Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Reeditări filmice (II)

Reeditări filmice (II)

Martie 2017

Năpasta (1)

Prima transpunere cinematografică a unei opere literare asupra căreia s-a revenit, ne raportăm la anul versiunii iniţiale, a fost Năpasta, după piesa omonimă a lui. I.L. Caragiale, ecranizată în 1928, respectiv în 1982, tot sub titlul Năpasta1.
Năpastă interbelică a avut premiera în 20 ianuarie 1928, la cinematograful „Marioara Voiculescu”. Filmul, regizat de Ghiţă Popescu (actor, regizor, 1866-1943) şi Eftimie Vasilescu (operator de imagine, regizor, producător, 1895-1986), avându-i în distribuţie pe: Ecaterina Niţulescu-Şahighian (Anca), Ghiţă Popescu (Ion), Nicolae Manolescu (Dragomir), Ion Cosma (Gheorghe), I. Constantinescu (Primarul), I. Marinescu (Dumitru), Camelia Mihail (Viziunea lui Ion), Cristache Antoniu (Un ţăran), I. Ulmeni, s-a pierdut. Din mărturiile rămase, i se poate atribui o notă de originalitate: vizualizarea elementelor exterioare acţiunii scenice, a ceea ce reiese din replicile personajelor (ceea ce va face şi Jean Georgescu, la superlativ, în O noapte furtunoasă, 1943), deşi „pare-se nu din spirit inovator, ci fiindcă în exterioarele neprevăzute în textul piesei era mai uşor de filmat (de pildă, la Târgu Ocna, unde nefericitul Ion îşi ispăşeşte pedeapsa)”, după cum consideră Valerian Sava2. Tudor Caranfil „vede” Năpasta ca „film de actori în care critica timpului elogiază prestaţia lui Manolescu («statură marţială, sânge rece»), deşi «Comedia ilustrată» vede în această adaptare caragialescă «un adevărat păcat cinematografic»”3. Aceeaşi „Comedia ilustrată”, din 4 februarie 1928, conchidea: „«Regizorul, operatorul şi actorii s-au străduit din răsputeri să compromită încă o dată acea idee a filmului naţional care acum doi-trei ani preocupase de bine de rău multă lume, astăzi iremediabil deziluzionată»”4. Dar în revista „Cinema” (nr. 75/1928), cronicarul nota: „«Publicul a primit cu cu deosebită bunăvoinţă această producţie naţională, izbucnind chiar în aplauze spontane, ceea ce dovedeşte că spectatorii noştri ştiu să aprecieze eforturile producătorilor de filme româneşti»”5. Chiar dacă nu ne putem pronunţa asupra valorii Năpastei din 1928, cert este că putem vorbi despre o producţie ambiţioasă, pregătită temeinic: „Realizatorii ecranizării caragialiene au respectat, în linii mari, drama originară, căreia i-au adăugat, însă, câteva episoade: în deschiderea filmului sunt evocate întâmplări desfăşurate cu nouă ani în urmă (la un han din Corbeni, Anca şi Dragomir, tineri soţi, îl întâlnesc pe Dumitru, «fostul ibovnic» al Ancăi, de dinainte de măritiş; a doua zi, sătenii găsesc într-un tufiş cadavrul lui Dumitru); pe parcursul acţiunii din piesă sunt intercalate momente cu viaţa lui Ion la ocnă, evadarea, viziunea acestuia şi drumul până la casa Ancăi. […] Firma lui Eftimie Vasilescu «România-Film» instituise un concurs de scenarii în vederea realizării unui film inspirat din drama lui I.L. Caragiale Năpasta. S-au prezentat 28 de scenarii, câştigătorul a ţinut să rămână anonim. Exterioarele s-au filmat – de către Eftimie Vasilescu – în diferite locuri din ţară (Tg. Ocna, Rucăr, Dragoslave, Câmpulung-Muscel, Corbeni pe Argeş, Comarnic, penitenciarul Văcăreşti, Pantelimon)”6, un tur de forţă în contextul acelor ani.
În numărul următor ne vom opri asupra celei de a doua ecranizări a Năpastei, realizată în 1982 de Alexa Visarion.

1 În 24 iunie 1913 are loc, la cinematograful Clasic, premiera filmului Răzbunarea, azi pierdut, produs de Leon Popescu, producător şi al primului lungmetraj de ficţiune românesc, Independenţa României (Grigore Brezianu, 1912), pe un scenariu de şi în regia scriitorului Haralamb Lecca, cu un subiect calchiat după Năpasta lui I.L. Caragiale, fapt sancţionat în epocă: „«Domnul Haralamb Lecca a expus în vitrina firmei d-sale tragedia Năpasta, la cinematograf, sub numele de Răzbunarea (!). Toată desfăşurarea dramatică este aceea a piesei lui Caragiale. Doar că a mai adăugat tablouri care nu complică întru nimic, ori nu aduc nicio modificare originală Năpastei. E revoltător. Abia a murit Caragiale şi a şi fost prădat»” (Adonis Gr. Popov, „Arhiva”, Iaşi, apud Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897-2010), Bucureşti, Ed. Contemporanul, 2011, p. 35); „«Am fost printre cei dintâi care au alergat la Clasic să vadă Răzbunarea. Mă atrăgea şi titlul piesei şi numele actorilor şi al autorului, dl. Haralamb Lecca. Ei bine, Răbunarea d-lui Lecca a fost o „năpastă” şi pentru public şi pentru autor»” (Mihail Sorbul, sub pseudonimul G. Şoiman, „Seara”, 10 iulie 1913, apud Călin Căliman, op. cit., p. 35). Chiar dacă autorii Răzbunării nu-şi asumă modelul literar, am considerat că este necesar să menţionăm în contextul de faţă şi acest titlu.
2 Valerian Sava, Istoria critică a filmului românesc contemporan, vol. 1, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1999, p. 93.
3 Tudore Caranfil, Dicţionar de filme româneşti, ed. a II-a, Bucureşti / Chişinău, Ed. Litera Internaţional, 2003, p. 140.
4 Apud Călin Căliman, op. cit., Bucureşti, Ed. Contemporanul, 2011, p. 63.
5 Idem.
6 Ibidem.

Autor: Ioan-Pavel Azap