândute țăranilor prin acordarea de împrumuturi. 
Următoarea bancă înființată a fost „Korona”. Cel mai probabil a fost dată în folosință în anul 1901, odată cu terminarea impunătoarei construcții în care și-a desfășurat activitatea. Avea cel mai probabil acționari cetățeni maghiari, dar despre care nu avem informații, la fel stând lucrurile și cu operațiunile bancare.
Alt institut de credit programat să se deschidă în Cehu Silvaniei a fost „Codreana”. S-a fondat în 1906, cu un capital de 100.000 coroane, în 1.000 de acțiuni de câte 100 coroane fiecare16. Mutarea lui la Băsești s-a datorat violențelor electorale din anul precedent, iar obiectivul principal a fost satisfacerea împrumuturilor „clientelei” românești din această parte a țării17. Chiar de la început a avut operațiuni „frumoase”, acoperindu-se astfel nevoia stringentă a unui institut bancar care să acorde împrumuturi locuitorilor din zona Codrului. Avându-l ca acționar principal pe Gheorghe Pop de Băsești, în anul 1907, activele băncii se cifrează la 409.581 coroane, și un profit anual de 10.054 coroane18.     
Indiferent de bancă, împrumuturile acordate se făceau la dobânzi mari, iar cei care împrumutau garantau cu bunurile care le aveau (case, terenuri, animale, mobilier etc.). Țăranii, precum cei din Uileac, după Primul Război Mondial amenințau că vor ridica securile asupra executorilor judecătorești19. Cu toate aceste nemulțumiri, economia locală a prosperat, iar dezvoltarea economică a continuat în toată această perioadă.  
La fel ca în prima jumătate a secolului al XIX-lea, valoarea cea mai reprezentativă a comerțului este cea cu produse agricole, cereale sau animale domestice, pe care o practicau marile domenii nobiliare. La acest comerț agricol participă acum și țăranii înstăriți din localitățile noastre mai ales după ștergerea drepturilor „regaliene” din 1890. Acest comerț agricol este completat de puținele mărfuri industriale ce se produceau în fabricile din târg. Tot în această perioadă se măresc numărul prăvăliilor și cârciumilor din târg, iar tot mai mulți evrei desfășoară astfel de activități economice. Ca urmare, și bugetele localităților cunosc creșteri semnificative.
Bugetul târgului Cehu Silvaniei însuma în anul 1900 o avere de 324.177 coroane, 92 forinți, iar impozitul plătit către stat este de 18.723 k.4 f20. De asemenea, Nadișul, în același an, bugetul său are o valoare de 8.368 de coroane și 6 forinți, plătind statului un impozit de 2.095 k., 90 de forinți21. Satul Motiș dispunea în anul 1900 prin bugetul local de 4.057 coroane, 24 forinți, iar impozitul direct către stat era de 1.672 c., 83 f.22. 
Tot acum sunt semnalate încheierea primelor asigurări împotriva distrugerilor de diverse feluri. Numărul proprietăților cu asigurare împotriva incendiilor este de 67, asigurarea producției de cereale și împotriva incendiilor 15, doar împotriva incendiilor 7 și împotriva grindinei 923.
 Pe ansamblu, aceste ramuri economice se dezvoltă diferit în toată această perioadă. În cadrul economiei cehane apar pentru prima dată obiectivele industriale și băncile comerciale, care intensifică dezvoltarea economică. De asemenea, progresele realizate în cadrul comerțului și transporturilor, prin construirea de căi ferate, va face posibilă industrializarea orașului în deceniile ce vor urma.

1. Marin Pop, Evoluţia oraşului Cehu Silvaniei din secolul XVIII până în prezent, în „Caiete Silvane”, nr. 139-140, august-septembrie 2016, p. 7.
2. Marin Pop, op. cit., p. 6.
3. Ioan Georgescu, George Pop de Băsești, 1835-1919, 60 de ani din luptele naționale, Ediția a II-a, Editura Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă”, Cluj-Napoca, p. 135.
4. Camelia Burghele, Șapte zile în Țara Silvaniei, Editura „Caiete Silvane”, Zalău, 2010, p. 30.
5. Ioan Georgescu, op. cit., p. 320.
6. Ibidem, p. 320.
7. Emil Lazăr, 100 de ani de transport feroviar pe valea Someșului sălăjean, în Acta Musei Porolissensis, XIV-XV, Zalău, 1991, p. 327. 
8. Emil Lazăr, op. cit., p. 329.
9. Ibidem, p. 330.
10. Ibidem, p. 331. 
11. Dionisie Stoica, Ioan P. Lazăr, Schița monografică a Sălajului, Editura „Caiete Silvane”, Zalău, 2016, p. 150.
12. Ibidem.
13. Ibidem, p. 139.
14. ***, Din istoria Transilvaniei, Editura Republicii Populare Române, 1963, p. 213.
15. Ibidem. 
16. Dionisie Stoica, Ioan P. Lazăr, op. cit., p. 177.
17. Ibidem, p. 175.
18. Ibidem, p. 179.
19. Cedică Georgeta Robu, Oameni de seamă, trecători prin Someș Uileac, discurs rostit la Sărbătoarea „Fiii satului”, Uileac, 2014, p. 2.
20. Petri Mór, Szilágy vármegye monographiája, vol. IV, 1902, p. 522.
21. Maria Fălăuș, Aurel Fălăuș, Schiță monografică a satului Nadiș, în Nadiș - 620 de ani, Baia Mare, 2007, p. 17.
22. Petri Mór, op.cit., vol. III, 1902, p. 114.
23. Ibidem, vol. IV, 1902, p. 521.

Autor: Augustin Gavra