Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Spectacolul textului publicistic

Spectacolul textului publicistic

Octombrie 2016

În contemporaneitate, textul publicistic este într-o permanentă re-construcţie a sa, într-o totală re-configurare prin apariţia unor noi forme de transmitere a informaţiei, dar şi de formare a opiniei publice.
Putem afirma aşadar că textul publicistic actual seamănă cu o scenă de teatru în care în fiecare zi se desfăşoară câte un spectacol: prin cuvânt se încearcă intervenţia asupra atitudinii cu scopul de a persuada, de a convinge. Cuvântul conduce la reprezentare şi scopul este, ca şi în teatru, a emoţiona, a mişca. Cum cuvântul este reprezentare, elementele dramatice sunt: actorii - subiecţi sau obiecte care acţionează sau asupra cărora se acţionează, procese - relaţii între actori, relaţii între actori şi situaţii, comportamente, mod de existenţă sau acţiune, situaţii. Discursul publicistic este „punere în scenă” pentru un receptor. Discursul are bucle în care se raportează la receptor, la circumstanţele exterioare producţiei lingvistice – timp, spaţiu, emfază. Teatralitatea discursului se referă la ordinea compoziţiei discursului, ordinea chestiunilor abordate, ordinea argumentelor oferite. Întregul discurs se poate constitui sub forma unui argument. Argumentul devine astfel produsul cunoaşterii receptorului, căruia i se inserează o opinie: este necesară anticiparea reacţiei receptorului, pentru a se putea folosi cel mai just argument. Receptorul este un judecător care are autonomie, care interpretează ceea ce se propune. Emiţătorul şi receptorul sunt simetrici. Emiţătorul se adresează unui receptor care nu este specializat, drept pentru care, pentru a convinge, va ţine seama de caracteristicile lui subiective. Orice argumentare are nevoie de acordul receptorului, care trebuie să se situeze în postura de a fi convins. Un adevărat „spectacol” al convingerii pune în scenă şi publicistul Daniel Săuca, prin textul „Sclintiţii”, apărut în „Magazin sălăjean” din 20 iunie 2012, spectacol pe care vă invit să îl urmărim împreună.
Deşi conform titlului tema pare a fi „sclintiţii” sau „nebunii”, tema articolului este în fapt valoarea versus nonvaloarea în societatea românească de azi. Tema este susţinută de conţinut, prin opoziţia „ei” – simbol al nonvalorii versus „ceilalţi” – simbol al valorii pe care „sclintitul” o vrea eliminată – precum şi de punctele de suspensie din finalul textului care arată o stare de meditaţie: „ce înseamnă luciditatea?...” Descoperim aşadar un text care foloseşte frecvent invenţii lexicale marcate printr-o nouă formă, printr-un nou sens/nonsens al vieţii contemporane: „ne-buni”, „ne-bunia”, „au «grijă»”, „cronice”, „băgat în seamă”, „a-i «rade»”, „muşchii”, „alte părţi ale corpului fizic”, „vânătoarea de greşeli”, „infectat”, „purulent”. Invenţiile lexicale precum „ne-buni”, „ne-bunia” sunt construite adăugându-se la adjectivul „bun” prefixul de negaţie „ne” tocmai pentru a arăta opusul bunătăţii, al generozităţii, al mărinimiei, anume răutatea şi egoismul. Invenţiilor lexicale li se asociază şi comicul de limbaj, prezent din abundenţă: „bolnavi de grija altuia”, „grija de viaţa altora”, „sunt întruchiparea băgatului în seamă”, „se gândesc (...) la ceilalţi mai ales pentru a-i «rade»”, pentru a le arăta «muşchii» ori alte părţi ale corpului fizic”, „vânătoarea de greşeli”, „ne­bunia”, „purulentului mediu”. Secvenţa „se gândesc (...) la ceilalţi mai ales pentru a-i «rade», pentru a le arăta «muşchii» ori alte părţi ale corpului fizic” sugerează furia, emoţiile negative, nervozitatea, lipsa de respect şi de educaţie, lipsa de bun-simţ a celor care nu vor decât „să îi radă” pe ceilalţi.
Invenţiile stilistice precum metaforele „grijă”, „muşchi” au rolul de a sugera ura şi duşmănia, puterea de eliminare, de anihilare, de lovire a semenului. Sintagmele „vânătoarea de greşeli” şi „să vâneze greşeli” sunt construite după modelul „vânătoarea de comori”/ „vânătoarea de vrăjitoare” şi exprimă lipsa de îndrumare, precum şi incapacitatea „sclintitului” de a găsi în ceilalţi calităţi sau de a le observa faptele pozitive. Termenii din domeniul medical, din domeniul patologiei – „(impostura) cronică”, „infectat (de ură)”, „purulentului (mediu)” arată tocmai societatea „bolnavă” în care trăim. Bogăţia vocabularului este medie: se folosesc cuvinte din masa vocabularului, dar şi neologisme: „cultură”, „genial”, „endemic”, „impostură”, „cronice”, „discurs”, „meschine”, „luciditate”. Limbajul este specializat: apar cuvinte din domeniul sociologiei, psihologiei – „nebuni”, „oameni”, „demnitate”, „meschine”, „sincerităţii” – şi din domeniul patologiei – „cronică”, „infectat”, „purulent”. Limbajul este expresiv, chiar dacă în textul publicistic domină proprietatea termenilor: „nebuni”, „categorie”, „valoare”, „legi”, „oameni”, „politicieni”, „instituţii”. După cum am observat, dat fiind că este destinat publicului larg, textul publicistic are un limbaj policolor, inspirat din limbajul colocvial, oral, din straturile expresive, vii ale oralităţii populare. Mai multe tehnici par să fuzioneze pentru a crea multiplele efecte fonetice, lexicale şi stilistice: construcţia textului publicistic poate atrage după sine suprimarea unui singur cuvânt, simpla evocare a unei parimii prin cuvinte „cheie”, enunţuri paremiologice abreviate drept pretext pentru „jocuri de cuvinte”, eliminarea cuvintelor scurte, suprimarea secvenţelor fonetice – corespunzând în scris unei litere sau unui grup de litere – din cuvintele unui enunţ, având ca rezultat lectura acestuia ca un alt cuvânt; suprimarea de efect a ultimului cuvânt dintr-un titlu; „adăugare” prin „frământări de limbă” – adăugarea de sunete ori silabe, alăturarea unor cuvinte apropiate fonetic sau în raport de bază. Alte efecte sunt date de adăugiri, de construirea unor „texte” în care se combină, de acumularea continuativă simplă, de intersectarea cu suprapunere parţială, dar şi de intersectarea prin dislocare, din enunţuri din diferite categorii: parimie, locuţiuni de diferite tipuri (inclusiv calcuri), formulă tehnică, titlu, asocieri fixe de cuvinte.

Autor: Iuliana Clima-Caraghin