Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Transilvanismul și studiul istoriografic al lucrării lui Kós Károly

Transilvanismul și studiul istoriografic al lucrării lui Kós Károly

August 2016

1) Definire
Transilvanismul este greu de definit, deoarece în momentul apariției, acest concept nu a primit o formă fixă, o definiție clară. În publicistică, el a fost folosit cu sensuri şi scopuri diferite. Din această cauză şi-a pierdut caracterul de termen1. O opinie asemănătoare este exprimată de Kós Károly când afirmă: „Este adevărat că nu poate fi definit conținutul material al transilvanismului... dar eu nu pot defini conținutul material al frumosului sau al religiei...”2 Totuşi, e necesară definirea conceptului, ţinându-se seama de caracteristicile comune ale semnificațiilor3.
O definiție destul de clară este următoarea: transilvanismul, în interpretare politologică, este o mișcare politică și ideologică apărută, înainte de 1918, în cadrul Statului Maghiar și, după 1918, în cadrul Statului Român, care servea îndeplinirii scopurilor regiunii Transilvaniei. În planul literaturii, el a propus prezentarea unei spirit transilvan4.
Originea lui, politică și literară, poate fi situată în a doua jumătate a secolului XIX, în urma acordului semnat de Ungaria cu Austria din 1867. În literatură, după 1870 încep să apară mișcări regionale, iar în plan politic, începând cu noul secol apar tot mai multe mișcări împotriva centralizării5.
2) Origini
În ceea ce privește originea transilvanismului, Sárréti Sándor a afirmat că transilvanismul timpuriu nu a luat naștere din mentalul transilvan, ci este o formă adoptată a radicalismului maghiar din acea perioadă, adaptându-se situației istorice, politice, culturale din Transilvania în contextul dat de unire6.
Kós Károly a văzut la originea transilvanismului întreaga istorie a acestei zone. Într-o lucrare puțin cunoscută, el prezintă pe scurt momentele cruciale din istoria acestei zone în felul următor.
Începând cu înfrângerea dacilor de către romani, Transilvania este de sine stătătoare. Odată cu venirea populațiilor migratoare, ea se modifică. Însă cel mai mare efect asupra ei l-a avut venirea maghiarilor, fiindcă acest moment reprezintă nașterea culturii în această zonă7.
În acești 1000 de ani, două evenimente au influențat major istoria Transilvaniei. Primul este aducerea coloniștilor sași, al doilea adoptarea protestantismului simultan cu autonomia principatului8.
În 1000 de ani, cele trei națiuni, maghiarii, sașii și românii şi-au păstrat caracterul propriu. Însă maghiarii de aici sunt diferiţi de cei din Ungaria, românii de cei din Țara Românească sau Moldova, iar sașii de germani. Această păstrare a caracterelor proprii acestor popoare nu a exclus formarea unei populații unite, a unei culturi aparte, transilvănene9.
 În manifestul transilvanismului se afirmă foarte clar că această regiune „are o istorie proprie de 1000 de ani, cu o conștiință transilvană proprie și cu o cultură proprie”10. Astfel, Kós Károly încearcă să sublinieze că Transilvania și-a păstrat mereu o anumită autonomie, atât politică, dar mai ales culturală.
Ideea acestei autonomii a fost subliniată și exploatată de stilul secession, adică varianta austro-ungară a artei 1900.
În acest context, Transilvania era considerată cel mai autentic spațiu maghiar, fiind o regiune autonomă în perioada ocupației otomane, iar ulterior primind puține influențe dinspre Austria11. Din Transilvania au fost cercetate mai ales două zone: ținutul Secuiesc și Țara Călatei. Un grup numit „Fiatalok” (tinerii), din care făceau parte foștii absolvenți ai Universității Tehnice din Budapesta, printre ei fiind și Kós Károly, şi-a căutat inspirația în arhitectura locală din Țara Călatei12. 
3) De la Transilvania la Țara Călatei
Pentru a înțelege textul care urmează să fie prezentat și analizat, consider necesar să prezint câteva date biografice despre Kós Károly. 
El s-a născut în 1883, sub numele de Kosch Károly, la Timișoara. În anul 1887 s-a mutat cu familia în Sibiu, iar în anul 1892 în Cluj, unde a început să studieze la colegiul reformat. În anul 1900 a avut un contact important cu Țara Călatei, când a pribegit în această zonă. Anul următor a terminat studiile la colegiu și și-a dat examenul. Acesta avea să fie anul când şi-a cunoscut viitoarea soție13.
Însă în 1902 pleacă la Budapesta pentru a studia la Universitatea Tehnică, absolvind în 1906. După o perioadă se întoarce la Cluj, iar în anul 1908 realizează proiectul pentru casa părintească, care se va ridica peste doi ani la periferia Clujului14. 
În 1909 îşi cumpără o moșie în Stana, unde va construi casa numită Varju Vara. După ridicarea acesteia, o va lua de soție pe Bálazs Ida, fiica preotului din Turea15. Datorită acestor relații strânse cu Țara Călatei, în 1911 îi apare lucrarea cu titlul Régi Kalotaszeg.  
