Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Cu Radnóti în Abda

Cu Radnóti în Abda

Februarie 2017

„Adu-ţi aminte!
Precum nişte masive zdrenţăroase de ceaţă în zorii care se destramă, 
înfloreşte tăcerea
şi-şi scutură corola în clipa fumegândă de după rafala terminală. 
Aliniaţi pe două rânduri 
mărşăluiesc pe drumul care urcă; toată lumea se grăbeşte, de parcă s-ar duce la rugă.
De parcă dincolo de şine 
ar creşte speranţe pitite printre plăci de sidur”.
(Turczi István – Memento)
În hotarul comunei Abda, acolo unde azi se găseşte doar un monument, o statuie, au fost azvârliţi cu 72 de ani în urmă [în 1944], în şanțul de lângă şosea, douăzeci şi doi de evrei unguri, douăzeci şi două de fiinţe epuizate – ca douăzeci şi două de obiecte inutile, sortite să fie casate. Douăzeci şi doi de morţi.
„A existat o vreme, când omenirea ţesea vise romantice despre desăvârşirea omului, despre traiectoria în general ascendentă a istoriei, despre molcoma renunţare la cruzimi şi barbarii”, a afirmat rabinul Zalman I. Posner.
„Şi o vreme a fost când omul n-a reuşit să se ridice din propria-i prăbuşire intelectuală. Ororile provocate de războiul mondial, tragedia perioadei de restrişte rămân ca nişte pete de neşters în istoria umanităţii. Dar, în vreme ce poeţii au fost săltaţi de autorităţi, iar în multe cazuri chiar au devenit victime ale masacrelor fără noimă, literatura universală a produs probabil cele mai frumoase versuri”, a opinat scriitorul Kőbányai János.
Holocaustul şi moartea lui Radnóti Miklós (1909-1944) reprezintă unul şi acelaşi fapt: toarcerea tragică, imposibil de separat, într-un singur fir, a soartei unei persoane şi a istoriei – destinul unui Poet. De netăgăduit. Milioane de oameni au pierit din cauza unei ideologii derutante, idioate, vinovate, ucigaşe, aşezată la temelia guvernării. Sub radiaţia urii instituţionalizate, indivizii consideraţi anterior normali, umani, au ucis sau au ordonat omoruri, au instigat la crimă, şi-au asumat şi s-au mândrit cu antisemitismul, xenofobia, ostilitatea faţă de cei de alt fel. Zeci de milioane au intrat în slujba Răului, s-au lepădat de orice simţire umană şi au aşteptat ordinele transmise „de sus” ca să-şi exercite infamia. Ca să nu iasă din şir. Ca să se simtă nişte fiinţe superioare. Ca să aibă un ţap ispăşitor, de învinovăţit pentru mizeria sufletească, spirituală, fizică proprie. Pentru incapacitatea de a gândi singur. Şi, ca o părticică a acestui sistem, una dintre marile figuri ale literaturii universale a devenit, dintr-odată, unul dintre cei mulţi şi a trebuit să moară din cauza unei ideologii derutante, idioate, vinovate, ucigaşe, aşezată la temelia guvernării. Împreună cu alţi douăzeci şi unu de tovarăşi, împreună cu multe alte milioane.
Soarele dimineţii 
se apleacă buimăcit deasupra sfintelor odoare.
Casa unde se adună congregaţia e goală. 
Regină a sâmbetei, unde te-ai ascuns? 
Nu le-a rămas nimic 
în afară de ruşinea arzătoare ascunsă sub pleoapă 
şi conştiinţa delimitatoare 
care separă înţelesul cuvintelor nerostite: 
íberleben!
(Turczi István – Memento)
S-a întâmplat în urmă cu 72 de ani. Poetul care nu mai putea nici să umble a fost trimis la un spital din Győr. Întrucât oraşul tocmai fusese bombardat şi făcut una cu pământul de un raid al aviaţiei aliaţilor, sub dărâmături se găseau o mulţime de grav răniţi şi victime decedate. Din această cauză, instituţia medicală a refuzat să-l primească, fiind trimis în altă parte. Condamnaţii la muncă silnică bolnavi, printre ei şi Radnóti, n-au găsit locuri în niciun spital din oraş. Nu se cunosc cu exactitate împrejurările în care a murit, dar unele surse susţin că, din ordinul locotenent-colonelului de honvezi Marányi Ede, [cineva din] grupa de cinci comandată de cadetul sergent Tálas András, l-a împuşcat pe Radnóti Miklós cel rămas fără de puteri, în 4 sau 9 noiembrie 1944, la marginea comunei Abda, soartă împărtăşită de alţi 21 de tovarăşi de suferinţă.
„Opinia medicului legist: În funcţie de gradul de descompunere şi starea îmbrăcămintei, stabilim că masacrul a fost săvârşit la o dată situată cu circa 1,5-2 ani în urmă. Plăgile împuşcate au, în general, direcţia spate-faţă (ceafă-obraz), dar există şi unele în direcţia opusă. Infracţiunea a constat în pricinuirea morţii violente a 22 de persoane.
