Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Patriotismul contemporan: necesitate sau idealism?

Patriotismul contemporan: necesitate sau idealism?

Ianuarie 2017

Patriotismul zilelor noastre este altfel perceput decât cel de acum două secole şi chiar şi de cel de acum două decenii. Europenii care au trăit momentele tumultoase ale mişcărilor revoluţionare din 1848-1849 înţelegeau patriotismul ca o luptă pentru câştigarea independenţei şi a afirmării unor naţiuni pe harta continentului. Al Doilea Război Mondial s-a identificat cu încercările de eliminare a evreilor şi de întărire a poziţiei anumitor comunităţi etnice. Uniunea Europeană a introdus ideea unităţii în diversitate, în vreme ce globalizarea duce spre o anulare a distanţelor şi parţial a tradiţiilor oamenilor care trăiesc în emisfere diferite. Într-o lume în care valorile şi mentalităţile se schimbă într-un ritm alert, în care tehnologia intervine tot mai mult în cotidian şi structurile supranaţionale îşi impun propria viziune despre locul individului în societate, patriotismul capătă diverse semnificaţii şi nuanţe. De pildă, în anii ’80 în România, patriotismul şi valorile naţionale se aflau pe buzele tuturor politrucilor şi în toate ziarele, exprimate sincer sau nu. În România anului 2016, „patriotismul” pare unora vetust, inutil sau chiar dăunător. Percepţia asupra patriotismului poate să difere, în funcţie de categoria socială, de mediul etnic sau confesional, de orientările politice ale unei comunităţi, în funcţie de interese, de ideologie, de curentele opiniei publice etc. Acest concept poate avea definiţii foarte diferite de la un cetăţean la altul. Patriotismul este un fenomen complex, care îi uneşte, dar îi şi desparte pe oameni. Paradoxal, acesta a născut unele dintre cele mai frumoase sentimente de solidaritate şi de afecţiune între oameni, dar a dat naştere şi unora dintre cele mai sângeroase conflicte între popoare şi chiar şi între cetăţenii aceleiaşi naţiuni. 
Limba, cultura, teritoriul, tradiţiile, valorile şi anumite idealuri comune sunt elementele fără de care nu poate apărea şi să se dezvolte patriotismul. Trecutul reprezintă, în acest sens, un liant de solidarizare a unor comunităţi şi ajută la identificarea trăsăturilor comune ale unui popor. Personalităţile istorice şi momentele fondatoare sau „epocale” ocupă şi ele un loc important în fenomenul de consolidare a sentimentelor naţionale şi a conştientizării unui prezent şi a unui viitor care trebuie trăite sub cupola „naţiunii”. Mentalităţile, opinia publică şi ideologiile contribuie la naşterea şi explozia pasiunilor, a idealurilor comune şi a solidarităţilor etnice. 
Fiecare naţiune are felul propriu de a fi şi de a trăi ca o colectivitate. Statele Unite ale Americii au experimentat şi experimentează un patriotism liberal, capitalist şi adesea mesianic. Republica Populară Chineză a ridicat stindardul muncii în slujba patriei, iar Rusia lui Putin identifică, în mare parte, patriotismul cu Biserica Ortodoxă şi tradiţiile panslavismului. În funcţie de caracteristicile locale şi de mentalităţi, sentimentele naţionale reprezintă o constantă a ultimelor două secole şi au schimbat profund evoluţia statelor din Europa, Asia, America, Africa şi Australia.
Ultimele decenii au adus o schimbare fundamentală a conceptului în plan european. Date fiind proiectele politice integratoare şi necesităţile economice ale Uniunii Europene, patriotismul dintr-o fază anterioară, din perioada conflagraţiilor mondiale şi a comunismului, s-a adaptat la noile curente de opinii şi la noile mentalităţi. Economia de piaţă de astăzi şi dezvoltarea, fără precedent, a mijloacelor de transport şi a comerţului, au influenţat decisiv factorii de decizie şi percepţia comunităţilor asupra rolului patriotismului în societate. Statele europene de astăzi duc o altfel de luptă pentru apărarea graniţelor şi a suveranităţii naţionale decât în epoca romantismului. În schimb, patriotismul poate fi identificat în societatea contemporană mai degrabă ca un fundament pentru prezervarea tradiţiilor, a monumentelor reprezentative pentru istoria naţiunii, păstrarea memoriei înaintaşilor iluştri, apărarea purităţii limbii, e economiei etc. Globalizarea, dispariţia graniţelor şi scurtarea distanţelor dintre continente reprezintă pericole pentru tradiţiile locale. Patriotismul poate fi văzut ca o barieră pentru toate aceste tendinţe contemporane, pentru orice încercare de întinare a valorilor naţionale. 
