Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Anul politic 1947, reflectat în documentele PCR Sălaj1

Anul politic 1947, reflectat în documentele PCR Sălaj1

Ianuarie 2017

Viaţa politică sălăjeană rămâne „agitată” şi după alegerile din noiembrie 1946. Propaganda anticomunistă, manifestată cum şi cât s-a putut în cadrul luptei electorale din anul 1946 (afişe şi inscripţii pe ziduri şi pereţii caselor, răspândirea de manifeste şi fotografii ale liderilor partidelor de opoziţie, adunări, mai mult clandestine, ale membrilor partidelor istorice ş.a.), continuă şi după anunţarea rezultatelor oficiale ale alegerilor. Sunt lansate, aproape imediat, de către „reacţiune” şi „reacţionari” (aşa sunt denumiţi, cel mai frecvent, cei care se opuneau partidului, n.n.), zvonuri „fel de fel”: că „alegerile nu sunt valabile”, „nu sunt aprobate de Anglia şi America”, că „în curând vor fi alte alegeri”, iar aceste noi alegeri „vor răsturna actualul regim”2. 
Dificultatea desfăşurării „muncii politice” în Sălaj este pusă, de şefii partidului comunist, pe seama caracterului „agrar” al judeţului, pe lipsa „aproape totală a industriilor” (cu excepţia unor întreprinderi miniere, care sunt amintite) şi, prin urmare, pe lipsa proletariatului „cu conştiinţă de clasă”3. Într-adevăr, aşa era, iar la începutul anului 1947 starea economiei sălăjene, oricum afectată de război, de seceta din anii precedenţi şi de colectările tot mai nemiloase4, „se agravează. Aceasta se manifestă în urcarea permanentă a preţurilor, în lipsa cronică a articolelor industriale ce este însoţită de lipsa crescândă a unor alimente şi mai ales a cerealelor. Diferenţa între salariu şi preţurile de piaţă devine tot mai mare, care pe lângă greutăţi economice mai are influenţă şi în domeniul politic. În special problemele sindicale s-au înmulţit şi s-au agravat în ultimul timp. Muncitorii cu un nivel politic redus se agită şi dau ocazia reacţiunii de a se folosi de această situaţie vitregă, făcând acţiuni provocatoare”5. 
Adăugau, la dificultăţi, problema naţională, deoarece „Sălajul este judeţ de graniţă”, iar aici „există Ipul şi Treznea care amintesc de ororile regimului hortist”. Dau ca exemplu, printre multe altele, cazul de la Carei (care era, atunci, parte a judeţului, n.n.), unde „săptămâna prieteniei româno-maghiare a fost exploatată de reacţiune pentru a răspândi din nou zvonuri relativ la cele trei judeţe care de mult se agită că vor fi retrocedate Ungariei” (Satu Mare, Bihor şi Sălaj, n.n.; iată şi un alt exemplu: „Căci e bine ca plasa Carei să treacă la Satu Mare deoarece acolo sunt majoritatea maghiari şi se va putea pune mai târziu problema alipirii judeţului Satu-Mare la Ungaria”). Iar concluzia era că în judeţ, şi după alegeri, „reacţiunea română şi maghiară tot cu şovinismul operează”6.
Capii acestei „reacţiuni” sunt, în opinia conducerii partidului comunist, „maniştii”. De la ei pornesc toate, ei se împotrivesc „noului drum”, ei trebuie eliminaţi: „În întreg judeţul, reacţiunea activează prin nepotismul lui Maniu, care formează cadrele acestui istoric”7. Iată-i şi nominalizaţi, alături de alţi „duşmani” ai regimului: „La Jibou, Dr. Victor Fărcaş”, care „apără moşierii unguri expropriaţi”; „La Cehul Silvaniei, Dr. Csok Vasile şi cu Vaida Iuliu, fost primpretor, reprezentantul istoricilor”, care „se înţeleg şi duc o propagandă duşmănoasă regimului guvernului şi antisovietic”; „La Zalău, Dr. Simion Pop, şeful istoricilor şi Dr. Domşa Iuliu, şeful Brătieniştilor”. Ei, toţi, „duc o muncă subversivă regimului, ura între naţionalităţi şi contra URSS-ului. Şi cu reacţiunea maghiară se înţeleg apărând vârfurile care sunt demascate”. 
