Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Poeme pentru „Caiete Silvane”: Victor Munteanu

Poeme pentru „Caiete Silvane”: Victor  Munteanu

Decembrie 2016

Singur

Azi voi împărţi tăcerea la vrăbii,
gândurile vor naviga prin vinerea bătută în cuie
şi mă voi odihni la umbra unei idei.

Neclintit în văzduhul curat ca iubirea,
un stejar se va justifica în faţa câtorva sute de ciori.

Cu vorba umblată din poartă în poartă,
îmi voi şterge fruntea cu o bucată de cer
şi toamna ce-mi va trece prin suflet
nu va mai putea ieşi din cuvintele ei.


Ospăţul singurătăţii

În noaptea sorbită calm, pe tăcute,
străzile se retrag în denumirea lor.

Plouă încet şi mărunt şi cu milă
şi paşii te silabisesc prin stropii şoptiţi.

Vremea-i ajunsă până la semn
şi nici un cuvânt nu se lasă rostit.

Doar tu pe peronul pustiu,
singur
în rafala realităţii…


Frunze căzute pe umăr

În tăcerile toamnei nu mai locuieşte nici un prieten.

Toţi au plecat din albumul cu amintiri
şi din viaţa în care n-au trăit niciodată.

Numai eu am rămas aşa, un fel de rugăminte
şi de cădere-n genunchi,
încât niciun ecou nu-mi mai răspunde la strigăt.


Poemul desăvârşit

Nimeni n-a putut scrie poemul perfect
care să vindece toate bolile.

Scrierea lui a început odată cu facerea Omului
şi continuă până-n ziua de azi
şi nimeni n-o poate sfârşi:
nici Îngerii şi nici Sfinţii Părinţi,
care sunt lumina vederii,
un mers încontinuu e căutarea.

Poemul care să te vindece de moarte
nu poate fi terminat niciodată.

Poezia e una cu Dumnezeu:
la ea nu se poate ajunge
fiindcă de acolo nu mai ai unde pleca!


Viziune

De unde stătea el nu se vedea moartea,
Dar nu se vedea bine nici viaţa.

Toate stăteau aşezate pe înţelesul lui,
Fără să ştie că înţelesul în sine
Are nişte defecte ascunse…


(Din volumul Prizonierul tăcerii, Editura Junimea, Iaşi, 2016)

Autor: Victor Munteanu