Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Filmografiile Simonei: Tallulah (2016)

Filmografiile Simonei: Tallulah (2016)

Februarie 2017

Îmi amintesc și acum, de parcă ar fi fost ieri, modul în care Ellen Page m-a făcut să suspin interpretând-o pe Juno în filmul cu titlu omonim din 2007. E o actriţă măruntă, doar la modul propriu, cu o faţă de copil mirat și o forţă expresivă care vine dintr-un mod aproape rebel și sălbatic în care interpretează cu oarecare nonșalanţă rolurile pe care le primește. De curând, am avut ocazia să o văd jucând un rol tangent, tematic, cu cel din Juno, în Tallulah. Şi aici, ca-n filmul anterior menţionat, face pereche cu Allison Janney. Allison apare în 2016 în rolul lui Margo, mama iubitului Tallulahei, pe care tânăra o întâlnește într-un moment de solitudine și disperare și titlul filmului se justifică, pentru mine, doar pe jumătate, fiindcă, precum două sfere ce gravitează una în jurul celeilalte, ambele personaje feminine se nuanţează reciproc în jocuri de lumini și umbre. 
Pentru mine filmul acesta reprezintă o imediată trimitere la Trei Vârste ale Femeii, pictura lui Gustav Klimt din 1905 prin valoarea sa simbolică: în film își intersectează destinele o tânără dezrădăcinată, cu un neostoit simţ al aventurii, sensibilă și pierdută sub carapacea aparentă, o mamă care nu-și mai regăsește feminitatea și care, suferind de depresie postnatală, își neglijează copila și o femeie matură și acră, obișnuită să poarte peste masca durerii de a fi fost abandonată de soţ, o eleganţă prăfoasă. Destinele lor se împletesc într-un mod neașteptat atunci când tânăra, Tallulah, părăsită de iubitul ei se întoarce la New York unde speră să-l reîntâlnească, dar atunci când bate la ușa mamei lui (Margo), îi e refuzată întrevederea. Femeia susţine că fiul său lipsește de acasă de doi ani. Tallulah va reveni la ușa acesteia cu un copil în braţe, copilul pe care într-o conjunctură, cel puţin stranie, a ajuns să-l supravegheze și pe care a hotărât să-l salveze de neglijenţa mamei sale (Tammy Blanchard). Dar fapta ei bună este, de fapt, răpire și pretextul că fetiţa pe care  o poartă în braţe este nepoata lui Margo, asigurându-i acesteia, pentru o vreme, un adăpost. Femeile sunt „nevoite” să convieţuiască și nu se plac la început. Treptat însă, fiecare dintre ele ajunge să privească sub masca celeilalte și-și devin una alteia impuls și vindecare pentru lipsa de dragoste pe care fiecare o trăiește dramatic.
Sunt atât de multe emoţii implicate care coexistă cu sclipiri duioase, râsete efervescente și suspine înăbușite. Filmul este în egală măsură și comedie și dramă. Descoperim că Tallulah (Lu) a fost la rându-i abandonată și ne reamintim să concluzionăm abia după ce cunoaștem versiuni întregite. Lu nu este un personaj pe care să simţi că trebuie să-l placi de la început și nici nu cred că e gândit astfel. Mintea ei e încurcată, reacţiile ei  sunt de câine fără stăpân, temerile o fac fragilă și sălbatică, dar undeva dincolo de toate acestea, Ellen Page dă naștere unui personaj aproape tangibil, uman. Harababura pe care o face în jur, scena pictării tablourilor aduc personajului o patină de intuitivă înţelepciune.
Allison Janney nu e mai prejos. De altfel, trebuie să recunosc că la finalul filmului, personajul ei mi-a rămas cel mai puternic întipărit în minte prin contrastele de forţă și slăbiciune pe care le-a expus succesiv, ca-ntr-un evantai emoţional. Crezându-se nevoită să păstreze aparenţele, pare insipidă și ipocrită. Celebră pentru cărţile sale despre relaţii, Margo  trăiește dincolo de lumina reflectoarelor literare, drama de a fi părăsită pentru un bărbat. Dialogul cu fostul soţ, izbucnirea ei, furia, demnitatea șubrezită pe care are curajul s-o expună fac din ea un fel de pasăre Phoenix. Mottoul filmului este: Viaţa poate fi o adevărată mamă și acest lucru nu face decât să adauge interpretativ la straturile pline de mesaj ale filmului.
 Femeia renaște atunci când viaţa ei are din nou un scop, iar scopul sosește în viaţa ei sub forma copilei adusă de Lu. Una dintre cele mai frumoase metafore pe care am văzut-o într-un film e aceea a crengilor de care femeia se prinde atunci când seva începe să curgă din nou, organic, în recent, revelata, ca plină de sens viaţă.
Ca-n orice răpire, poliţia se implică, dar mă voi opri aici din a dezvălui parcursul filmului, precizând doar că între personajele secundare se numără și Uzo Aduba, pe care o știți din serialul de televiziune Orange is the New Black. Şi dacă spun asta, atunci trebuie să mai punctez ceva. Filmul nu este o producţie hollywoodiană tipică. Este un film cu buget redus care se pretează mai bine la festivaluri independente de tip Sundance unde, de altfel, a și fost nominalizat în 2016, pentru marele premiu al juriului. Este un film realizat pentru Netflix, o companie americană care se ocupă cu producerea și distribuirea de filme de televiziune. Şi este primul film de lung metraj al regizoarei Sian Heder, care își pusese anterior amprenta pe filme de scurt metraj (Mother, Dog eat Dog) și pe câteva dintre episoadele serialului Orange is the New Black. Scurtmetrajul Mother din 2006 este, în fapt, un fel de schiţă iniţială a filmului Tallulah care a înflorit frumos. 
Este un film emoţionant în care femeile își vor regăsi întrebările și bărbaţii răspunsurile brodate pe tema tumultului de dincolo de misterul femeiesc.

Autor: Simona Ardelean