Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Nicolae Scheianu

Nicolae Scheianu

Noiembrie 2016

Pietre din Potop

Am coborât deodată cu norii 
printre muri şi aluni 
la apa Potopului 
cu un gest – ca al apostolilor 
am despicat perdeaua 
de sălcii şi răchite 
şi m-am prăvălit în apele lui 
pe care pluteau 
petale uscate de măr 
şi-atâtea vremuri 
în care n-am fost 
cu-atâtea umbre pe care 
nu le voi vedea

am putea rămâne aici 
pe malurile lui între singurătăţi 
ocrotitoare şi bune de leac 
să-ncercăm să amăgim ziua 
să aprindem focul – ţi-am zis 
ia din cuib puii de mierlă 
şi-adu-mi-i în palme 
laolaltă cu mierea din sfârcuri 
şi cu cimbrişorul sălbatic 
de la răspântii

tu îţi spălai sânii şi cântai 
un cireş în pârgă plutea parcă-n zări 
eu culegeam pietre din Potop 
rostogolirea lor pe prundiş 
îmi răsună şi-acum în auz 
ca un morman de secunde 
înghesuindu-se toate
într-o singură viaţă


Pietre din Potop II

De nouă ani Potopul 
nu mai avea apă în vaduri 
şi în nisip
reptilele se zvârcoleau în ouă 
nebunii, pe maluri, băteau din palme, 
se botezau cu nisip 
eu aveam luntrea ascunsă-n răchiţi 
la poalele dealului numit de bătrâni Ararat 
himerele tuturor veneau în vârtejuri şi se 
hlizeau la fereşti sau se jucau pe uliţi cu pruncii 
cei păcătoşi şi smeriţii se târau în genunchi 
dar nu era nicăieri nici îndurare nici mângâiere 
şi nici scăpare

dar eu aveam azimi şi mied
şi un ochean aurit
când au fost gata norii
deja se împlinise vremea scrisă în cărţi
şi ştiam
cocoşii cântau răguşiţi în salcâmi 
de vreo patruzeci de zile şi nopţi 
şi nu s-au mai întors pe pământ
în ceaţa începutului
pe malul Potopului acolo am stat
un bătrân nemântuit şi alungat din cetate
cu un ceaslov cu un abecedar
pe genunchi
plutind precum o pasăre neagră pe ape 
căutând ceva în adâncuri 
ceva din înalturi chemând.


Pietre la crescut

Potopul nu mai curgea decât în memoria mea 
vuietul lui îl mai aud şi acum în auz 
pe deasupra lui voi fi venit 
ca duhurile
vântul i-a-nvolburat valurile
până dincolo de orice închipuire lumească.
Ai mei strigau de pe celălalt mal.
Grădina înflorise din nou
mărul se scutura de petale.
De dimineaţa devreme până noaptea târziu
aduceam pietre din albia Potopului
şi le duceam departe
le puneam ca pe ouă în cuiburi
să se facă mari, să crească
şi din fiecare să se ridice stânci
şi din stânci munţi şi prăpăstii
să crească până la cer
şi să mă urc pe spinările lor
mari şi lucioase
poate aşa voi afla de ce
sub piatra mare doarme cuminte
puiul de piatră
poate aşa voi înţelege văzutul şi nevăzutul 
uriaşul care mişcă totul
şi-mpinge apele până acolo unde 
vederea nimănui nimic nu vede 
punctul cel mic în care încap laolaltă

toate câte sunt pretutindeni 
pe care el le-a creat şi el le conţine 
aşa cum cuvântul oamenilor 
păstrează-nlăuntru nimicul şi spiritul 
viaţa şi moartea în toate dimensiunile 
în care nu-ncape gândirea, ci duhul 
spiritul.
Le-am cărat pe toate acolo unde-am crezut de cuviinţă 
căutând mereu să nu stau ascuns de ochii Domnului. 
Pe malul Potopului pietrele cresc precum copiii 
seminţiilor toate
şi când te-apropii de ele şi le atingi 
din vina mea
prin crusta lor se vede nisipul 
toată măreţia lumilor de demult 
pulberea lor şi nimicul.

(Poeme din volumul Pietre din potop, Editura Vinea, Bucureşti, 2016)