Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Altfel… despre Eminescu

Altfel… despre Eminescu

Februarie 2017

„Litera ucide…” 
(Apostolul Pavel)

Pentru a evita verbiajul, trăncăneala fără noimă specifică modernităţii, vom încerca să aruncăm o scurtă privire asupra unei dimensiuni mai puţin vizibile a creaţiei eminesciene. 
Iată ce scria Poetul într-o scrisoare adresată lui Vasile Pogor: „Porţile sufletului se deschid numai atunci când e linişte şi tăcere. Zgomotul şi banalitatea vieţii cotidiene mă supără, şi îmi produce un desgust de tot ce mă înconjoară. Noaptea însă, închis în odaia mea, mă regăsesc pe mine, par’că sunt un altul, şi atunci leg vis de vis, aprinzând scânteia inspiraţiei. Văd cu ochii închişi cum vălul închipuirei mă duce pe drumurile creaţiunei sublime. Ce bucurie mai mare pentru un poet! Dar, vine clipa când trebuie să scriu, scrie-mi-ar numele pe mormânt, şi atunci mă cuprinde nemulţumirea că sunt silit să comunic şi altora din minunile acestei lumi în care a-şi dori să rămân pentru totdeauna. Porţile sufletului încep să se închidă, iar eu privesc cu tristeţă la ultimele licăriri din fericirea această supraomenească. Foşnetul hârtiei mă trezeşte la realitate, încercând să copiez mai iute ceia ce am văzut cu ochii închipuirei, dar o copie nu mai este un original, ce păcat!”1. 
Ce trebuie să reţinem din această importantă mărturisire? În primul rând, faptul că, pentru Eminescu, esenţială era viziunea poetică şi nu „obiectivarea” ei estetică, punerea ei în pagină, textul propriu-zis. „Le citeam uneori poezia, apoi dezinteresat cu totul de ceia ce creiasem, îi lăsam să facă ce voiau cu dânsa. Ei o corectau, o publicau, însuşindu-şi drepturi de autor şi critic”2. Ca orice mare creator, el ştia că adevărata creaţie depăşeşte nemăsurat „litera”, că ea are loc în profunzimile fiinţei şi că este însoţită de o „fericire supraomenească”. Fără atingerea acestei beatitudini, fără această depăşire radicală a imediatului, totul devine pretext pentru fetişizare şi idolatrie. Scopul nu poate fi textul, ci starea sublimă ce l-a făcut cu putinţă şi al cărei palid reflex este.
În zadar buchisim poeziile lui Eminescu, dacă suntem străini de elevaţia sa spirituală (cum bine spunea Al. Paleologu: „Lucrurile cele mai adânci şi mai totale nu se pot comunica decât celor care deja le cunosc”). E-adevărat, versurile lui transmit ceva din suflul duhului ce-l locuia şi pot trezi în noi o aspiraţie spre înălţimile inspiraţiei sale. Dar dacă noi înşine nu trudim la edificarea şi trezirea noastră lăuntrică, dacă nu conştientizăm până la ultimele consecinţe menirea noastră supra-lumească, lectura din Eminescu va fi doar prilej de stupide încântări sentimentaliste sau „estetice”. 
Mulţi confundă creaţia cu manifestarea ei grosieră, vizibilă, dar aceasta nu este decât „o copie” şi nu „un original”. Goi de „original”, de „arheu”, lipsiţi de viziune, majoritatea „poeţilor” de astăzi pornesc de la cuvinte ce nu reflectă decât evidenţele conjuncturii sau ecouri ale psihismului lor anomic… Cuvinte la fel de moarte ca şi „dumnezeul” mort din sufletele moarte ale morţilor acestui veac mort. 
Adevărata poezie a lui Eminescu nu este prinsă între coperţi, dovadă dezinteresul poetului pentru primul său volum editat de Maiorescu. „Originalul” era în el şi dincolo de el, „copia” zăcea într-o vitrină…
Mulţi încearcă astăzi să conteste „copia”, asta doar pentru că nu au acces la „original”. 
Dacă nu se trezeşte în noi poezia, viziunea supremei frumuseţi, toate cărţile de versuri sunt simplă maculatură. 
A murit în noi poezia, în adulatori şi detractori deopotrivă, de aceea versurile lui Eminescu sunt idolatrizate sau hulite şi, în final, condamnate la moarte prin… indiferenţă. La fel cum se-ntâmplă cu tot ce lasă în urma lor călăuzele spre adevărata noastră „casă”, cea nerostibilă…
Lepădarea de poezie este un semn eshatologic. 

1 Mihai Eminescu, din Prefaţa vol. Poezii, 1865-1887, ediţie publicată de Octav Minar, Ed. „Librăria Nouă” Carol, 1927, p. 4.
2 Op. cit., p. 2.

Autor: Daniel Hoblea