Dar pe aceştia îi ascultă şi urmează, aşa cum consemnează alte documente, elevi şi studenţi, preoţi, ţărani proprietari de pământ, militari de carieră, învăţători, funcţionari din felurite instituţii ş.a. De aceea, încă se produc atacuri asupra unor activişti comunişti, ori devastări de sedii de partid. Iată exemplul de la Cehal, unde: „Reacţiunea s-a revoltat asupra primarului luând sigiliul primăriei forţat, şi bătându-i pe vreo câţiva membri ai consiliului politic”8. 
De fapt, este vorba de o întreagă lume (deşi partidul încearcă să o minimalizeze, cum fac, de pildă, responsabilii de partid din plăşile Zalău şi Buciumi, contrazicându-se flagrant: „P.N.L., P.N.P., P.N.Ţ. toate aceste trei organizaţii în Plăşile noastre nu le avem, în aceste organizaţii nu sunt decât Preoţii, învăţătorii, Notarii E.T.C”!)9, democratică în esenţa sa, care se opune, când şi cum poate, lumii „noi”, totalitare, impusă din afară.
De la „manişti” pleacă şi zvonurile insistente despre iminenţa unui nou război, menit să schimbe starea de fapt. Iată doar câteva, aşa cum sunt consemnate în documente de arhivă din 1947: „între Anglia şi Rusia se pregăteşte un războiu”, „Ungaria este ocupată de englezi şi ruşii sunt alungaţi de acolo”, „mântuirea noastră numai de la America va veni”10. Şi tot ei sunt consideraţi responsabili de acţiunile de protest ale puţinilor muncitori din judeţ. Un exemplu este greva minerilor de la Lupoaia, de la începutul anului 1947, unde „muncitorii au declarat grevă din motive de salar”, despre care responsabilii partidului raportează superiorilor că a fost „pusă la cale de reacţionari din comuna Lupoaia (...) Cercetările întreprinse au dus la descoperirea a doi fruntaşi manişti din comună dintre care unul a fost imediat arestat, dar celălalt urmează a fi arestat în aceste zile”11. 
Într-o consfătuire judeţeană a P.C.R. Sălaj, din 12 mai 194712, la care participă toţi şefii locali ai partidului, analiza activităţii „reacţiunii” ocupă un loc însemnat. Astfel, aflăm că la mina Surduc, din cei 210 mineri, doar 50 sunt membri P.C.R., „însă inactivi”, cei mai mulţi fiind „manişti”. Că la Chieşd, la minele din localitate, din 170 de muncitori, „nici unul nu e organizat în partid, iar la minele Sărmăşag, din 290 muncitori mineri (doar, n.n.), 31 sunt membri de partid”. Că la Băseşti şi Nadişul Românesc, „reacţiunea”, „s-a pregătit să sărbătorească 10 Mai în public, însă au fost împiedicaţi de autorităţi”. Totuşi, cu toată opoziţia autorităţilor, „s-a sărbătorit în şcoală”. Că la Şimleu Silvaniei, partidul comunist nu are influenţă în mase, iar „maniştii înglobează 2/3 din reacţiune şi învăţătorime cari muncesc făţiş în mai multe comune”. 
Aceşti „reacţionari manişti” trebuie înlăturaţi. Reprezentantul Comitetului Central, Butariu, o spune răspicat în cadrul consfătuirii: „între noi şi reacţiune nu e repaus, nu e târguială”, pentru că „noi vrem o lume nouă, şi vom ajunge la aceasta prin omul nou”. Îl completează Roşca Tănase, secretarul judeţean al PCR: „S-a câştigat lupta politică în alegerile din 19.IX. (XI; o greşeală de culegere în text, n.n.) dar prin aceasta nu am câştigat toată lupta, nu a fost nimicită reacţiunea pe plan economic. Reacţiunea luptă în domeniile economic, la fabrici etc. şi pe plan politic se foloseşte de problemele naţionale, antisemitismul şi de regele...”13. 
