Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Profesorul Valentin Tăutu (1938-2012) – un model demn de urmat

Profesorul Valentin Tăutu (1938-2012) – un model demn de urmat

Aprilie 2017

Pe data de 23 februarie 2017, profesorul Valentin Tăutu ar fi împlinit vârsta de 80 de ani, însă Domnul l-a chemat la El acum cinci ani, pe data de 31 octombrie 2012.
Valentin Tăutu a fost o personalitate sălăjeană mai puțin cunoscută. A fost contemporan cu noi, dar, cum se întâmplă de obicei, din păcate, ne dăm seama de valoarea unei persoane abia atunci când nu mai este printre noi.
Soarta nu a fost blândă cu el încă de la naștere. S-a născut la 23 februarie 1938 în localitatea Curitău (în prezent Sălăjeni) din părinții Ioan și Ana Tăutu. Din păcate, nu putem spune că din acea zi a văzut lumina zilei, deoarece era nevăzător. A văzut-o, însă, cu ochii sufletului său nobil.
Era primul din cei patru copii ai familiei Tăutu, care le-a acordat o educație aleasă, în respect față de Dumnezeu și a iubirii aproapelui.
La vârsta de 8 ani, respectiv în anul 1946, Valentin a fost dus la Școala pentru Nevăzători din Cluj, unde a urmat cursul primar (I-IV) și cel elementar (V-VII). A reușit performanța de a absolvi două clase într-un singur an (1951-1952), după care a urmat cursurile Liceului Clasic din Cluj (astăzi Liceul „Nicolae Bălcescu”), unde i-a avut colegi, printre alții, pe regretatul profesor Petre Mereuță și pe bunul său prieten, profesorul de matematică din Târgu Frumos, Nicolae Pipă.
De mic copil s-a dovedit a avea o inteligență rară. Așa l-am cunoscut eu, Melania, verișoara lui din Derșida în momentul unei vizite la Sălăjeni, pe când Tinu se afla în vacanță. Nu mică mi-a fost mirarea când am intrat în curte și am văzut un băiețel de vârsta mea cu o covată din lemn, plină cu grăunțe, din care dădea de mâncare la găini. Și culmea era că el număra găinile din jurul lui și îi ieșeau la numărătoare. Eu tot încercam să număr și eu găinile, dar nu-mi ieșeau la număr nicidecum, iar el reușea, deși era nevăzător.
Ajuns la liceu s-a împrietenit pe viață cu Constantin Popescu, viitor coleg de serviciu la liceul de nevăzători din Cluj. Profesorul Popescu își aduce aminte cu emoție și acum momentul în care s-au cunoscut: „Prima noastră întâlnire a avut loc când am intrat pentru prima oară în Internatul Școlii pentru copiii nevăzători. Simțind că sunt posac și stăpânit de o tristețe mare, provocată de ruperea bruscă de familia mea, în joacă mă sâcâia, îmi lua chipiul și mi-l dădea înapoi. Așa a înțeles el, Valentin, că îmi poate risipi tristețea”. 
După absolvirea liceului, care la vremea respectivă era de trei ani, în perioada 1955-1959 a urmat cursurile Facultății de Filologie-Istorie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. După absolvire, la vârsta de numai 21 de ani a îmbrățișat cariera de dascăl la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj. 
Dovedindu-se un autodidact desăvârșit, care nu se dădea bătut în fața greutăților vieții, Valentin Tăutu a predat timp de peste 40 de ani foarte multe discipline, de la cele înscrise în diploma universitară: Limba Română și Istorie, Limba Latină, Franceză, Matematică, Chimie. De asemenea, a predat și cursul de Abreviație. 
Pe lângă limbile specifice materiilor predate, vorbea germana, spaniola și limba engleză, pe care o preda facultativ elevilor dornici a o cunoaște în acele condiții specifice regimului, care privea cu suspiciune orice venea din Occident.
Profesorul Constantin Popescu își aduce aminte că Valentin Tăutu a terminat facultatea ca șef de promoție și că avea înclinații spre „mai multe limbi slave, saxone și neolatine. Luările sale de cuvânt în Consiliile profesorale stârneau viu interes în rândurile oamenilor”. Tot el spune că Valentin Tăutu l-a prezentat întregului colectiv profesional de la liceul de nevăzători în momentul când a intrat și el la catedră. De asemenea, spune despre Valentin Tăutu că „era o persoană meditativă, preocupată în permanență de probleme filozofice. De altfel, spre sfârșitul carierei a urmat cursurile Facultății de Filozofie, terminându-le cu rezultate foarte bune”.
