Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Un neologism: ingenuu

Un neologism: ingenuu

Octombrie 2016

Ingenuu,-uă este un adjectiv neologic cu sensul de: „care vădește simplitate, naturalețe, sinceritate și naivitate”. Sinonimele cuvântului sunt tot neologisme: candid, credul, inocent, naiv; acestora li se adaugă un derivat românesc: neștiutor. Tipărit în 1934, tomul II (partea I) din Dicționarul Academiei nu înregistrează decât substantivul ingenuitate „simplicitate firească, care se manifestă prin sinceritate și naivitate”, cu trimitere la limba franceză. Cu valoare de adverb, ingenuu apare în Enigma Otiliei, romanul lui George Călinescu, publicat în 1938: „Mama n-are să-mi dea voie, confirmă ingenuu Titi”. Cuvântul face parte din seria, nu prea bogată, a adjectivelor terminate în –uu, alături de ambiguu, asiduu, (dis)continuu, perpetuu, ubicuu. Deși au patru forme flexionare, adaptarea fonetică și morfologică a acestora este greoaie.
 În ceea ce privește etimologia, dicționarele trimit la latinescul ingenuus și la francezul ingénu. În limba latină, la început, termenul însemna „născut din părinți liberi, liber din naștere”; în dreptul roman denumea pe cel născut liber (în opoziție cu sclavul sau cu cel eliberat din sclavie). În unele limbi romanice s-au păstrat și dezvoltat sensurile figurate ale adjectivului latin, acelea de „frumos, curat, deschis”. Prin articulare cuvântul și-a schimbat clasa morfologică devenind substantiv, sporindu-și totodată șansele de a face carieră literară. Nelipsite sunt din dicționarele franceze versurile lui Paul Verlaine din La chanson des Ingénues: „Nous sommes des Ingénues/ Aux bandeaux plats, à l’oeil bleu,/ Qui vivons, presque, inconnues,/ Dans les romans qu’on lit peu”. G. Georgescu traduce astfel prima strofă din Cântecul neștiutoarelor: „Neștiutoare, noi trăim/ (Cu ochi albaștri și zorzoane)/ Un stil aproape anonim/ În dulci romane diafane”. Același G. Georgescu traduce poemul Les Ingénus din volumul Serbări galante (1869) sub titlul Candizii. 
Și în limba română cuvântul are mai multe valori morfologice pe care Noul dicționar universal al limbii române le ilustrează cu citate din creația lui G. Călinescu: adjectiv (se întreabă ingenuă dacă n-a făcut vreo greșeală de gramatică engleză), substantiv (acesta era un ingenuu plin de talent), adverb (era singurul revoluționar obiectiv, …lucrând ingenuu pentru cauză).
Când, în 1995, G.I. Tohăneanu a publicat Dicționar de imagini pierdute, cititorii de rând și specialiștii au fost plăcut surprinși să descopere faptul că neologismele de origine latină (mai cu seamă derivatele), departe de a fi lipsite de conotații expresive, se dovedesc a fi – la o analiză istorică, verticală – metafore, „imagini pierdute”. Cel care-i zdruncinase latinistului timișorean convingerea despre neutralitatea stilistică a neologismelor a fost G. Călinescu. Aflat într-o expediție științifică pe urmele lui Eminescu și Creangă, istoricul literar ajunge la o mănăstire în nordul Moldovei. Numind vinul cu care o maică stareță l-a întâmpinat o licoare exprimată din struguri italici, G. Călinescu trimite gândul la sensul propriu, primordial al verbului latinesc exprimere, acela de a „stoarce”. Ilustrul cărturar își amintește (în revista Cum vorbim, nr. 4/1949) de o altă „îmbinare” cu care a provocat auditoriului consternare: „Odată am simțit trebuința logică de a zice: orașele de provincie, aceste lumi exorbitante”. Pentru a motiva vorbitorului de rând această alăturare ce pare „imposibilă”, G. Călinescu recurge la „ocolișuri etimologice”, precizând că sunt orașe care sunt pe orbita capitalei, sunt centripetale, dar sunt și orașe îndepărtate care se rup centrifugal din orbită, devin ex-orbitante. 
Ne-am întrebat dacă nu cumva și derivatul latinesc ingenuus nu este la rându-i purtător al unei imagini pierdute. Răspunsul l-am găsit în cartea lui Gian Luigi Beccaria, Tra le pieghe delle parole. Acesta apropie adjectivul genuin, cu ale cărui sensuri se întâlnește și ingenuu, de substantivul latinesc genu „genunchi”: „nell’antica Roma il figlio legittimo era dichiarato di fronte a testimoni «vero, autentico, genuino» dopo il gesto rituale che cosisteva nel sollevarlo in alto e poggiarlo sulle proprie ginocchia” (în Roma antică fiul legitim era declarat de față cu martori „adevărat, autentic, veritabil” după un gest ritual al tatălui care consta în a-l ridica în sus și a-l așeza pe genunchii proprii). Să ne amintim că ingenuus avea sensul de „născut din părinți liberi, liber din naștere”.
Gândul ne duce la un alt gest (cu o altă semnificație) al taților, gest reținut de Ion Creangă în Amintiri din copilărie: „Când venea tata noaptea de la pădure din Dumesnicu, înghețat de frig și plin de promoroacă, noi îl spăriam sărindu-i în spate pe întunerec. Și el, cât era de ostenit, ne prindea câte pe unul, ca la «baba-oarba», ne ridica în grindă, zicând: «`tâta mare!» și ne săruta mereu pe fiecare”. 

Autor: Gheorghe Moga