Cei care se opun partidului sunt arestaţi. Câteodată, şi alţii. Într-un raport din luna mai 1947 scrie negru pe alb: „Arestările efectuate în rândurile unor elemente ale reacţiunii nu au făcut prea multă vâlvă. S-au comis însă cu acest prilej câteva greşeli care trebuesc îndreptate: au fost arestaţi doi membri de partid unguri, care nu prezentau niciun pericol pentru siguranţa publică şi în schimb au fost lăsaţi liberi alţii cu mult mai periculoşi”14. 
Raportul citat mai arată şi că în plasa Jibou se înregistrează o revigorare a activităţii „reacţiunii”, „care se manifestă prin încercarea de a se organiza aici aşa zisa secţie muncitorească a P.N.Ţ. precum şi Tineretul. Agenţii lor mai activi sunt câţiva studenţi de la Bucureşti şi Cluj”15. Activitatea Partidului Naţional Ţărănesc şi a lui Iuliu Maniu interesează în cel mai înalt grad conducerea partidului comunist, deoarece „nu trebuie uitat că în judeţul nostru există Bădăcinul şi că peste tot în judeţ se mai găsesc mulţi nepoţi ai lui Maniu, foşti diferiţi responsabili în conducerea judeţului”16, datorită cărora, în Sălaj, au prins „rădăcini adânci ideile reacţionare-maniste”. 
Momentul Tămădău, din 14 iulie 1947, ce va duce la dizolvarea PNŢ şi arestarea liderilor săi, este reflectat în documentele interne ale partidului comunist, astfel: „După încercarea de fugă a bandei Mihalache şi comp. – masa simpatizanţilor şi chiar membrii cari până aci activau în mod conspirativ şi unii chiar descluşi, acei sunt în derută. O parte se simt înşelaţi în atitudinea trădătoare a fostului vicepreşedinte. În urma acestui fapt, care a provocat frământări în sânul lor, s-a desprins un început de descompunere”17. 
„Descompunerea” Partidului Naţional Ţărănesc a fost „ajutată” în Sălaj şi de valul de arestări care a urmat aici: 
„Au fost ridicaţi 8 conducători: 
1. Iarca Traian, pensionar, preşedintele organizaţiei Zalau. 
2. Pop, director de bancă, vicepreşedintele organizaţiei Zalau. 
3. Cioban Petru, funcţionar, responsabilul organizaţiei de tineret. 
4. Bardasiu Zaharie, învăţător, membru în Comitetul Zalau. 
5. Vaida Vasile, pensionar, Cehul-Silvaniei, membru în Comitetul Judeţean. 
6. Roman Vasilie, croitor, Zalau, membru în Comitetul Zalau. 
7. Paufil Zaharie, proprietar auto, Cehul-Silvaniei, membru al Comitetului de Plasa. 
8. Cioban Ioan, pensionar, Zalau, membru Comitetul Judeţean şi responsabil al organizaţiei de plasa Tăşnad. 
Preşedintele judeţean Pop Simion, advocat, este bolnav în spital. A făcut încercări ca să-şi uşureze situaţia, interesându-se, ce părere ar avea partidul nostru şi cu ce s-ar uşura situaţia lui dacă s-ar retrage în mod public din P.N.Ţ. Maniu/înainte de dizolvare/. Am respins această încercare declarând orice competinţă să apreciem posibilitatea de uşurare a situaţiei sale. Mai sunt încă elemente de conducere, mai puţin periculoase, a căror situaţie este în curs de verificare”18. 
Campania anti PNŢ, procesul şi condamnarea lui Iuliu Maniu (iulie-noiembrie 1947), au un ecou deosebit în Sălaj, locul de baştină al liderului naţional-ţărănesc. Condamnarea lui Iuliu Maniu a fost, şi conform documentelor studiate, îndelung pregătită şi dinainte stabilită. În rapoartele Secretariatului Comitetului judeţean de partid apare un capitol nou, „Campania de demascare a P.N.Ţ. Maniu”, care revine, cu acelaşi titlu, în multe alte rapoarte ale organizaţiilor de plasă, de secţii etc. „Demascarea” a reprezentat o „sarcină specială” pentru partid, iar materialul folosit în „campanie” a fost primit de la Comitetul Central al PCR, prelucrat apoi într-o „consfătuire a comitetului judeţean, precum şi în câte o consfătuire a comitetelor de plasă la reşedinţă”. 
