Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Noul „Vavilon” (2)

Noul „Vavilon” (2)

Martie 2017

Intenționam să ofer în continuare cititorilor revistei câteva detalii notabile cvasi-oficiale din prezentul celui mai mare și mai important oraș al Statelor Unite ale Americii, însă acestea pot fi accesate pe Internet de către cei interesați. Așa că m-am lăsat în voia șuetelor amicale pe această temă și am aflat că sectorul cel mai întins și cu populația cea mai diversificată este Queens. Un adevărat oraș construit cu precădere în plan orizontal, cu străzi, șosele și bulevarde largi, numeroase spații verzi, foarte multe magazine gen market (cum sunt la noi Penny, Kaufland, Billa etc.). Aici își duc traiul zilnic aproximativ două milioane trei sute patruzeci de mii locuitori, în mare parte imigranți din toate părțile Terrei, vorbind, pe lângă limba oficială, circa trei sute de limbi și dialecte, Queens aflându-se astfel pe primul loc în lume ca diversitate etnică. Însă din punct de vedere al numărului de locuitori, se plasează pe locul al doilea, după Brooklyn.
Curiozitatea mea, nu-mi explic de ce, îi avea drept reper pe românii ajunși aici, din pricini diferite, înainte și după decembrie 1989. Aflam că în cuprinsul metropolei New York locuiesc aproximativ cincizeci și două de mii de români. Se pare că majoritatea – în cartierele din Queens (Sunyside, Astoria, Woodside, dar și în Long Island City, Kew Gardens, Forest Hills ș.a.). Tresăream bucuros ori de câte ori auzeam vorbă românească în plimbările noastre pe străzile din Woodside, prin Manhattan – Central Park, Fifth Avenue, Broadway – în autobuz și metrou. Întorceam capul intenționând să recunosc vreun chip cunoscut. Să fie, oare, sentimentul înstrăinării, al dorului de țară, de locurile copilăriei și ale adolescenței, al legăturilor de trainică prietenie? Începeam să-mi reconsider toate aceste relații 
I-am cunoscut pe câțiva, după cinci luni, la Misiunea Greco-Catolică „Sfânta Maria”, pe la sfârșitul lui ianuarie a.c., unde, după terminarea Sfintei Liturghii, tânărul părinte-paroh Radu Țițonea, i-a invitat pe enoriașii prezenți să participe la un festin oferit de comitetul parohial cu ocazia aniversării Zilei Unirii Principatelor Române. Erau dintre cei veniți mai demult în Statele Unite ale Americii, înainte și după 1989, majoritatea transilvăneni, ardeleni și bănățeni. Bun simț, căldură sufletească, ospitalitate. Ne-am simțit excelent. Am dialogat confidențial cu Prea-cucernicul părinte.
Încă înaintea plecării din țară, ne-am propus, împreună cu Doina, să participăm la activități inițiate și realizate de Institutul Cultural Român din New York. Le-am dezvăluit intenția și amicilor din redacția Caiete Silvane. Copiii noștri, Alina, Andreea și Liviu, s-au oferit să ne ajute și, iată-ne prezenți la o primă astfel de acțiune, în 23 septembrie 2016: Aniversare George Enescu – 135 de ani de la naștere, cu participarea pianistului Théodore Parasckivesco, moderată de prof. univ. dr. Cornel Țăranu, compozitor și muzicolog pe care îl știam de mulți ani, din perioada clujeană. 
Un bărbat înalt, la propriu și la figurat (am aflat asta după încă trei, patru participări la astfel de evenimente), purtând blugi, stătea în dreptul ușilor închise, primindu-i pe întârziați și indicând discret locurile din mica sală-studio rămase neocupate, ieșea și revenea, vorbea în șoaptă cu cei doi, trei colegi de muncă, intuiam, iar la sfârșitul activității adresa mulțumiri protagoniștilor și îi invita pe toți participanții la agapa pregătită ad-hoc. Sunt servite bucate tradiționale românești. Remarcabilă prezență. Desigur, un important funcționar al ICR, credeam atunci. Chipul său ne părea cunoscut, însă de teama unei posibile gafe, n-am cutezat să-l abordăm. Ne interesasem și știam că director al acestei instituții era o cunoscută scriitoare, și ne miram că nu-i remarcaserăm prezența, pentru ca să ni se spună peste un oarecare timp că a ieșit la pensie. Tot astfel am aflat că respectabila instituție română de aici are un alt manager, în persoana istoricului Mircea-Dorel Suciu, om de cultură cu o bogată activitate jurnalistică, arheolog și cercetător, apoi consilier în cadrul Parlamentului României, acum director adjunct al ICR din New York. În urma spectacolului de muzică și poezie românească dedicată Zilei Culturii Române, susținut de pianistul Matei Varga și de actorul Ioan Ardelean (originar din Jibou, Sălaj, fost elev al Liceului Teoretic de aici), acesta din urmă a făcut prezentările, la rugămintea noastră, în urma cărora ne-am dumirit: îl știam pe istoricul-jurnalist de la televizor. Avusese în ultimul deceniu al secolului trecut o emisiune intitulată „Dosarele istoriei”, la Televiziunea Națională, în intervale orare de mare audiență. În 1996, întemeiase revista cu aceeași denumire, împreună cu Ion Cristoiu, iar din 2001 a rămas singurul proprietar, până în 2007, când revista și-a încetat apariția. Ne-a impresionat încă de la primul dialog prin jovialitate, solicitudine și modestie, caracteristici ale oamenilor de mare ținută intelectuală. Și-a declarat disponibilitatea de a ne ajuta să ne integrăm în viața artistică a românilor din metropola nord-ame-ricană. Și s-a ținut de cuvânt. Am fost invitați și am participat la o conferință dedicată lui Constantin Brâncuși, susținută de doamna dr. Doina Lemny, curator al Muzeului Național de Artă Modernă, Centrul Georges Pompidou din Paris, precum și la un concert de muzică de jazz, susținut de quartetul cântăreței româno-finlandeze Elena Mîndru. 

Autor: Viorel Tăutan