Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



În prostie „în neștire, în cantitate mare, fără măsură”

În prostie „în neștire,  în cantitate mare,  fără măsură”

Ianuarie 2017

Cuvântul „plin” din această locuțiune adverbială aparține unei bogate familii lexicale, semn că termenul de bază în jurul căruia s-a constituit, adjectivul prost, este un cuvânt vechi, foarte frecvent în vorbire și cu multe sensuri. Cuvântul a atras atenția lexicologilor mai ales prin evoluția semantică, aceasta ilustrând ceea ce Lazăr Șăineanu numea „degenerarea cuvintelor”, fenomen general în limbă: „La o mulțime de popoare ideile primitive de simplitate, sinceritate, adevăr, bunătate au degenerat în cursul timpului în cele diametral opuse de răutate, prostie, neștiință și chiar de stupiditate” (Încercare asupra semasiologiei limbei române. Studii istorice despre tranzițiunea sensurilor, Editura de Vest, Timișoara, 1999, p. 380). Pentru limba română, „exemplul remarcabil”, în această privință, este cuvântul prost; împrumutat din sl. prostu, cuvântul însemna, la început, „simplu”. Cu acest sens este folosit în textele vechi (în pravile, în cronici, în Viețile sfinților a lui Dosoftei). Astăzi circulă doar cu sensul de „om lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte”, intrând astfel într-o serie sinonimică deosebit de bogată, cu mulți termeni regionali. Numeroasele derivate adjectivale, începând cu cele diminutivale (prostuț, prostănel) și terminând cu cele augmentative (prostălău, prostovan), alcătuiesc o reprezentare graduală a prostiei omenești.
 Locuțiunea în prostie, cu o structură des întâlnită (prepoziție + substantiv), are o frecvență deosebită în limbajul celor mai diverse categorii de vorbitori, fiindcă „se leagă” de verbe din vocabularul fundamental: a avea, a cumpăra, a mânca, a da, a tăia, a curge, a ploua, a cheltui, dar și de verbe neologice: a copia, a importa, a rata etc. Este nelipsită din textele aparținând stilului publicistic, deoarece exprimă stări sufletești variate: mirarea, stupoarea, sunt urmate adeseori de indignare și revoltă: „Culmea, nu s-a mai schimbat nimic până azi, clasa politică fură din bani publici în prostie…” – Liviu Ioan Stoiciu, Trăim într-o țară normală… în Argeș (Mai, 2016 p. 5).
 Uneori, între verbul a fi și locuțiune se intercalează substantivul care denumește „obiectul” existent în cantități deosebite: a fi bani (taxe, dulciuri) în prostie, alteori, verbul lipsește, dar se înțelege: amenzi în prostie.
 Când urmează după verbele neologice a excela, a insista, a persevera, a persista, a recidiva, grupul de cuvinte în prostie nu are statutul de locuțiune, prostie însemnând „starea celui lipsit de inteligență”. În unele enunțuri, locuțiunea poate fi echivalată cu adverbul prostește. De altfel, DLRC înregistrează expresia râde prostește „a râde fără motiv sau atunci când nu trebuie”. Sfidând legile economiei în limbă, vorbitorii (suverani) preferă locuțiunea adverbială în locul adverbului.
 Doar în creațiile marilor scriitori atenți la adecvarea faptului de limbă la coordonatele spațio-temporale ale acțiunii și la statutul personajului, termenul prost și derivatele acestuia apar cu sensul arhaic. În cărțile de e-vocare ale lui Mihail Sadoveanu, în romanele istorice, acești termeni își găsesc folosirea cuvenită: „era mare îmbulzeală nu numai de norod prost, ci și de neamuri” (Opere, X, 183); „numai prostimea… nu părea supărată pentru surparea unor case boierești” (ibidem, 169). Sugestia de „vechime” din textul sadovenian este dată și de perechea de antonime prost/de neam.
 Tudor Arghezi este autorul unei fabule cu titlul Trișca, fabulă construită, cum observa G.I. Tohăneanu, pe contrastul „între puterea biruitoare a harului și vana silință școlită de a­-l suplini prin surogate” (în Tudor Arghezi, Arte poetice, Editura Albatros, București, 1987, p. 100). În răspunsul pe care trișcarul („un biet plugar”) îl dă celor care cred că arta se învață din cărți, adjectivul (substantivul) prost nu are vreo nuanță depreciativă, ci înseamnă, ca în „limba veche și-nțeleaptă”, doar „simplu”: „Din neam în neam cu boii pe brazdă și ciobani,/ Noi sântem proști, bădie, de două mii de ani./ Și totuși, luați de vânturi și îndurând arșița,/ Noi, proștii, pe o trișcă, făcurăm Miorița”. 

Autor: Gheorghe Moga