Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Filmografiile Simonei: 10 Cloverfield Lane (2016)

Filmografiile Simonei: 10 Cloverfield Lane (2016)

August 2016

„Spune-mi ce crezi despre filmul acesta”, m-a provocat R. Am notat numele filmului în lista mea mentală cu lucruri de văzut mai târziu, dar, recunosc, după o vreme, am uitat de el. Aș putea da vina pe lipsa de timp cum o facem cu toţii, dar, în sfârșit, indiferent de motiv, am uitat. „L-ai văzut?” a revenit întrebarea. „L-ai văzut?”
Așa că l-am văzut. Am văzut un film pe care nu pot să-l încadrez cu precizie în nicio categorie, iar dacă aș încerca, aș ruina farmecul filmului pentru cei care încă nu s-au bucurat de el. Ceea ce pot să spun e că filmul se joacă cu minţile spectatorilor care vor specula constant și fără pauză pe tot parcursul celor aproape două ore de vizionare asupra posibilelor explicaţii raţionale ale demersului dinamic. Scenariul pe care eu mi l-am creat, aproape dintru început, a fost legat de experienţa cinematografică anterioară din Room (2015) și asta datorită faptului că suntem programaţi genetic să căutăm tipare care să ne valideze experienţele. Cloverfield 10 Lane și Room au în comun spaţiul abrupt, claustrofobic, care-i schimbă protagonistei parcursul mundan. Aici, în Cloverfield 10, o banală despărţire de logodnic a unei tinere care dă bir cu fugiţii atunci când situaţia devine incomodă va avea rezultate imposibil de anticipat. Rolul protagonistei, Michelle, este jucat de Mary Elizabeth Winstead, o versatilă și talentată actriţă a cărei performanţă actoricească este convingătoare. 
Alături de ea, spectatorului i se mai înfăţișează doar doi actori: John Gallagher Jr. în rolul lui Emmett și fabulosul John Goodman care-l interpretează pe Howard. Sunt roluri care se așază ca o pecete pe unii actori și pe care nu le poţi înlătura perceptiv: Goodman rămâne un constant și amuzant Dan Conner în serialul de televiziune Roseanne (1988-1997), dar aici, palimpsestic, peste matricea interpretativă existentă se va așeza figura gravă, înfricoșătoare, aproape dementă a lui Howard, în rolul pe care-l joacă atât de convingător încât, la final de film m-am simţit înșelată de propria-mi capacitate de a distinge între aparenţă și esenţă. Ceea ce Howard îi relatează tinerei pe care o ţine captivă frizează absurdul. Există mărturisiri de parcurs menite să o liniștească, dar există și semne că situaţia ei, este o repetare a unei tragedii anterioare, că înaintea ei, o altă fată a încercat să scape din buncărul care o izola de lumea anterioară. Felul ticăit și autoritar al lui Howard pare a înclina balanţa spre alienare, iar scenele violente însoţite de un fundal sonor specific filmelor de groază, menţin suspansul în timpul vizionării. Implicarea afectivă se face fluid, într-o tranziţie în crescendo. Femeia care apare la ușa buncărului pare neverosimilă și, în mintea spectatorului, Emmett, cel care mărturisește că de bunăvoie se află închis, pare la fel de bine un complice histrionic sau o victimă ingenuă. 
Filmul nu te lasă să-ţi tragi sufletul, dar te recompensează în fiecare minut. Când Michelle evadează și deasupra ei zboară un stol de păsări, un soi de aroganţă omniscientă te va face să zâmbești fiindcă tu „știi” ce se întâmplă. Dar nu știi. Cel care știe este doar regizorul, Dan Trachtenberg (cunoscut pentru Portal: No Escape, 2011 și Kikin’, 2003), care ţine să facă o artă din mottoul „Monsters come in many forms” (Monștrii au chipuri felurite), precum și regizorii Josh Campbell (care a lucrat și la Cronicile din Narnia, 2005 și Van Helsing, 2004) și Matthew Stuecken. De aceea, finalul este deschis interpretărilor, alegerilor. Protagonista fiind, de altfel, cea care, de la început până la sfârșit, are de făcut mereu alegeri. Și fiecare alegere generează un nou posibil parcurs ca într-un joc virtual. Dar alegerile ei nu sunt gratuite. Între tânăra care lasă în urmă inelul de logodnă și cea care alege conștient să lupte în final stă un întreg proces de devenire.
Desigur, filmul are și scăpări. Aruncarea unui cocktail Molotov pentru a învinge gura flămândă a unui monstru, dispariţia ancorată în mister a fetei din fotografie, inscripţia de pe hublou, mediul toxic care nu pare a acţiona la fel pentru vecină și pentru Michelle, rămân ferestre deschise. Poate tocmai de aceea părerile celor care vor vedea filmul sunt împărţite.
Mie una, mi-a plăcut. Mi-a plăcut starea de tensiune, suspansul și faptul că nimic din ceea ce aș fi putut anticipa nu m-a pregătit pentru final. Mi-a plăcut, de asemenea, fundalul sonor de care este responsabil Bear McCreary, pe care-l îndrăgesc pentru contribuţia sa la serialul de televiziune Outlander (și în special pentru melodia din deschidere Skye Boat Song) sau pentru cea la The Walking Dead. Nu-mi rămâne decât să vi-l recomand.

Autor: Simona Ardelean