Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Revizuirea avangardei

Revizuirea avangardei

Octombrie 2016

Gheorghe Glodeanu este un reputat critic şi istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj-Napoca, autor a numeroase studii şi cercetări din sfera literaturii, multe premiate la diferitele concursuri de specialitate. Ceea ce surprinde este caracterul prolific al operei, vitalitatea, deopotrivă acribia criticului sătmărean, devenit o voce importantă a sfârşitului de secol XX şi începutul celui de-al XXI-lea. 
Prezentul volum, Patru prozatori de avangardă, este cel puţin o surpriză, o ediţie bilingvă româno-spaniolă, apărută la Editura Pim, Iaşi, 2016. Studiul aduce în prim-plan patru scriitori aparţinând avangardei româneşti, Urmuz, Grigore Cugler, Marcel Avramescu şi Max Blecher, completând astfel cercetările realizate până acum în sfera avangardismului. Gheorghe Glodeanu abordează opera scriitorilor antologaţi pluriperspectivist, cu trimiteri intertextuale. Criticul apropie avangardismul de arta suprarealistă cât şi de proza de factură fantastică. 
Opera urmuziană de „dimensiuni liliputane” a fost comentată de-a lungul timpului de importanţi critici literari şi a beneficiat de interpretări multiple. Din punctul de vedere al lui Gheorghe Glodeanu, Urmuz a fost „un deschizător de drumuri”, „un creator modern de texte”, care a realizat o mişcare importantă în proza interbelică, proză descoperită de Tudor Arghezi, care o şi publică în 1922. Deşi puţine, textele au stârnit interesul criticii literare decenii de-a rândul, iar criticul sătmărean trece în revistă receptările operei urmuziene de la reticentul George Călinescu, care aprecia prozele drept „simple elucubraţii premeditate, fără un sens mai înalt”, la mai indulgentul Perpessicius, care a remarcat scânteietorul şi meteoricul talent al fostului magistrat. Sunt de asemenea menţionaţi Ştefan Roll şi Geo Bogza, care se numără printre comentatorii elogioşi ai operei urmuziene. Nici critica actuală nu a rămas indiferentă în ceea ce priveşte interpretarea distinctă a prozelor urmuziene: Nicolae Balotă, Marin Mincu, Nicolae Manolescu, Ion Pop sunt doar câţiva din scriitorii preocupaţi de fenomenul Urmuz în literatura română. Urmuz poate fi considerat un fenomen autohton, care a generat reacţii distincte şi numeroase interpretări în ciuda operei neînsemnate cantitativ. 
Sub discursul aparent umoristic şi ludic se ascunde o criză a noţiunii de literatură. Răsturnările au loc în sfera limbii, scriitura urmuziană distingându-se prin construcţii inedite, care ambiguizează discursul narativ. Textul este eliberat de mesajul tradiţional, iar vidul semantic traduce un vid existenţial, remarcă Gheorghe Glodeanu atent interpret al textului avangardist. Urmuz glisează între registre stilistice, astfel contrariind punctul de aşteptare al cititorului. Criza literaturii este surprinsă într-o antiproză cu multiple semnificaţii şi simboluri. 
Studiul întreprins de Gheorghe Glodeanu comportă două accepţiuni; o dimensiune vizează componenta critică în ceea ce priveşte opera urmuziană, iar alta aglutinează observaţiile având un caracter original al abordării, completând în acest sens panopticul interpretărilor critice. Universitarul băimărean observă antinomiile fenomenului literar, lupta dintre tradiţie şi inovaţie, a doua anulând-o pe prima şi o redimensionează pentru a face faţă exigenţelor vremii: „Urmuz neagă tradiţia din interior; autorul produce mutaţii esenţiale în sfera mesajului”. Genurile şi speciile literare tradiţionale sunt minimalizate, iar minuscula operă devine în esenţă o „retorică a sfidării”, „un experiment literar”, un cumul de texte golite de substanţa epică, nu însă de semnificaţii. Criticul observă intertextualismul operei lui Urmuz, „o ars combinatoria” cu aspecte ludice, cum o defineşte Ion Pop. Titlul nu mai e în cazul lui Urmuz o cheie spre text, o sinteză a discursului în raport de interdependenţă cu acesta, ci „o imensă farsă” ce contrazice aşteptarea cititorului, abătându-l de la traiectoria iniţială. 