S-au organizat, în scopul „demascării”, „34 de adunări de partid pe centre, 121 adunări pe sate”, dar şi adunări ale organizaţiile de femei, tineret şi Apărarea Patriotică. Au fost formate „echipe care în Duminici şi sărbători se deplasează la sate făcând adunări populare”. La aceste adunări, unde au vorbit, în afară de activiştii partidului comunist, şi „mai mulţi fruntaşi manişti: pl. Cehul. Silv avocatul Mercea, fost secretar de plasă al P.N.Ț.-ului, în Pl. Jibou avocatul Burdea fruntaş de seamă al P.N.Ț.-lui care a vorbit în faţa a circa 2000 persoane”, s-a arătat „tot trecutul fostului P.N.Ţ cu toate trădările şi spionajul dus în favoarea duşmanilor păcii şi ai democraţiei”19. 
Iată calendarul adunărilor de „demascare” în plasa Şimleu Silvaniei, conform raportului secretarului de plasă, V. Barboloviciu: „Prelucrarea s-a început în 16 sept. a.c. cu resp. de celulă, în 19 în adunările membrilor de partid, cu îndrumătorii în 25 sept., în 27 cu salariaţii de la Primărie, percepţie, judecători, Oficiul PTT, Pretură, garda financiară, în 28 sept. adunări în 29 comune/centre mici”20. 
„Demascarea” trebuia făcută „adoptându-se metoda de a lega păcatele fostului partid naţional ţărănesc cu faptele săvârşite de conducătorii din judeţul nostru. Ştiind că în judeţul nostru se află Bădăcinul, am căutat ca acolo în bârlogul lui Maniu îndrumătorii noştri să pătrundă pentru a lămuri pe ţăranii care au avut de suferit de pe urma moşiei lui Maniu”21. Adunarea de la Bădăcin („bârlogul lui Maniu”), considerată cea mai importantă, a fost pregătită din timp, „căutând să întrebuinţăm pe ţăranii care au suferit pe moşia lui Maniu, răscolind populaţia şi trezind ura împotriva lui”22. „În urma prelucrării de la Bădăcin, populaţia a fost răscolită – sora lui Maniu se plânge că comuniştii au pus stăpânire pe sat, iar satul vecin Lompirt cere exproprierea în total a pământurilor lui Maniu”23. 
„Atmosfera în general la aceste adunări se remarcă prin pasivitate”24, iar „ţăranii au arătat o indiferenţă faţă de condamnarea lui Maniu. Unii au spus că să facem ce vrem, căci pe ei îi interesează problemele economice. Alţii au spus că de ce nu l-am spânzurat până acum. Într-un sat în timp ce se citea moţiunea de condamnare, un cetăţean a strigat tare că nu este de acord cu condamnarea şi a luat-o la fugă. Adunarea nu a fost derutată”25.
Dar nu a fost doar pasivitate, ci s-au înregistrat cazuri unde „reacţiunea a încercat să piedice adunările, ex: comuna Căuaş unde un legionar a încercat să comenteze în timpul adunării, dar care a fost arestat imediat de jandarmi şi după aceea atmosfera a fost restabilită în favoarea noastră. În comuna Săuca, în timpul expunerii câteva grupuri de reacţionari au împiedicat prin murmure şi chiar vociferări că nu sunt de acord cu arestarea. Aici atmosfera nu a fost reparată de îndrumătorii noştri”26. Dar cele mai mari greutăţi în „demascare” veneau, spun responsabilii P.C.R., din partea „preoţimei care sută la sută prin propagandă religioasă îngreunează lămurirea ţăranilor”27. 