În primul capitol tratează istoria Transilvaniei în raport cu istoria arhitecturii din această zonă. Aici autorul prezintă cum ar fi arătat această zonă și cum trăiau oamenii în perioada primelor secole din mileniul II. O întâmplare care a schimbat acest aspect, a fost aducerea sașilor, deoarece ei au început să construiască orașe cetăți și biserici într-o manieră nouă. Cu toate acestea, chiar după venirea lor exista o arhitectură autohtonă: „construit de maghiari, pentru maghiari”16.
 Mai departe se trece la prezentarea lui Bethlen Gábor, dar acțiunile lui sunt interesante mai mult din perspectiva momentului în care aduce arhitecți italieni și introduce astfel un nou stil, diferit de cel autohton. În aceeași manieră îl analizează și pe Rákóczi György, dar pe el îl consideră un domnitor autentic, care salvează și readuce arta tradițională, deoarece știe de ce au nevoie maghiarii17.
Un moment neplăcut l-a constituit venirea Habsburgilor și aducerea unui nou stil, care îl va înlocui pe cel specific acestei zone. Însă, acea arhitectură specifică nu a dispărut, ci s-a păstrat în anumite zone, de pildă în Țara Călatei18. 
Următorul capitol este destinat istoriei Țării Călatei prin prezentarea monumentelor acesteia, cum ar fi cetățile și bisericile, dar prezintă și familii nobiliare. Consideră că aceste biserici nu sunt autentice și că doar cele construite din secolul XVII ar fi. În opinia lui și bisericile de lemn românești sunt creații transilvane19.
Următoarele pagini au o strânsă legătură cu arhitectura tradițională, deoarece prezintă, comparând prezentul cu trecutul, cum au fost exploatate lemnul și piatra pentru folosirea lor în construcții20.
Într-o nouă epocă se trece prin momente tragice, când, din cauza lui Rákóczi György al II-lea, sultanul trimite 150000 de tătari pentru a se răzbuna. În același timp, tot din cauza lui Rákóczi, izbucnește un război civil între maghiarii și românii din munți numiți „mocani”. Acesta a avut loc în 28 februarie 1659 şi este descris printr-o poveste auzită din moși strămoși21. 
După ce ia sfârşit atât răzbunarea sultanului, cât și războiul civil, Țara Călatei primește aspectul pe care îl avea în momentul când Kós Károly scria această lucrare. Turnurile zidite au fost înlocuite cu turnuri clopotnițe din lemn, bolțile cu tavane casetate din lemn, iar acoperișurile vor fi realizate din șindrilă. Astfel, spiritul maghiar a fost introdus în materia bisericilor medievale22.
Cartea este continuată în stilul specific unui arhitect, încercându-se a se recrea clădiri de locuit din acele perioade îndepărtate. Pentru a reuși aceasta, studiază sursele din acele secole și arhitectura populară. În timp ce recreează clădiri, începe, în spiritul seccesion, să caute înrudiri cu arhitectura vernaculară nordică. Aici găsește caracteristici comune cu Finlanda și Norvegia, cu popoarele germanice, anglo-saxone și cu nordul Franței, dar afirmă că totuși există un caracter specific care rezultă din gândirea autentică23. 
Încheierea a fost scrisă tot în spiritul artei 1900. Se aduce un elogiu artei populare și se prezintă importanța exploatării acesteia. În același timp se resimte atașarea lui pentru această zonă și transilvanismul.
4) De la istoria faptică la monumente
În scrisul istoric al lui Kós Károly există o istorie faptică manifestată prin acțiunile unor persoane sau ale unor grupuri. Aceasta este urmată de un efect asupra materiei, fiind o altă istorie a patrimoniului.
Acele efecte pot fi pozitive, de creare și ridicare a unor opere arhitecturale, sau negative, prin distrugerea unor elemente de patrimoniu, a unor sate sau a unor oameni chiar. În textul de mai sus, aceste efecte negative au fost cauzate indirect de Rákóczi György al II-lea și direct de tătari.
În timp ce istoria faptică este închisă în timpul trecut, operele arhitecturale sunt meta-istorice, fiindcă nu sunt limitate de timp, ci din trecut au ajuns în prezent și vor ajunge în viitor. Însă și acele opere arhitecturale vernaculare care s-au distrus, paradoxal, au evadat din trecut datorită gândirii și acțiunii omului tradițional. Opera inițială este reconstruită în aceeași manieră, din aceleași materiale și cu același scop. În acest fel și spiritul este identic cu cel original.
5) Subiectivitatea lui Kós Károly
În Régi Kalotaszeg apare timpul trecut, care este descris, timpul prezent, în care se regăsesc monumentele, și cel al autorului, în care el creează opera și meditează, timpul lui subiectiv. Asupra acestui timp și a acestui spațiu în care creează și apare eul subiectiv, atrage atenția cititorului din introducere. El afirmă că această lucrare nu este scrisă cu un scop științific, ci pentru a lăsa moștenire gândurile. Din această cauză el își permite să intervină direct în decursul lucrării cu observații emoționale. Prin urmare, eu îl văd pe Kós Károly asemenea unui istoric, care dorește să fie corect prin faptul că își asumă subiectivismul și nu-i induce cititorului iluzia obiectivității.

