Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Filmografiile Simonei: Mon roi (2015)

Filmografiile Simonei: Mon roi (2015)

Decembrie 2016

Filmul seamănă la început cu un articol semiobscur despre terapii alternative, iar celor mai sceptici dintre cinefili acest început le va părea stângaci. Un genunchi accidentat este, în fapt, conform terapeutului așezat la periferia vizuală a acestui film, un refuz al pacientului de a înfrunta realitatea, o lipsă de flexibilitate, de conștientizare a lucrurilor pe care, în fuga existenţei, le pierdem din vedere. 
Protagonista, pe care o vedem temătoare pe înălţimile albe și pustii ale munţilor înainte de această explicaţie tangent medicală, se avântă abrupt ca într-un atac final al unei dureroase determinări pe pantele sinuos descendente. Mai apoi, în urma accidentului ori voalatei tentative de suicid, o regăsim în faţa terapeutului neconvenţional: o femeie cu înfăţișare comună, sceptică și inteligentă, dependentă de sedative și doborâtă de durere. Internarea în clinica de recuperare îi oferă lui Tony/Marie-Antoinette (Emmanuelle Bercot) un lung prilej meditativ și genunchiul, intriga deghizată a filmului, funcţionează ca rememorare a poveștii ei de dragoste cu Giorgio (Vincent Cassel). Așadar, odată cu genunchiul bolnav, Tony este, poate, pe cale să-și vindece sufletul. 
Giorgio este un excentric plin de magnetism, de vitalitate, spontan și inteligent, un fel de șampanie zgomotoasă care spune adevăruri în glumă, misterios și curtenitor. Știe cum s-o liniștească pe Tony atunci când ea îi dezvăluie temerile ei cele mai ascunse și știe cum s-o facă să trăiască pasional și fără inhibiţii, iar ea, atrasă ca o molie de flacără se îndrăgostește iremediabil. Sunt mici detalii în această poveste de amor furtunoasă care ne scapă dintru început, dar care, prin acumulare pe parcursul filmului acţionează ca un fel de macaz. Tony este la început un avocat așezat care începe să trăiască adolescentin, ca și cum iubirea aceasta neașteptată și târzie ar fi o ultimă șansă. Și în acest tumult al unei existenţe parcă de împrumut, doar fratele ei, Solal (Louis Garrel), un fel de Jiminy din Pinocchio, o voce a raţiunii, pare a mai distinge ceva: Giorgio nu e cea mai bună alegere, dar cu toţii știm cât de ușor de ignorat sunt sfaturile care nu se potrivesc scenariilor noastre mentale și sufletești. De fapt, acest personaj secund, este cel care dă credibilitate întregului parcurs și ceva din profunda sa înţelegere umană, neinvazivă și onestă, ce stabilește un antipod în conturarea figurilor masculine. 
Mon roi se traduce prin Regele meu și Giorgio devine într-adevăr un suveran deplin al vieţii lui Tony. Dependenţa sa, femeia din trecut care revine și nevoia acestuia de a-și îngriji fosta iubită depresivă și suicidară subminează treptat relaţia cu Tony. În ciuda intenţiilor lui oneste, Giorgio nu poate să stabilească ierarhii empatice și Tony devine după căsătorie și mai ales în timpul sarcinii un element neglijabil. Durerea și singurătatea ei, nevoia de intimitate domestică sunt interpretate drept toane de cel care e dependent de viaţă, de petreceri, de prieteni, dar și Tony e dependentă la rândul său de hipnoticul iluzoriu pe care soţul l-a adus în viaţa sa, astfel că uită și iartă, pleacă și revine într-o spirală a unei capitulări periculoase. În fapt, cei doi își rămân unul altuia elemente pâcloase, etern fascinante, dar incongruente.
Filmul prezintă o poveste de dragoste tangibilă, reală a unor oameni care nu pot trăi împreună, dar nici separaţi. Pe treptele tribunalului, după divorţ, cei doi se sărută și ani de zile după aceasta, niciunul dintre ei nu se poate rupe definitiv de fantoma celuilalt. O căsnicie nu înseamnă doar pasiune și în acest sens, filmul poate fi și o oglindă a relaţiilor din societatea modernă: atunci când răsplata imediată dispare, când farmecul poveștii iniţiale se topește într-o călduţă comoditate, determinarea șubrezește. 
Mon roi este un film care-ţi rămâne în minte și care te forţează să-l întorci pe toate părţile, care te recheamă fascinant. Imaginea finală are o poezie aparte. Fiecare gest e o bijuterie fotografică și liniștea se lasă ca un năvod greu la margine de ape. În plus, una din melodiile de fundal, Easy a lui Son Lux, reprezintă o cadenţare perfectă a ritmului pe care filmul îl construiește.
Pentru interpretarea plină de forţă, Emmanuelle Bercot a primit un premiu la Cannes și a fost nominalizată în 2016 pentru premiile Cesar. Cu regizoarea filmului, incredibila Maïwenn, a mai colaborat în 2011 pentru filmul Polisse unde a jucat rolul lui Sue Ellen. Despre Maïwenn actriţă, regizoare și scenaristă, fostă soţie a lui Luc Besson pe care l-a întâlnit la vârsta de 12 ani și cu care, la 17 ani a avut o fiică și un mariaj de patru ani trebuie spus că reprezintă o energie tânără, creativă de la care este mult de așteptat și pe viitor.

Autor: Simona Ardelean