Arestările, în toată această perioadă, continuă: „am luat măsuri de siguranţă în preajma deschiderii procesului, astfel au fost ridicaţi 20-25 dintre cadrele maniste, (...) am avut unele momente de greutăţi şi anume: în plasa Săcăşeni un anumit individ Sava a căutat să provoace, de asemenea în comuna Săuca doi studenţi. Aceştia au fost arestaţi, demascaţi” (documentele nu ne dau şi numele celorlalţi arestaţi, n.n.). Dar unii scapă de arestări şi încearcă să se opună noului regim altfel, cu arma în mână: „Între graniţa Satu-Mare şi Sălaj, punctul denumit sub codru, pela începutul lui 15 octombrie (1947, n.n.) au apărut elemente înarmate (...) în ziua de 1 noiembrie s-a luat legătură siguranţa Satu Mare – siguranţa Sălaj, făcând un plan de acţiune pentru a face o razie în această pădure de a captura aceste elemente. Rezultatul acţiunei nu-l cunoaştem încă fiindcă chiar în acest moment se execută această acţiune”28 (în acest stadiu al cercetării nu am găsit alte referiri la această acţiune, n.n.). 
Sentinţa dată în procesul lui Iuliu Maniu, temniţă grea pe viaţă, a fost prezentată în adunări organizate în centrele de plasă şi mai multe comune, de unde se trimit „telegrame tribunalului, salutându-se sentinţa”, dar responsabilii partidului dau ca exemplu de reuşită doar oraşul Zalău, „unde au participat 1000-1200 cetăţeni şi unde s-a manifestat prin o vie agitaţie a populaţiei pentru justa pedepsire a conducătorilor fostului P.N.Ţ.”29. În Şimleu Silvaniei, pentru „prelucrarea” sentinţei, s-au organizat „două adunări populare, anume una în seara pronunţării cu demonstraţie de stradă, iar a doua zi fără demonstraţie. Tot aşa s-a prelucrat şi în comuna Nuşfalău. În ziua de 16 noiembrie s-a prelucrat în comunele Ceheiu, Criştelec, Mălădia, Uileac, Bilghezd, Zăuan şi Valcăul de Jos. Prelucrarea s-a făcut de îndrumători pregătiţi în şedinţele de instructaj, primind şi îndrumare în scris cu rezumatul tezei. Sentinţa a fost primită cu calm din partea populaţiei, însă nu s-a putut constata un entuziasm care trebuia să existe în realitate”30. 
Dimpotrivă, după pronunţarea sentinţei nu numai că nu există „entuziasm” în judeţ, ci circulă cu insistenţă „zvonul” că Iuliu Maniu va fi, curând, „eliberat de anglo-americani”31. Speranţa eliberării lui Iuliu Maniu reiese şi din alte documente: „În urma sentinţei de condamnare a conducătorilor fostului P.N.Ţ reacţiunea caută să scoată în evidenţă faptul că Maniu şi ceilalţi conducători, nefiind condamnaţi la moarte, înseamnă o reuşită a influenţei anglo-americane asupra guvernului nostru, şi că deci în viitor vor putea fi eliberaţi”32. Nu a fost însă aşa, protestele occidentului, la fel ca în cazul alegerilor din 1946, nu au fost luate în seamă, iar Iuliu Maniu moare în închisoarea de la Sighet, în 5 februarie 1953.
A urmat abdicarea regelui, la 30 decembrie 1947, care este, spre deosebire de campania anti PNŢ şi procesul lui Iuliu Maniu, sumar reflectată în documentele PCR din Sălaj: „Populaţia a luat cunoştinţă ca de un eveniment obişnuit, persoana regelui a fost considerată de majoritatea populaţiei ca roata a cincilea la o căruţă. Ori s-a vorbit şi despre aceea că regele a scăpat destul de uşor, putea să se întâmple să plece în condiţiuni mai urâte, cum au mai plecat şi alţi regi. Problemele care stau în centrul preocupării maselor sunt problemele economice. În problema abdicării regelui nu s-a semnalat până în prezent nici o manifestare promonarhistă”33. 
Cu toate obstacolele din drumul lor spre puterea absolută înlăturate, responsabilii partidului se puteau declara, la sfârşit de an, mulţumiţi: „în judeţul nostru unde într-adevăr a fost bârlogul lui Maniu şi reacţiunea a avut cadre vechi şi pregătite (...) cu ocazia zilei şi serbărilor care au avut loc în ziua de 31 Decembrie 1947 s-a dat o lovitură serioasă reacţiunei”34. 