Grigore Cugler este un scriitor uitat pe nedrept, care ar trebui recuperat şi reintegrat literaturii române, iar Apunake rămâne personajul-mit care a străbătut istoria, dar continuă să trăiască şi să înfrunte timpul. Mircea Popa s-a ocupat de recuperarea scriitorului, realizând şi un amplu studiu despre literatura avangardei româneşti. Profesorul clujean îl situează pe Cugler în imediata apropiere a lui Urmuz, remarcând modernitatea textelor cât şi tendinţa de violentare a deprinderilor cititorului comod. Naraţiunile cugleriene fac parte din spectrul ludicului, al carnavalescului, iar prin negarea clişeelor tradiţionale se intersectează cu stilul autorului Pâlnia şi Stamate. Dimensiunea zoomorfă a personajelor urmuziene este recognoscibilă şi în cazul eroilor lui Cugler, care descoperă „pictoproza”, în felul acesta anulând „diferenţele dintre formele de manifestare ale epicului şi ludicului”, observă Gheorghe Glodeanu.
Inventivitatea lingvistică este remarcabilă şi în cazul acestui scriitor avangardist, care apropie actul creaţiei de cel ludic, reuşind să imagineze un text în care toate cuvintele încep cu litera „d” – de la dragoste – o temă eternă a artei.
Creaţia lui Cugler este, aşadar, un experiment literar reuşit, care eludează din ecuaţia sa canoanele scrierii tradiţionale. Se impune vital o reevaluare a operei lui Cugler, de asemenea o situare a lui în istoria avangardismului românesc.
Un alt personaj al literaturii de avangardă asupra căruia întreprinde o cercetare acribioasă criticul băimărean este Marcel Avramescu, scriitor care s-a impus în spaţiul autohton abia postum. Lui Arghezi i-a fost atribuit meritul de a-l fi descoperit, autorul Cuvintelor potrivite ocupându-se ulterior şi de publicarea operei sale. Asemenea predecesorilor săi, Marcel Avramescu exersează o scriitură experiment. Adept ardent al lui René Guénon, infuzat cu ştiinţele ezoterice, pasionat de ortodoxism, scriitorul avangardist este greu de încadrat într-o direcţie, considerat fiind „una dintre cele mai enigmatice figuri ale avangardei româneşti”. În opera celor trei scriitori antologaţi, Gheorghe Glodeanu remarcă unele elemente comune precum sfidarea convenţiilor scrierii tradiţionale, inventivitate şi ingeniozitate lexicală, dimensiunea zoomorfă a personajelor, scrisul rar şi puţin, fapt ce creează o punte între autorii literaturii de avangardă. 
O voce distinctă între scriitorii abordaţi în antologia semnată de Gheorghe Glodeanu o reprezintă Max Blecher a cărui operă se apropie de proza fantastică sau de aceea a suprarealiştilor. Blecher se distinge prin naraţiunea la persoana I, prin radiografierea propriei fiinţe, prin zugrăvirea experienţei dramatice pe care o trăieşte cu intensitate. Aşadar, avem în faţă tot o proză cu valoare de experiment literar, însă de o cu totul altă factură faţă de cea a lui Urmuz, Cugler sau Avramescu.
Patru prozatori de avangardă completează panopticul studiilor realizate până acum în sfera literaturii avangardiste, iar lui Gheorghe Glodeanu îi revine meritul unei abordări diferite a unor scriitori lăsaţi până acum într-un con de umbră.

Autor: Imelda Chinţa