Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Notiţe din lumea fără nume

Notiţe din lumea fără nume

Februarie 2017

O carte, un tablou, un spectacol pornesc de la o idee şi de la o convenţie. Îmi amintesc când am văzut pentru prima dată un spectacol de păpuşi stând în culise, în dreptul paravanului ce despărţea lumea păpuşarilor de cea a poveştii. Să-i vezi cum se ajută unul pe altul, cum chipul lor nevăzut de spectatori exprimă exact trăirile păpuşii, ei bine a fost o experienţă care m-a ajutat să înţeleg experienţa oricărui creator ce îşi construieşte cu migală opera, implicându-se în fiecare tuşă, în fiecare nuanţă, pas cu pas în desăvârşirea personajelor, a firului epic, a trăirilor. El, nevăzutul motor, care pune în mişcare întregul mecanism al emoţiilor, rămâne discret în spatele textului, în umbra hârtiei, a pânzei, a ecranului şi îşi pune toate luminile pe lumea construită, convingându-ne să acceptăm convenţia propusă la început.
Sinenomia lui Dan Căilean avansează o ipoteză mai puţin comodă, aceea a lipsei de nume, de motto. E un mânuitor, care îşi conduce cu delicateţe, pe nevăzute, ca orice adevărat păpuşar, personajele, la rândul lor păpuşari. 
Domnul Alb şi domnul Negru evadează din banalul cotidian, dar nu rememorând trecutul, cu inerentele edulcorări şi idealizări, aşa cum ar face doi prieteni care nu s-au mai văzut de ani, ci într-un prezent continuu al ficţiunii. Întâlnirile au loc într-o cafenea, un Han al Ancuţei modern, unde cei doi se lasă cuprinşi de microbul povestaşului. 
Albul şi Negrul se „înfruntă” pe tabla de şah a aceleiaşi mese, mutând disciplinat unul după celălalt, câte o povestire. Aşa cum se întâmplă şi la partidele şahiste, după deschiderile clasice şi anticiparea mutărilor, la un moment dat, unul din jucători improvizează, introducând o mutare care să-i deruteze adversarul. Improvizează astfel şi domnul Negru, căci un povestaş veritabil simte nevoia să-şi demonstreze calităţile şi pe viu, nu doar cu întâmplările şlefuite anterior pe hârtie. 
Desigur, lipseşte miza întrecerii, altminteri cei doi participă cu voluptate la jocul de-a „O mie şi una de nopţi” şi odată intraţi în local, la aceeaşi masă, ei pătrund în lumea personajelor ce prind viaţă prin nevăzutele fire de care autorul trage cu parcimonie, pentru a construi de fiecare dată poveşti incitante, la marginea posibilului imaginar.
Caractere şi destine diferite, cei doi se întâlnesc în punctul comun al ficţiunii şi în fiecare întâmplare doza de fantastic este îndeajuns să imunizeze, dar să nu omoare, precum otrava. 
Deschiderea aparţine Albului şi încă de la prima povestire este trasată îngusta punte Şiraţ, cea care duce la Paradis pe deasupra Infernului, într-o lume a umbrelor răsculate. De la aceasta se trece pas cu pas spre povestirea finală, care dă şi titlul volumului, clarificând lipsa numelor, Sinenomia fiind lumea utopică a celor lipsiţi de nume, de capacitatea de face rău, dar şi de voinţă proprie.
Abia în acest moment realizezi că ai străbătut un întreg tărâm din seria celor care au populat lumea literaturii, precum Camelot, Xanadu, El Dorado, Oz, Vanity Fair, Atlantis, Utopia, Erewhon (anagrama pentru nowhere), Shangri-La, Wonderland. În acel moment toate povestirile par a aparţine aceste lumi lipsite de nume, chiar dacă singurele puncte comune sunt doar cei doi povestitori, care îşi augmentează cu voluptate doza de libertate a imaginaţiei, iar autorul Dan Căilean rămâne discret pe coperta cărţii, singurul nume din volum fiind al lui şi al lui Ştefan Manasia, care semnează postfaţa. 
E aproape o blasfemie această încălcare a convenţiei, mai ales că ambii, Albul şi Negrul conţin valenţele generative ale unei lumi fără de nume, a cărei poveşti va aparţine unui necunoscut. Acesta cere voie să li se alăture celor doi, mărturisind că îi urmăreşte de mult şi că a decis să le relateze ceea ce i s-a întâmplat lui. În acest moment convenţia se răstoarnă şi bărbatul cu pălărie, ce seamănă cu un explorator introduce elementul autoreferenţial, pretinzând că urma să povestească întocmai ceea i s-a întâmplat.
Perechile antonimice pe care le sugerează domnul Alb şi domnul Negru prin trăsăturile lor diferite, ziua şi noaptea, întunericul şi lumina, binele şi răul nu sunt utilizate de Dan Căilean, cei doi fiind uniţi de prietenie şi pasiunea pentru construirea unor poveşti. 
Balansul între două posibilităţi e însă prezent mereu. În povestirea despre funcţionarul ciudat, puterea acestui personaj frustrat şi agresat moral de răutatea celor din jur, îi ucide involuntar pe unii cărora el le face cartea de identitate. Dar nu la întâmplare, ci fiecare după cum îi e destinul, funcţionarul şi noua carte de identitate fiind doar cu rol catalizator.
Doi soţi şi o oglindă este, cu siguranţă, povestirea cea mai cinematografică, din galeria celor care compun azi suportul text al noului val cinematografic românesc. O pereche modestă, neîmplinită familial de binecuvântarea unor copii, dar nici profesional, aşadar cu o viaţă tarată de lipsuri şi rutină. 
Bărbatul se vede într-o zi în oglinda de la baie, dar nu ca în realitate, ci perechea sa reuşită, ca într-o lume pe dos. El e bogat, frumos, la fel şi soţia sa, iar acolo au copii. Sunt cu toţii îmbrăcaţi pentru o petrecere, au lucruri scumpe, baia de acolo dovedeşte bunăstarea, iar cei patru par fericiţi. După ce îşi convinge soţia în legătură cu viziunea minunată, a doua zi se aşază pe scaune în faţa oglinzii, aşteptând să vadă din nou, de data aceasta împreună, viaţa lor împlinită. Nu se întâmplă nimic şi renunţă. De cealaltă parte, soţul cel bogat şi fericit cere să i se schimbe oglinda din baie pe care apăruseră nişte umbre ciudate.
Povestea Sinenomiei reia ideea lumii de dincolo de oglindă, precum în povestirea soţilor, mai depărtată de cea de-a doua lume în care pătrunde Alice, după Ţara Minunilor. Acolo, în Sinenomia, Ceva conduce totul, de la acţiunile personajelor la ritmul de viaţă cotidiană, iar impresia de păpuşi acţionate rigid şi vizibil este puternică. Într-atât, încât te face să revezi lectura parcursă şi să ajustezi întregul mecanism al receptării textelor. 
O lume fără culori şi fără nume este ceea ce ne propune Dan Căilean în volumul editat la Editura Şcoala Ardeleană, mizând pe experienţele noastre anterioare, una care ne aşteaptă să o metabolizăm şi să o populăm în ritmul nostru cu propriile culori şi nume.

Autor: Alice Valeria Micu