Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Referinţe la opera Mariei V. Croitoru

Referinţe la opera Mariei V. Croitoru

Aprilie 2017

Etnofolclorul ne este azi mai necesar de cercetat şi monografiat, aşa cum eminenta prof. Maria V. Croitoru o face direct de la izvoarele geo-culturale din Sălaj. Noua didactică se cere revigorată şi scutită de colaterale extraliterare. Sentimentalismul de care scrie un critic este unul firesc feminin, al efectelor generoase. Nu doar ce scrie Maria este atractiv, ci şi cum scrie. Ca şi în prozele ei, discursul este impregnat de poezie. Gama tematică este panoramică, aidoma vederii dintr-un carusel.
Prefigurativ adaosului la referinţele mele, de la una la alta, din admiraţie revelatorie asupra valorii zonei şcolare şi liceene, iată ce scrie eminentul prof. univ. dr. Traian Diaconescu de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi:  
„Antologiile Mariei Croitoru sunt paşi necesari spre realizarea unui corpus exhaustiv (am spune modular, n.n.) al creaţiilor folclorice româneşti (nu zonale, ci în deplinătatea lor cultural-teritorială, n.n.). Cititorii de mâine vor descoperi în aceste antologii întrupări ale spiritului ardelenesc, dar şi sufletul acestor apostoli ai culturii din satul (vatra, n.n.) Aluniş.
 Maria Croitoru are o unică artă şi ştiinţă de a scruta în substraturile uimitoare ale vetrei Sălajului. Eşantioane din numeroasele pagini relevă de fapt capacitatea înnăscută a copiilor, în inocenţa lor paradiziacă nepierdută, aşadar în intramurros, subtextul… Pruncului încă nevorbitor i se pun degetele pe nas şi se descântă ludic:
Închid oblonul (pleoapele, n.n.), Închid fereastra (idem, n.n.), metafora genială pentru vederea încă nefixată, Închid uşa, răsucesc cheia (năsucul, idem), Maria Croitoru, la 40 de ani, practică didactic, cu o splendidă vocaţie via divinaţiile antice de aiurea, aievea, adeverind alegoric prin mutaţie a noimei, semnificaţiei, de unde copilul va deprinde el însuşi să se joace astfel cu cuvintele (incantaţii, n.n.). Maternalismul pregnant al profesoarei-dascăl de ţară, al vetrei etnice necorupte de intruziuni, face dinamica subtilă a acestui mecanism care agită sufletul, fiinţa. Conştientizare prin parabolă a realului în codice mantric, ca în Ala bala portocala, am tam tichi tam etc. Mantramismul românesc ardelenesc (v. Bistriţa-Năsăud, Cluj-Napoca, Alba, Haţeg…) este fascinant şi autoarea îl simte, cum zic, maternalist, cu puternic nerv de Magician.
Un umor cuceritor avem în urarea cu iz străvechi:
Bună ziua, gazda nost,/ Şapte gâşte (pitagorism, n.n.) noi am fost,/ Sora noastră fierbe-n oală,/ Noi venim în pielea goală…”
Bietul copil este ferit ludic, prin rostire magică, de trauma vederii sacrificiului pentru hrană a păsării sau bunăoară a mielului…
Poeţii moderni care jonglează astfel cu potrivelile în rimă, o pot invidia pe micuţa Luminiţa Bârsan de 14 ani, din Inău! Nu au concomitenţa, spontaneitatea necesară, deoarece cultizarea excesivă a laicismului a şters ceea ce semnifică şi odus scrivere.
La 13 ani, aceeaşi creatoare populară, demnă ea însăşi de preţuire, descrie condiţia iobagismului în acelaşi Inău, amintindu-ne bunăoară de acest gen, cum s-a conservat în Leşi (Marioara Precup) sau Hunedoara (Violeta Daminescu, Mariana Deac ş.a. sau cântăreţele din tezaurul folcloric de pe Strei, Haţeg, Pădurenime…).
Orice critic comparatist o poate invidia, glumind, pe „scenarista” studiului despre şcolari, ingenioasă, cu imaginaţie şi fantezie rar întâlnită în folclorul de acest tip al altor popoare vecine, de la nord la sud şi vest (Basarabia, Bucovina, Crişana, Moldova de peste Prut sau la aromâni, sub Dunăre). Cum şi la noi, poeţii au revalorificat astfel de izvoare de apă vie, arteziene, meandrice în amonte spre sanctuarele zalmoxiene-deceneice! (ale Originii şi temei locuirii legitime, prin Moştenire, prin lada de zestre a Limbajului  – v. Hölderlin, Rilke şi alţii).
Timpul din aceste mici capodopere nu este cel real, ci unul mitologic, cel din poveşti şi doine, ghicitori, eresuri (Eminescu)... „Doi la vaci şi doi la boi,/ Doi sunt sluji pe la ciocoi (vechi şi noi, n.n.),/ Doi la gura hanului (tătar, n.n.),/ Doi la vatra focului (păstorime),/ Iar Costică şi Ionică,/ Şi Năică şi Matei,/ Şi Anton şi Doroftei,/ Stau în pat că-s mititei...” Parcă retrăim acum, din păcate, practici şi reflexe induse încă din copilăria nefericită ale unora care înjosesc omul încă de mic copil! Morala redevine temă majoră, dureros polemică. Învăţământul are de unde reînţelege ce şi cum să restaurăm demnitatea faţă de noi înşine. A studia preuniversitar asemenea carte, este a unei metodici superioare, de mare vocaţie... Cum aşadar să respingem o aspiraţie a recunoaşterii că Maria Croitoru ne este necesară chiar nouă, vârstnicilor, care nu avem voie să ne uităm sau să falsificăm Istoria? Cercetătoarea Maria V. Croitoru merită cu prisosinţă atestatul de membru al USR Cluj... Scrutările ei sunt centrifugale, Alunişul fiind centru al lumii, cum Blaga şi Dorli văd Lancrămul.