Mișcat de tragedia umană produsă în ziua fatidică de 4 martie 1977, în urma cutremurului catastrofal care a afectat România, Valentin Tăutu a donat din modestul său salariu de profesor suma de 3.000 lei, valoare foarte mare la vremea respectivă. 
Tot în același an, după cum povestește profesorul Constantin Popescu, a aderat la mișcarea dizidentă a lui Paul Goma, „având repercusiuni grave asupra lui din partea feciorilor de la Securitate, cum le zicea el”.
Când s-a instalat în locuința din Cluj, până s-a obișnuit cu drumul până la serviciu și invers, l-au însoțit membrii familiei cumnatului profesorului Popescu, dimineața și după terminarea cursurilor. De asemenea, soția profesorului Popescu îl ajuta să scoată cuvinte din dicționarele de limbă franceză și germană „înțelegându-se excepțional”.
Eu, Melania Flonta, născută Gorgan, l-am reîntâlnit după mutarea noastră din Zalău, la Cluj. Unchiul, tatăl lui Tinu decedase… Tinu locuia cu mătușa Ana, mama sa, într-un apartament din Mănăștur, din care a plecat pe drumul fără întoarcere în data de 31 octombrie 2012. În cei patru de ani de când ne-am regăsit la Cluj, Tinu a devenit un adevărat membru al familiei noastre, nu un simplu verișor de gradul doi. Aveam conversații lungi și cu multe depănări de amintiri. Nu s-a căsătorit niciodată. O profesoară de sport din Focșani, care îi purta mult de grijă a ajuns până acolo încât i-a propus să se însoare cu ea, dar Tinu a refuzat. Tot un caz asemănător a fost și cu o femeie care era medic pediatru. Povestindu-mi mie toate acestea l-am întrebat de ce nu a fost hotărât să facă acest pas: „Nu am fost de acord, deoarece nu am vrut să devin povara nimănui”, a spus el. A avut viața lui, 80% atribuită studiului zilnic, lăsând în urma lui mari valori așezate pe hârtie, care ar merita puse în valoare.
În ultimul an de viață, am observat cum se topea încet ca o lumânare aprinsă. Tot timpul îmi spunea că nu îl doare nimic, numai că nu doarme mai mult de o oră, cel mult două pe noapte. Își depăna firul vieții, prin amintiri frumoase ale vieții, dar și multe amintiri triste, printre care și hărțuirea lui ani buni de către Securitate, în urma aderării la mișcarea dizidentă a lui Paul Goma. 
Printre cele mai frumoase amintiri din viața sa, rememora surpriza pe care i-a făcut-o fostul său elev, George Nicolescu, ajuns celebru cântăreț de muzică ușoară, datorită vocii sale divine. Iată ce ne povestește George Nicolescu despre acest episod: „Totul a pornit de la un impresar al meu, care m-a rugat să vorbesc cu cineva drag mie. Se referea la faptul că eu eram invitat la acea emisiune: «Surprize, surprize».
Am acceptat invitația și am avut marea bucurie să ofer unui profesor foarte drag mie posibilitatea ca acea persoană să fie invitată la această emisiune.
Pentru că nu puteam să fac singur acest gest, l-am solicitat pe fostul meu coleg și prieten, Silviu Vanda să lucreze împreună cu mine, ca lucrurile să fie cât mai bine făcute, soția prietenului meu Silviu, Elena Vanda, aducând o contribuție deosebită la ceea ce doream să facem.
Astfel s-a întâmplat că în ziua Crăciunului, profesorul Valentin Tăutu să fie «păcălit», prin a fi invitat la emisiunea «Surprize, surprize» și acolo am avut marea bucurie să-l regăsesc pe profesorul care m-a învățat carte. Nu mică mi-a fost mirarea, dublată de marea bucurie, ca profesorului Valentin Tăutu să i se ofere un calculator performant, și în acest fel profesorul să plece de la această emisiune mulțumit și încântat. Este un lucru extraordinar că eu împreună cu Silviu și Elena să-i putem face acestui om, pe care l-am iubit toți, o asemenea bucurie.
N-aș putea decât atât cât pot să fiu mulțumit că impresarul, împreună cu cei doi prieteni ai mei, am reușit să-i creăm profesorului Valentin Tăutu starea de bine, pe care e inutil să o mai spun că i-am oferit-o din toată inima.