Note:
1 1947 a fost un an crucial în istoria noastră. Dacă în 1945 comuniştii obţin guvernul (6 martie), iar în 1946 Parlamentul (după alegerile din 19 noiembrie), la sfârşitul anului 1947, după eliminarea de pe scena politică a partidelor istorice şi a regelui, vor avea şi republica lor (30 decembrie); studiul de faţă îşi propune prezentarea, sumară totuşi, atitudinii sălăjenilor în perioada imediat următoare desfăşurării alegerilor parlamentare, în timpul campaniei anti PNŢ, procesului Iuliu Maniu şi abdicării regelui, aşa cum au fost văzute de comuniştii sălăjeni. 
2 S.J.A.N. Sălaj, fond P.C.R., dosar 1/1947, f. 8.
3 Idem, dosar 16/1947, f. 2.
4 Pentru 1947 judeţul avea o cotă obligatorie de 800 vagoane porumb, 1500 vagoane cartofi, 50% sau 70% din producţia de floarea-soarelui sau rapiţă, în funcţie de suprafaţa cultivată etc., cei care nu-şi predau cota fiind trimişi imediat în judecată la legea sabotajului. „În legătură cu colectările spun: că cerealele colectate nu se trimit în regiunile atinse de secetă, că se trimit în Rusia şi Palestina. Aceste zvonuri sunt în popor lansate şi de locuitori cari vin în judeţ din părţile bântuite de secetă”, „se colectează absolut totul ca apoi se va înfiinţa colhozuri”, în Idem, dosar 1/1947, f. 8 şi 21.
5 Idem, dosar 18/1947, f. 8; la începutul anului 1947 se raţionalizează şi consumul de pâine, o persoană din mediul urban, de pildă, având dreptul la 250 gr. pâine pe zi sau, în loc de pâine, la 350 gr. cartofi.
6 Idem, dosar 9/1947, f. 71.
7 Idem, dosar 1/1947, f. 21.
8 Idem, dosar 46/1947, f. 16.
9 Idem, dosar 32, f. 10.
10 Idem, dosar 1/1947, f. 21.
11 Idem, dosar 18/1947, f. 10; toate acţiunile de opoziţie sunt puse în seama „reacţiunii”, „maniştilor”, iar metoda arestării celor care se împotrivesc partidului este mereu folosită.
12 Idem, dosar 1/1947, f. 30-42.
13 Ibidem.
14 Idem, dosar 2/1947, f. 16
15 Ibidem.
16 Idem, dosar 9/1947, f. 71.
17 Idem, dosar 2/1947, f. 21-22.   
18 Ibidem.   
19 Idem, dosar 46/1947, f. 34.
20 Idem, dosar 43/1947, f. 62.
21 Idem, dosar 1/1947, f. 57.
22 Idem, dosar 1/1947, f. 44; vezi şi dosar 2/1947, f. 43.
23 Idem, dosar 40/1947, f. 4.
24 Idem, dosar 1/1947, f. 44.
25 Idem, dosar 40/1947, f. 4.
26 Idem, dosar 9/1947, f. 44.
27 Idem, dosar 15/1947, f. 18.
28 Idem, dosar 1/1947, f. 58-59.
29 Idem, dosar 9/1947, f. 52.
30 Idem, dosar 35/1947, f. 17.
31 Idem, dosar 1/1947, f. 66. 
32 Idem, dosar 9/1947, f. 61.
33 Ibidem, f. 74; totuşi, după cum arată chiar documentul citat (f. 73), unele manifestări de acest fel au existat: „cu ocazia abdicării în seara de 30 Dec. 1947, un grup de elevi au atacat pe o tovarăşe a noastră cu următoarele cuvinte: ca să strige trăiască regele. Aceştia au fost descoperiţi de siguranţă şi arestaţi”. 
34 Idem, dosar 1/1947, f. 68; începutul lui 1948 va aduce o nouă lege electorală (ianuarie), un partid muncitoresc unic (PMR, februarie), o Mare Adunare Naţională (martie), o nouă Constituţie (aprilie) şi legi care întăresc regimul comunist. 

Autor: Dănuț Pop