*
Ars cum laudae 
Încântat de cărţile Mariei V. Croitoru, nu încetez a mă minuna cum de se tergiversează primirea ei în USR, unde îi este locul, dosarul este cu supraplin sistematic, riguros, fiind semnificativ, în întâmpinare.
Cred că va reuşi pe tot meritul, prin operă, să obţină dreptul de a fi în Filială... Vorba lui Marin Preda, timpul nu mai are răbdare! Însă noi suntem seminţele timpului și sâmburii Lui suntem.
Este absurd să nu reuşească, adaug mereu altor scrise acest adevăr: nicăieri în literatura de specialitate, academică şi preuniversitară nu am avut privilegiul de a relua lectura unei capodopere ca Petrecerea vampirilor. Operă patrimonială, operă venerabilă. Cu atât mai mult cu cât aparţine Vetrei Neamului, acesta altfel vampirizat, din nefericire, chiar de elitoizi. Desigur, criterii extraculturale… au fost şi vor fi şi la noi, şi la alte literaturi… asta e gâlceava inteligenţei cu lumea… O lume de lumi…
Petrecem cu vampirii, dar nu suntem ai lor, ci ai altor entităţi, cosmice… Ţinta operei Mariei este una din mişcare, ca la armată, ţinta cap de om… Însă un loc de dat cu capul, satiric zicând, un loc al deşteptării noastre ca făpturi ale lui Dumnezeu Unul.
Opera Mariei cheamă, se comunică şi operează subtil cu uluitoare vocaţie şi erudiţie, olaltă cu livrescul necesar, actul pe care îl numim al recreativităţii devenitoare. Carte necesară, cinste cui te-a scris, fie sărutată mâna care scrie şi dărui semenilor, cu Harul hărniciei, revalorificator! Darurile Marelui Timp. Nevampiric şi pieritor.