Aceste lucruri le-a prezentat fostul elev al profesorului Tăutu Valentin, care semnează cu respect, considerație și cu drag”.
În ziua de 31 octombrie 2012, la orele 11,30 sufletul lui Valentin Tăutu „s-a ridicat la ceruri, în liniște, seninătate, pace, în deplină demnitate și modestie așa după cum a străbătut și cei aproape 75 de ani de viață”, după cum afirma cu emoție și durere la catafalc fostul său elev, prof. Silviu V. Vanda.
A fost condus pe ultimul drum pe data de 3 noiembrie 2012, de un grup restrâns de rude, prieteni, foști colegi și elevi, care „în tăcere și prin rugăciuni, au adus un ultim omagiu, salut și recunoștință, celui care prin viața exemplară, prin înalta-i ținută intelectuală și morală, a fost un model, un crez, un exemplu de viață”.
„Prin plecarea, mult prea devreme, dintre noi, a profesorului Valentin Tăutu, «un om între oameni» – spunea la catafalc profesorul Vanda – s-a stins încă o lumină, nu numai a Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj, instituție pe care a slujit-o cu credință, dăruire, timp de 41 de ani, dar și a comunității locale a nevăzătorilor și chiar a celei naționale, deoarece cărturarul Valentin Tăutu a fost măsura, expresia posibilităților și capacităților nevăzătorilor, un vârf și o mândrie a acestora.
Profesorul Tăutu și-a dedicat întreaga viață și carieră studiului, acumulării de informații, dornic de cunoaștere, iar cunoștințele dobândite le împărtășea cu multă generozitate celor din jur, personalitatea sa degajând în preajmă-i multă lumină.
A fost o adevărată «enciclopedie vorbitoare», un izvor nesecat de cultură, rod al lecturilor, studiile sale, toate trecute prin filtrul e-ului personal, al meditațiilor și reflecțiilor, pe baza lor făcând judecăți de valoare, puncte de vedere personale, de la care nu se abătea niciodată: «este așa, fiindcă am spus eu», era concluzia finală a unei discuții sau discurs al domniei sale.
Prin vasta-i cultură a fost un mare erudit, un «doctus», iar cei prezenți la ultima întâlnire cu profesorul Valentin Tăutu asistau neputincioși și îndurerați la îngroparea unei mari culturi.
Sub aparența unei personalități reci, dominate de sobrietate și aristocratism, marele dispărut ascundea un suflet cald, o mare noblețe sufletească, omenie, înțelegere, mai ales pentru cei aflați în suferință, pentru care avea întotdeauna de dăruit ceva.
Suferințele, necazurile oamenilor l-au preocupat permanent, durerile semenilor i-au provocat trăiri interioare puternice, situându-se în orice moment al timpului istoric de partea celor umiliți și obidiți.
A fost o personalitate puternică, cu coloană vertebrală, principii de la care nu s-a abătut, chiar cu prețul izolării și al vieții. Spiritul lui realist, caracterul său puternic, intransigența sa, nu l-au împiedicat, totuși, să-și revizuiască opiniile, reflexiile dictate de mersul societății, al evoluției istorice și politice a omenirii.
A fost un șlefuitor de oameni, de caractere, căuta să descopere în fiecare elev potențialul său, pe care să-l scoată la suprafață, să-l cultive, «să nu fii ca pomul neroditor», era îndemnul profesorului, prin care încerca să stimuleze creativitatea fiecăruia, să inoculeze în el spiritul de învingător, convingerea că se poate, «dacă pot eu, puteți și voi», te ambiționa distinsul profesor.
A fost cel mai îndrăgit, apreciat, iubit dascăl de sutele de elevi care s-au instruit și educat sub îndrumarea sa. Într-un top al dascălilor liceului clujean, de departe, profesorul Valentin Tăutu ocupă locul I în preferințele elevilor, elevi ce regretă trecerea sa la cele veșnice, promițând să-i păstreze vie memoria și amintirea”.
Aceasta ar fi, pe scurt, viața și activitatea unei personalități sălăjene mai puțin cunoscute, care prin voință și ambiție a reușit să desfășoare o activitate deosebită în slujba comunității. Chiar dacă soarta nu a fost blândă cu el, rămânând fără lumina ochilor trupești, a reușit să învingă aceste greutăți și să vadă mai bine decât mulți dintre noi, cu ochii sufletului. 
În concluzie, credem că sălăjeanul nostru, Valentin Tăutu, poate constitui un model demn de urmat pentru tânăra generație.   

Autor: Melania Flonta, Marin Pop