Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca

Octombrie 2016


Literele cărţii tale 
  
 În cartea ta  
 era scris numele meu 
 cu litere numai de noi ştiute. 
  
 Ai rămas, undeva suspendat, 
 într-o lume străină de tine,  
 nu eşti cel de aici,  
 acea lumină trandafirie, iubirea, 
 plutind ameţitor spre mine, 
 dacă nu ai forţă s-o descoperi, 
 împărtăşind-o,  
 rămâi în spate, rece şi-ntunecat, 
 în realităţi neînţelese, 
 un teatru cu actorii ce-şi uită rolurile. 
 Mergi cu ochii-nchişi,  
 uiţi că ai ochi, 
 ştiai că undeva există o altă viaţă, 
 popas între veniri şi plecări, 
 mult mai târziu ai înţeles asta,  
 ca şi acum nu poţi fi  
 şi cel ce vorbeşte, şi cel văzut în tine. 

 Se simte un aer nerespirat vreodată, 
 - seva pădurii senzuale - 
 ce a fost va mai fi, te copleşeşte  
 adierea de primăvară arătată,   
 mai curată cu fiecare pas,  
 - matricea nemuririi - 
 cu totul alta decât  
 briza verii sau viscolul iernii. 
  
 Îmi vindeci ochii, 
 - sărutul delicat pe pleoapele închise - 
 trezindu-i din amorţeală, 
 respir adânc clipa aceasta, 
 inimile noastre 
 cu fiecare respiraţie  
 sunt contopite tot mai mult,  
 până va fi doar una, 
 într-o armonie completă. 
  
 O ascensiune te cuprinde  
 fără să-ţi lase timp, 
 plutire-n azurul mării cerului, 
 prin aburii ceţii, o căutare  
 de curenţi umezi  
 prin voalurile tale argintii. 


Arirang, Arirang, Arariyo 
  
 În camera scăldată de razele lunii, 
 ascult, într-o seară de mai,
 acordurile unui cântec tulburător. 
 O voce diafană, vibrant-tânguitore, 
 menţinută de respiraţia sa ritmată, 
 asemeni unei eşarfe luată uşor de vânt, 
 Arirang, Arirang, Arariyo... 
  
 Printre corzile ciupite ale zitherei,  
 sunetele clare, pure, se sting brusc,  
 reaprinse, din eter, de magia oboiului 
 şi-a tamburului, înfrigurându-mă. 
 Lăsată în voia nadei muzicii, 
 timpul pare să nu existe,  
 spaţiul nu are limite. 
 Simt o uşoară bătaie pe umăr, 
 am impresia că mă-ntâlnesc cu mine,  
 cea de dincolo de timp. 
 Cu zâmbetul cald mă priveşte adânc,  
 devoalând lumina de chihlimbar 
 din lumina oglindită. 
 Uitând de mine, călătorim 
 în teritorii vaste, 
 spulberând materia şi umbrele ei. 
  
 Timpul suspendat îşi revine,  
 alert o ia la fugă, în briza serii 
 năluca se pierde,  
 întind mâna s-o prind,  
 în zadar încerc  
 să reţin acest eu profund. 
  
 În nicio oglindă n-o voi putea striga, 
 în nicio oglindă n-o voi putea privi. 

 Un regret intens străbate  
 ultimele acorduri ale cântecului, 
 ce copleşesc spaţiul camerei, umplându-l, 
 Arirang, Arirang, Arariyo... 
  
 După rugăciune, închid ochii,  
 în surdină, sunetele lente
 îşi continuă 
 ritmul interior la marginea lumii. 
 Păşind în tărâmul viselor, 
 o adiere de mătase 
 şi-o strângere delicată a mâinii.