Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Povestea unui țăran român în epoca modernă și după…

Povestea unui țăran român în epoca modernă și după…

Februarie 2017

În studiul de față este vorba despre țăranul Gheorghe Gavră din Inău, străbunicul autorului. S-a născut în satul Inău, comuna Someș-Odorhei, în anul 1888, purtând numele tatălui său. Satul Inău era și atunci un sat de oameni harnici. Majoritatea țăranilor din sat, cei urbariali, au fost emancipați și au primit pământ prin patentele imperiale din 1853-1854, devenind proprietari și, prin urmare, aveau drept de vot deoarece plăteau impozite mari la statul austro-ungar. Tatăl său este trecut ca proprietar pe harta cadastrală a comitatului Sălaj din 1893, cu locul de casă de la numărul 68 din prezent.
A lucrat de când era copil mic, alături de părinți, la muncile câmpului. Era atent la ce se întâmpla în jur, și probabil aici a auzit despre lupta de emancipare politică a românilor din Ungaria. A participat, tânăr fiind, la campania electorală a deputatului român Gheorghe Pop de Băsești, în anul 1905. Fiind alegător, din partea satului, în data de 5 februarie, a plecat cu aceștia să voteze în Cehu Silvaniei. El purta steagul românesc pe „botă” de floarea-soarelui. Aici jandarmii i-au percheziționat și le-au luat obiectele contondente. După ce au ajuns în centrul orașului, „botașii” și alegătorii maghiari i-au atacat, i-au bătut și alungat peste deal. Gheorghe Gavră s-a evidențiat prin curajul cu care lupta cu steagul. Prin mijlocul „botei” era un rug de fier și l-a ajutat să se apere de atacatori, mulți dintre consăteni mulțumindu-i pentru acest lucru1.
Lucrează în continuare pământul familiei, ajutându-l pe tatăl său la toate muncile câmpului. Izbucnirea Primului Război Mondial va duce la încorporarea sa în armata austro-ungară. Nu știm câți ani a fost concentrat pe front, dar știm că a fost demobilizat cu un anumit grad de handicap, acolo fiind împușcat în mână2. După război își face un „rost în viață”, căsătorindu-se cu Floare Pop din Someș Odorhei, locuind în casa părinților, după cum era obiceiul. Încheierea căsătoriei s-a făcut la data de 24 noiembrie 1918, în zilele tumultoase de dinaintea Marii Uniri3. 
Nu avem date despre participarea sa la constituirea Consiliului Naţional Român sau a Gărzii Naționale din sat, dar fiind veteran de război și țăran înstărit presupunem că a făcut parte din acestea. Înfăptuirea Marii Uniri și instaurarea administrației românești i-a dat încrederea că prin muncă asiduă și bine chibzuită, poate să asigure familiei sale (soției și celor patru copii) traiul de zi cu zi din lucrul pământului. Cu gândul la bunăstarea copiilor, îi va trimite la școala din sat pentru a învăța carte, și, mai ales le va cumpăra pământ pentru a avea toate cele necesare când se vor căsători.
Pe lângă pământul primit ca veteran de război și cel din reforma agrară, va cumpăra teren în hotarul satului. În acest sens, cumpără în 1930 pe lunca Someșului, de la văduva Veronică Rațiu din Năpradea, mai multe iugăre de pământ contra sumei de 4000 lei, mare parte din el acoperit cu nadă și sălcii4: „Am fost cu tata mulți ani la iertuit pe lunca Someșului. Stăteam zile întregi și dormeam acolo, tăiam răchițile, nada și le aprindeam. Apoi am arat încet cu plugul până am scos toate rădăcinile”5. Tot acum cumpără pentru fiul cel mare, Victor, o grădină și o fâneață la „Șuri” de la un evreu din centrul satului. Fiind mai mulți doritori, și-a trimis soția cu „pui de cloșcă” la soția acestuia, dar și să întrebe de grădină. Soția evreului i-a spus că ar fi bine să vină chiar în acea seară, pentru ca mâine să nu fie târziu. Gavră Gheorghe se duce în acea seară la evreu, care era deja în pat și după ce se salută îi spune: „Dacă mă dau jos din pat costă 13.000 lei grădina, ție ți-o dau cu 11.000 lei”. Așa a plătit cu o pereche de boi în valoare de 4000 lei, iar restul bani6. A mai cumpărat și alte terenuri agricole, ajungând printre cele mai înstărite familii din sat. 
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, l-a ajutat pe fiul cel mai mic, Gusti, să-și ridice o casă mare, cu trei camere din cărămidă arsă. Plecarea fiului pe front, a făcut ca acesta să se ocupe de lucrul pământului, în pofida vârstei înaintate. Fiind tot mai bolnav, moare în 1956 și este înmormântat în cimitirul vechi din sat.
Desigur, străbunicul meu este asemenea celorlalți țărani harnici din satele sălăjene. Participând la „bătăliile” electorale, la târgurile de animale din zonă sau ca și combatant în război, și-a dat seama de încorsetările administrației maghiare. Prin urmare, după constituirea statului național român, muncește „la coarnele plugului” tot timpul, lăsând copiilor săi „zestre” care să le permită o viață îndestulată.
Epoca modernă pentru poporul român se încheie prin Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918. Populația satelor românești din Ardeal, aidoma familiei străbunicului meu, nu ar fi avut o existență demnă dacă, după Marea Unire, nu s-ar fi realizat statul național unitar român. 

Note: 
1. Informator Gavră Gusti, sat Inău, nr. 68, decedat în 2006. 
2. Informator Gavră Gusti, sat Inău, nr. 68, decedat în 2006.
3. Sfatul Popular al comunei Someș-Odorhei, Certificat de Căsătorie, Seria Cd, Nr. 13032, eliberat la data de 12 noiembrie 1952.
4. Notariatul Jibou, Act notarial nr. 60, eliberat la data de 03.04.1930.
5. Informator Gavră Gusti, sat Inău, nr. 68, decedat în 2006.
6. Informator Gavră Gusti, sat Inău, nr. 68, decedat în 2006.

Autor: Augustin Gavra