Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Marina Cușa, Grădina japoneză, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2017

Marina Cușa,  Grădina japoneză,  Ed. Ex Ponto, Constanța, 2017

Ianuarie 2017

În doctrina Zen, poemul în formă fixă, haiku redă existenţa în desfăşurarea ei irepetabilă şi revelatoare. La fel ca în sumi şi în haiku, multiplicitatea cosmică, experienţa şi conştiinţa se manifestă în semnificaţia pură, datorită faptului că refuză antropocentrizarea. Eternitatea are preţul unei clipe, ca în cunoscutul tristih al lui Matsuo Bashō: „Furu ike ya/ kawazu tobi komu/ mizu no oto”. „Spiritul nipon – scria Mircea Muthu – surprinde scurtcircuitarea, arcul voltaic dintre Subiect şi Obiect în acelaşi timp suspendându-l, atemporalizându-l în semnul iconic/lingvistic, aşa cum procedase Hokusai ilustrând haiku”. Azi, în multe ţări, prin reviste şi antologii apar numeroase creaţii specifice acestui gen de poezie, păstrînd structurile formale nipone, dar cu un specific autohton, cum e şi cazul volumului de faţă, în care autoarea acordă prioritate expresivităţii în comunicarea emoţiei şi nu respectării cu stricteţe a formei literare/ a regulilor consacrate. Adoptarea mai degrabă a formei libere, este de preferat unei încadrări forţate, în tiparul genului, ca într-un „pat al lui Procust”…, lucru de fapt, imposibil pentru cei care scriu în altă limbă decît japoneza. Vom observa în carte cum alături de haiku, haibunul rămîne concentrare, proză şi poezie, precum şi cîteva pagini de renga cea născută ca o reacţie faţă de spiritul antologiei Kokinshū, care obliga la forme fixe şi emoţii poetice stereotipe, renku permiţînd o tratare mai liberă şi mai familiară a înfăţişării vieţii.
 Intitulat Grădina japoneză, volumul are ca orice grădină tot felul de flori, pentru descrierea cărora autoarea a folosit atît proza cît şi versul, uitîndu-se cînd la tradiţie, cînd la libertatea de expresie/selectare a mijloacelor potrivite elaborării mesajului, cum ar fi de exemplu metafora… Pe lîngă faptul că haibun, haiku, renga se intercalează – a fost alegerea autoarei – textele nu sunt „amplasate” cronologic, în funcţie de anotimp, cum în general, sunt structurate majoritatea volumelor de gen… Vom spicui totuşi cîteva exemple, avînd ca reper crugul vremii: toamnă-iarnă – vîntul care-aduce iarna îşi anunţă prezenţa/intensitatea prin „zgomotul panoului publicitar” care „tot creşte”, iar cîinii muşcaţi de soarele cu dinţi „se-adună/ pe lângă zidul cald”. Din segmentul de elegii pentru frunze: cerul jos este luminat de „galbenul frunzelor”… (această culoare a spicului pîrguit anunţă însă culoarea toamnei cînd pămîntul se dezgoleşte, pierzîndu-şi mantia de verdeaţă. Atunci, galbenul semnifică bătrîneţea, apropierea morţii), iar sub ploile toamnei, acestea luminează, ca o ultimă pîlpîire de viaţă: 
„Doar frunzele ude
pe străzi lucitoare,
în rest, nimeni”…
În drum spre Nord (tanka), poeta rezonează la izul de „mirişti arse” şi la peisajul „cîmpurilor goale”. Ca anotimp, vara este mai prezentă atît în haibun cît şi în haiku, fiind poate mai potrivită cu Marea cea Mare, cu Fluviul şi cu Delta. 
Proza se caracterizează prin forţă şi sugestie, reuşind să atragă deopotrivă prin descriere şi naraţiune: reîntîlnirea cu Marea şi efectul ei purificator:
„Îmbrăţişarea mării –
trupul îşi pierde balastul,
curat ca-n ziua dintâi”, 
dar şi o constatare humoristică (de altfel o caracteristică pentru acest gen), poeta constatînd lipsa unui cercel:
 „Mare – bătrână
 amantă colecţionară
 de bijuterii…”
Predomină galbenul nisipului, verdele apei, iar în Deltă, floarea-soarelui, casele mici vopsite în alb sau albastru, verdele sălciilor şi plopilor. Chiar dacă-n acel sat călătorul întîlneşte „o lume sărmană şi la faţă şi la trup, ponosită, bătrână ca şi apa care-o hrăneşte şi care-o ţine captivă în acest colţ de pământ, printre stufărişuri şi arbori de plută”, noaptea schimbă totul, creînd lumii „un spaţiu perfect pentru retragerea în sine”:
„Noapte în Deltă – 
fluviul parcă a dispărut
sub cerul fără stele”.
Vara dobrogeană cu grîul copt şi „minarete de praf” continuă uneori pînă în octombrie (renku) pentru că: „Cerul şi marea/ au căzut la pace”, iar ultimii trandafiri „sprijină pe cap/orizontul cu vapoare” într-o pagină de visare a altor tărîmuri însorite, de speranţă în primăvara cu: „Meri şi pruni/ în dantelă de flori” (tanka).
 În ansamblu, cartea se caracterizează printr-o scriitură adecvată, dovadă a iniţierii autoarei în arta poeziei japoneze, Marina Cuşa fiind membră a Societății de Haiku din Constanța, a publicat haikuuri și tanka în mai multe numere ale revistei „Albatros”, editată de gruparea literară amintită şi în alte reviste.
 A înscris în bibliografia personală volumul „Poemele mature” (Editura Ex Ponto, Constanţa, 2009), precum şi romanul „Întâlnire virtuală” (Editura Ex Ponto, 2012, Premiul pentru debut al USR, Filiala Constanţa). Semnează interesanta culegere de eseuri critice „Orizontul cărților” (Editura Ex Ponto, Constanța, 2016).

Autor: Iulian Dămăcuș