Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Filmografiile Simonei: Nocturnal Animals (2016)

Filmografiile Simonei: Nocturnal Animals (2016)

Aprilie 2017

Regizorul filmului, Tom Ford, declara într-un interviu că nu are sens să petreci o oră şi jumătate într-o sală de cinema dacă filmul pe care-l vezi nu te provoacă, nu te face să te gândeşti la nuanţele sale persistând şi după vizionare, fantomatic, în mintea ta. Aflat la al doilea film al său după A single man (2009), Tom Ford împrumută thrillerul psihologic al lui Austin Wright intitulat Tony şi Susan şi îl rescrie ca scenariu pentru Nocturnal Animals, schimbându-i astfel şi titlul. De altfel, titlul filmului este titlul manuscrisului pe care protagonista, Susan Morrow (Amy Adams) îl primeşte de la fostul soţ, Tony Hastings/ Edward Sheffield (Jake Gyllenhall). Până aici totul pare a se aşeza în păpuşi ruseşti, concentric şi progresiv reductibile, însă drumul este exact invers ca-n cazul personajului Iona din drama lui Sorescu. Drumul se deschide larg spre un final ambiguu, o opera aperta servită publicului. Cele două poveşti, cea a dealerului de artă, Susan, şi cea a lui Tony, protagonistul manuscrisului primit de la fostul soţ, Edward, se împletesc ca nişte viţe pe tot parcursul filmului reconstruind, în flashuri de memorii, două biografii care se suprapun. Jake Gyllenhall joacă un rol dublu aici, însă ipostazele în care ni se înfăţişează nu sunt niciodată ale unui om real dintr-un prezent perceptibil, ci pe cel al unui fost soţ reconstruit din amintiri de Susan, bogată, uşor depresivă şi căsătorită cu o partidă bună, un tânăr ambiţios, frumos, dar infidel şi în al doilea rând printr-un personaj, un construct de hârtie care-şi narează metaforic povestea pierderii soţiei (o altă Susan jucată de Isla Fisher, cu aceleaşi plete lungi roşcate ca ale lui Amy Adams) şi a fiicei adolescente, India (avortul lui Susan din tinereţea petrecută alături de Edward înainte să-l părăsească).
La un alt nivel, filmul expune pericolul materialismului şi consumerismului, al valorilor impuse de societate. Exponatele din galeria de artă a lui Susan, par a fi mai mult decât coincidenţe bizare, lugubre, sunt semitonuri diatonice: un tablou care prezintă privitorului cuvântul Răzbunare scris cu litere mari punctează cel puţin trei din nodurile tensionate ale filmului: texanii care se angrenează în hărţuirea maşinii din care India, adolescenta, le face, deranjată de privirile lor insistente, un semn obscen, prăbuşirea lui Tony care recurge în cele din urmă la violenţă faţă de aceiaşi texani care în noaptea fatidică i-au violat şi ucis familia, reluarea legăturii lui Edward (prin intermediul unui manuscris şi al unei întâlniri anunţate) cu Susan pentru a-i demonstra acesteia că, deşi nu crezuse în el, e capabil să devină un scriitor valoros. Violenţa şi lumea împinsă spre o hipersexualitate, spre o instinctualitate care ne devorează poate fi explicaţia pentru titlul manuscrisului/filmului. Scena în care privitorilor le sunt arătate femeile ucise seamănă cu un tablou şi aici intervine gustul estetic, exersat al regizorului. Moartea este cosmetizată, iar depresia e înţeleasă de societatea care o îndeamnă pe Susan să se bucure de absurdul vieţii ca un loc comun al modernităţii. Ca iubitoare de artă n-am putut să nu remarc dialogul silenţios dintre pasajele narative şi cele de introspecţie ca în cazul fotografiei lui Richard Misrach, Desert Fire #153 (un om îndreaptă puşca spre un altul care zâmbeşte aparatului de fotografiat) sau cele voit snoabe şi ironice din biroul glamour al eroinei (John Currin, Nud în oglindă convexă) pentru a numi doar două din imaginile simbolice ale filmului. Dar dincolo de imagine, ceea ce m-a uimit cu adevărat la film, din punct de vedere senzorial a fost cadenţa impusă de fundalul muzical (Ludovico Einaudi, Logos).
Filmul propune aşadar o întâlnire triplă Ars-Eros-Thanatos (artă-iubire-moarte) în viziunea unui regizor/creator de modă (Tom Ford e cunoscut mai ales în ipostaza de creator de modă şi doar mai recent ca regizor), care declara într-un interviu din The Telegraph că personajul Susan e, oarecum, autobiografic pentru că, precum ea, a fost prins dintotdeauna într-o lume materială în care e greu să mai ai discernământul valorilor şi mai ales al valorilor umane, iar filmul poate funcţiona, în această optică, ca un avertisment: dacă iubeşti pe cineva, dacă ţii la cineva nu-l/ nu o lăsa pur şi simplu să plece pentru că s-ar putea să nu-l/ nu o primeşti niciodată înapoi. 
Minunat joacă şi Michael Shannon în rolul detectivului Bobby Andes pentru care a fost nominalizat la Oscar anul acesta şi despre care ar trebui să scriu încă pe atât. Însă filmul a primit reacţii opuse din partea spectatorilor. Mă întreb, după vizionare de ce parte vă veţi situa.

Autor: Simona Ardelean