1 Tóth Sándor, „A transzilvanizmus fogalmáról” în Tiszatáj, an 1974, nr. 1, pp. 54-55.
2 Kós Károly, „Jelszó és mítosz?” în Erdélyi Helikon, an 1937, nr. 10, p. 769.
3 Tóth Sándor, op. cit., p. 55.
4 http://lexikon.kriterion.ro/szavak/4785/, accesat la data de 02.05.2016.
5 Ibidem.
6 Tóth Sándor, op. cit., p. 56.
7 Kós Károly, „Beszélnek Erdély kövei is”, în Napkelet, an. 1920, nr. 3, pp. 136-137.
8 Ibidem, pp. 137-138.
9 Ibidem, pp. 138-140.
10 Kós Károly, Kiáltó szó, Kolozsvár-Cluj, 1920, p. 4.
11 Moștenirea Culturală Transilvaniană, an II, nr. 02/2012, pp. 2-3.
12 Ibidem, pp. 4-5.
13 http://adatbank.transindex.ro/inchtm.php?akod=4808, accesat la data de 20.XII.2015.
14 Ibidem.
15 Ibidem.
16 Kós Károly, Régi Kalotaszeg, Atheneum, 1911, pp. 6-8.
17 Ibidem, pp. 9-10.
18 Ibidem, pp. 11.
19 Ibidem, pp. 12-21.
20 Ibidem, pp. 22-25.
21 Ibidem, pp. 27-33.
22 Ibidem, pp. 33-35.
23 Ibidem, pp. 36-50.

Autor: Varga István Attila