*
„Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”
Inversând ordinea lecturii şi a primei impresii, cu impact firesc emoţional, sau dacă vreţi, al coparticipării afective, opinez că Salvarea piramidienelor ar merita, cu şanse mari, să fie şi un scenariu de film, episodic, însă nicicum al desenelor animate, ci însufleţit de jocul viu, aşa cum doar copiii, cu înnăscutul lor geniu, l-ar re-comunica, mai abitir acum, în vertijul electronic al SF-ului, ultra-instrumentat în sistemele de învăţământ din Occident.
Cartea-i carte între arte, n-are moarte, anume prin vraja cuvântului foarte vibrant, înşiră-te mărgărite!, iar printre autorii celebri evocaţi de cuvântul înainte aş începe nu cu Twain, ci cu Ispirescu, recte marele Basm cultizat, Tinereţe fără bătrâneţe şi Viaţă fără de moarte...
Distinsa doamnă prof. Maria V. Croitoru, înţeleg, nu este la prima reuşită a genului, iar subsemnatul, subscriu ideii d-sale că autorii, deci şi cetitorii pasionaţi, „au rămas mereu copii, n-au îmbătrânit...” (citat M.V. Croitoru). „Starea aluzivă este la Suflet, ci nu la Raţiune, fie inevitabil în cheie duală...”
Talentul narativ al autoarei este complinit de livresc, croit cu iscusinţă, sau brodat de erudiţie, un atu pentru rostul pedagogic al operei. Stilistic, pleiadele care i-au (şi ne-au) marcat copilăria, cum afirmă, se oglindesc caleidoscopic, din neuitaţii Creangă, Dickens, Verne, Hugo, Eliade, Wels...
Parafrazic, cartea este şi ea o maşină a timpului, a memoriei odată mito/istorice, reductiv al vârstelor, ca vămi, ca portaluri...
Nimic mai expresiv decât scrisele autoarei, despre eroii aventurii de cercetaşi, amintind de cireşarii lui Chiriţă ş.a., dar şi de Tom Sawyer, Huckleberry Finn, Ion Creangă (Nică a lui Ştefan a Petrei), Cosette, Gavroche, Anne Frank, Oliver Twist… Orizonturi diferite, cărora Maria V. Croitoru le înalţă unul egal de fabulos, al mithos-ului românilor. Erudiţie, nerv şi şarm de povestitor. Cea mai specifică valoare morală a tinerilor este curiozitatea faţă de un trecut (Cu faţa spre trecut, Editura Singur, 2016).
Ar fi interesant să se producă după astfel de povestiri, desene animate… pentru preşcolari.
Aventura, într-adevăr (Hellen A. Keller)… Memoria perenă a omenimii este cea din mitologie şi operele rămurite din ea. Imaginaţie, fantezie, cunoaştere ştiinţifică…
Salvarea piramidienelor este ingenios zidită… Cu aceleaşi fine instrumente, avem aici un subiect inepuizabil, din patrimoniul uneia dintre cele mai stranii civilizaţii.
Douăsprezece capitole, care mai de care, mai savuroase la cititor. Empatia autoarei transferă sporitoare, sfătoasă, fără a imita pe nimeni, Marele Suflet Românesc, dar şi cel Universal. Este semnificativ şi faptul că scriitoarea noastră îşi publică opera la edituri de mare exigenţă şi prestigiu…
Efectul liric al romanului, sugestibilitatea naraţiei aparţin neo-magiei prin subtile iradiaţii sugestive, nu departe de poeticele marilor literaturi europene şi orientale.
Cartea, apărând în Ajun de Sărbători, poetică şi imaginativă, va da din aripi, aidoma fluturilor electronici, sub luminiţele Bradului.
Cum am mai opinat, arta scrisului în noul mileniu tinde a fuziona cu Ştiinţa. Ficţiunea, însă, jubilează magic în desfăşurarea ce se paginează cursiv, ingenios, primenind din mersul lecturii, savuros, mesajul peren: a fost, deci va mai fi..., că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti…
                                
*
Povestirile Caterinei
Este cartea care încununează admirabil opera unei experte în magia etonofolclorică şi lexicografie românească... dar şi literatură pentru copii. Din acest sâmbure înnăscut al inspiraţiilor d-sale, s-au răzmurat, cum pomuţul maramureşean, din alburn străvechi, dar în picioare şi vertical, povestiri – ramuri şi cuiburi de o rară frumuseţe. E atâta duioşie feministă în ele, că ne dau lacrimile! O contrazic la mottoul primeia, citat din James Allen... că scrie el din teamă, ea scrie din dor. Dorul de noi înşine.
Stilul, ca şi în anterioarele opere, este Omul. Cunoaşterea de sine (şi Memoria ancestrală a celui colectiv, mai adânc rural), este post-socratică, dar musteşte în frunzărirea discursului Geniul folclorului românesc. Înnăscut şi altoit de talent, epos izvodit din etnos...
Cu ton de bunicuţă, când auditorul este copil(ăros), d-sa leagănă poveşti în devenire, învigorează Fiinţa... Ab origine la Sălaşurile zeilor zalmoxeeni, Maria V. Croitoru restituie Basmului Nostru existenţial-esenţial, harul cuminecării şi celei orale, transfigurativ şi savuros nu doar tinerilor, ci şi Omului Actual, ce tocmai răsare. Omul se cere reactivat şi psihic, cum bine ştie. Zeiţa Mariei V. Croitoru este Mnemo-Synea românilor de pretutindeni.
A povesti, aşadar, este a mărturisi şi dărui trepidant, realitate ce altfel s-ar pierde, resorbită de memoria nopţii: a visa este într-adevăr un seminar (seminţar), seminţele (semantica) fiind a celor, în cazul d-sale, cele viabile şi călătoare.
După Petrecerea vampirilor (Inspirescu, Satu Mare, Terziu), Eikon-ul (Dâncu) şi Singur pot fi parafrazate cu Inspirescu şi E-Icon (Dăncuş)...
Icoane sculptate, desculţă, prin roua înduminecării.

Autor: Eugen Evu