Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Câteva considerații privind Hora satului sau „danțul” în zona Codrului

Câteva considerații privind Hora satului sau „danțul” în zona Codrului

August 2016

Dansul popular era odinioară un puternic liant al comunității rurale, „transformând” adunarea satului într-o singură ființă „a cărei inimă e în stare să pulseze simultan pe ritmul jocului”. La dans participau întâi tinerii, cei care se prindeau în joc, apoi bărbații și nevestele tinere („însurătorii”) ce jucau alături de tineret1. Pe lângă aceștia, la horă veneau ca spectatori, ce urmăreau cu atenție fiecare mișcare a dansatorilor, femeile și bărbații din sat, care participau cu întreaga lor ființă la acest spectacol. Evident, fiecare familie își urmărea fiul sau fiica prinsă în horă, dar nu-i scăpau nici celelalte aspecte, cum ar fi măiestria unor dansatori sau stângăcia altora, ce trezeau râsul mulțimii. 
Toate familiile doreau să-și vadă feciorul sau fata în rândul dansatorilor: frumos îmbrăcat, îndemânatic și respectat de mulțime pentru ținuta și caracterul său. O problemă deosebită pentru orice tânăr, ca de altfel și pentru părinții săi, era aceea de a intra în „danț”, întrucât cei ce nu participau la horă erau etichetați ca neîndemânatici etc2. De aceea, de la o vârstă fragedă, părinții țineau cont de acest lucru și-i inițiau pe copii în tainele jocului, organizând „danțuri mici”. Unii tineri exersau, fluierându-și melodia mai ales în grajd pe lângă furcă de unde și strigătura: „Nuțu popii de la noi/ Sare-n sus pângă furcoi/ Tropotește mânânțel/ De râd vacile de el”3.
Dacă feciorii știau juca erau primiți oricând în „danț”, dar fetele numai după mari sărbători, iar familia stabilea dinainte data intrării fetei în „danț” pentru a-i procura un costum nou, momentul fiind sărbătorit de întreaga familie ca o zi deosebită în viața fetei.
Costumul popular codrenesc întâlnit aici are o ținută aparte: spăcelul avea pieptul și mânecele cu încrețele, ornamentate cu broderie făcută cu acul, în forme geometrice, iar mânecile se terminau cu pumnășei cusuți multicolor. Unele cămăși erau brodate pe ciur, altele cusute cu fitău, mai ales de culoare galbenă. Poalele erau largi, din mai mulți lați de pânză, terminate cu cipcă și alese cu ciur. Zadia era țesută în război, cu brăduleți, și apoi plisată. Când mergeau la danț, fetele purtau la brâu batistă. Năframa era galbenă, cusută cu flori maro; femeile bătrâne purtau năframă neagră, iar peste spăcel, năframă după cap. Și cămeșile bărbătești erau ornamentate, în cea mai mare parte, cu cusături albe sau galbene. Cămașa se purta peste gaci, iar peste cămașă se purta un laibăr negru. Iarna, bărbații purtau ciopareci din pănură albă, ornamentați cu o stofă neagră pe partea exterioară, iar la brâu se prindeau în curea. Tot iarna peste laibăr se purta căputul din pănură gri sau chiar gubă4.
În șură se așezau pe lângă pereți, bănci pentru femei în vârstă. Nu aveau locul lor, ci și-l ocupau după cum ajungeau. Muzicanții cântau în podul șurii sau într-un colț al acesteia. După șură jucau copiii. Danțul ținea până se însera. Ceatarâșii cântau la urmă „de gătat”5.
Hora satului sau „Danțul” s-a păstrat ca și obicei până prin 1970 în zona Codrului. Aici era locul în care se întâlnea tot tineretul satului – de multe ori și din satele apropiate – și avea un rol deosebit în perfectarea viitoarelor căsătorii. Tot aici sătenii se puneau de acord cu ceea ce aveau de făcut în săptămânile următoare sau cu ultimele noutăți auzite pe „ulița” satului sau la târguri.

Note:
1 Ioan Ciocian, Implicațiile etico-sociale ale Horei sau Danțului în zona de sub Codru, în Acta Musei Porollisensis, V, Zalău, p. 289.   
2 Ioan Ciocian, op. cit., p. 293.
3 Ibidem, p. 294. 
4 Camelia Burghele, Șapte zile în țara Silvaniei, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2011, pp. 29-30. 
5 Grigore Croitoru, Maria Croitoru, Pe unde umblă doru – folclor literar din satul Aluniș, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2004, p. 59.

Autor: Mirel Olăhuț