Cadavrul nr. 12.
Îmbrăcămintea: Un palton cenuşiu tighelat, pantaloni legaţi, bocanci de turist. Examinare exterioară: Corpul s-a rupt în două în regiunea lombară, a rămas doar un pic de ţesut moale saponificat, cu cavitatea toracică deschisă. În stânga cefei, plagă împuşcată cu ieşire în partea superioară a craniului. Părul de culoare castaniu deschis, dinţi lipsă pe maxilarul superior, câte o coroană galbenă pe cel inferior.
Opinie: Plagă împuşcată în ceafă, orientată în sus, moarte instantanee.
Notă: Teancul de documente găsit în îmbrăcăminte cuprinde douăzeci şi cinci de piese. Scrisul de pe foile de hârtie s-a spălăcit, s-a şters, este greu de desluşit. Marginea tuturor documentelor este îmbibată cu sânge.
[...]
Nota medicului militar: Ca urmare a exhumării cadavrului nr. 12, în buzunarul din spate al pantalonului am găsit un caiet de notiţe, impregnat cu apă freatică şi fluide corporale de descompunere, contaminat cu particule de sol. L-am uscat la soare şi, cu grijă, l-am curăţat de noroi: condica prezentă cuprinde versurile poetului maghiar Radnóti Miklós. Îl roagă pe găsitor să le trimită în Ungaria...”
Citatul provine din procesul verbal întocmit la exhumarea victimelor din mormântul comun. Tuturor acestora le poate răspunde numai Radnóti cu egloga sa:
„M-am născut. Am protestat. Şi totuşi sunt aici.
Am devenit adult. Mă-ntrebi: de ce? Habar n-am!
Dintotdeauna mi-am dorit să mă mişc slobod, 
dar mi-am străbătut calea încadrat de gardieni”.
(Radnóti Miklós – A patra eglogă)
Alături de „Eglogele” care redau cu o precizie de neegalat, aproape grotescă, rolurile jucate de bombardamentele tip covor şi victimele de la suprafaţă, versurile din „Razglednica IV” proiectau o viziune a propriei pieiri: „Un glonte-n ceafă. – Aşa vei fi nimicit şi tu...” Tragedia tragediei: ungurul a omorât unguri, omul şi-a ucis semenul – şi, totodată, l-a exterminat pe unul dintre corifeii literaturii [universale]. Corpul său, mai exact, rămăşiţele sale au fost dezgropate în 23 iunie 1946, atunci i-au găsit în buzunar carnetul (aşa-numitul „carneţel Bori”) la care se referă procesul verbal, care cuprindea ultimele sale poezii. Descoperirea versurilor din ciclul „Raglenica” a avut loc întocmai precum poetul scrisese amănunţit cu zece zile înainte de moarte:
„M-am prăbuşit alături, corpul i s-a răsucit 
şi s-a întărit ca struna gata să plesnească.
Un glonte-n ceafă. – Aşa vei fi nimicit şi tu... 
mi-am şoptit, – ci întinde-te liniştit.
Din mugurul răbdării înfloreşte moartea acum. – 
Der springt noch auf, – se-aude de deasupra-mi.
[Stropii de] sânge amestecat cu noroi mi se zvântă pe ureche”.
Sunt [câteva] rânduri cu adevărat cutremurătoare. În urmă cu doi ani, de Memorialul Holocaustului, atunci când am înregistrat în studio, împreună cu Teatrul Naţional şi Asociaţia Recitatorilor din Ungaria, cartea audio cuprinzând două discuri: „Pe jarul purpuriu” (hu.: Bíbor parázson) şi „Memento”-ul, ni s-a sugrumat vocea, ni s-a pus un nod în gât, n-am putut să înghiţim, să scoatem o vorbă când a venit rândul să rostim versurile lui Radnóti.
Atunci l-am redescoperit pe Radnóti Miklós. Şi, deşi am afirmat că îmi plac mai multe dintre creaţiile poetului: „Înspăimântătorul înger” (hu.: A félelmetes angyal), „În braţele tale” (hu.: Két karodban), „Ciclul de dragoste” scris în perioada 1927-28 (hu.: Szerelmi ciklus), „Psalmi evlavioşi” (hu.: Az áhítat zsoltárai), „Douăzeci şi opt de ani” (hu.: Huszonnyolc év), „Scrisoare destinată soţiei mele” (hu.: Levél a hitveshez), „Farmece” (hu.: Bájoló), „Cu Tristan şezui...” (hu.: Trisztánnal ültem...), de fapt, îmi plac toate versurile sale, fără nici o deosebire. Poate să creeze o stare de spirit, într-un fel unică. Doar câţiva sunt în stare de aşa ceva. Radnóti plasează singurătatea într-o altă dimensiune, plasează iadul războiului la un braţ distanţă, transformă iubirea în ceva tactil. Ceea ce reuşeşte să cuprindă în cuvinte nu poate fi exprimat în vorbe. Este genial.
(Din evocarea rostită de autor la Győr, în 11 noiembrie 2016.)
Traducere de Franciscus Georgius

Autor: Lutter Imre