Un alt pericol este reprezentat de prezenţa „celuilalt”, a vecinului de altă etnie. Patriotismul este văzut adesea şi ca un element care desparte şi împiedică buna colaborare dintre naţiuni. Astfel, se nasc conflictele interetnice şi atitudinile divergente, disputele şi ura dintre ţările vecine, dintre guverne, ambasade, intelectuali, puncte de trecere a graniţei şi chiar între locuitorii aceleiaşi localităţi. Trecutul a oferit numeroase exemple de războaie şi masacre, la baza cărora a stat patriotismul, înţeles ca antagonic „celuilalt”. Au fost înfiinţate organizaţii şi diverse grupuri care au militat pentru apărarea patriei şi eliminarea celor care ameninţă integritatea statului şi a naţiunii. Această atitudine belicoasă este tot un soi de patriotism, dar diametral opus de cel fundamentat pe dezbaterea amiabilă şi înţelegere faţă de cel de altă etnie.
În România, „patriotismul” apare, în ochii multora, ca un fel de mascaradă. Cei care îşi afirmă dragostea pentru patrie sunt văzuţi de multe ori ca populişti, dornici de atenţie sau naivi. Gusturile publicului s-au schimbat profund în ultimele două-trei decenii. Probabil că românii s-au săturat de minciunile politicienilor şi de ineficienţa lor şi au ajuns să nu mai recunoască sentimentele autentice. Mass-media a jucat, în acest sens, un rol extrem de dăunător. Relatările jurnaliştilor şi comentariile aşa-zişilor „specialişti” au distorsionat punctele de vedere ale oamenilor şi i-au făcut să fie mai interesaţi de fapte cotidiene artificiale, decât de păstrarea tradiţiilor sau de prezervarea monumentelor istorice. Intelectualii nu reuşesc, decât prea puţin, să convingă opinia publică de necesitatea iubirii patriei şi culturii române. În lipsa idealurilor naţionale din trecut, în lipsa unor situaţii care să ceară din nou sprijinul populaţiei faţă de păstrarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale, marea majoritate a românilor se lasă prinşi în vârtejul problemelor cotidiene şi uită că interesele lor se confundă cu viitoarea evoluţie a limbii, a obiceiurilor, a valorilor comune şi a tot ce înseamnă specific românesc autentic. Cei care îşi exprimă dragostea de ţară sunt priviţi adesea ca idealişti, prea visători sau prea ancoraţi în trecut.
În opinia mea, patriotismul nu este nici vetust, nici inutil, nici naiv. Recenta situaţie din Ucraina a demonstrat acest lucru. Date fiind desele schimbări politice, economice şi sociale din plan european şi regional, România are încă nevoie de oameni care să fie conştienţi de importanţa apărării patriei, de întărirea poziţiei sale internaţionale şi de păstrarea bunelor relaţii cu statele democratice. Consider că patriotismul înseamnă, înainte de toate, iubire faţă de om şi faţă de pământul în care acesta şi-a găsit adăpost. Din această perspectivă, cosmopolitismul este complementar patriotismului, deoarece admiră omul în universalitatea lui. Cunoaşterea „celuilalt” ajută la înţelegerea altor etnii şi a comunităţilor îndepărtate şi a sentimentelor lor naţionale. Prin propriul ataşament faţă de ţară, prin propriile percepţii ale rădăcinilor naţionale, ajung să mă identific cu patriotismul maghiarilor, al sârbilor, al bulgarilor şi al ucrainenilor. Ce ar trebui să fie Europa de azi şi de mâine, dacă nu o confraternitate a patriotismelor şi a naţiunilor?

Autor: Marian Horvat