Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Evoluţia oraşului Cehu Silvaniei din secolul XVIII până în prezent

Evoluţia oraşului Cehu Silvaniei din secolul XVIII până în prezent

August 2016

În preajma revoluţiei lui Horea, Cloşca şi Crişan, din cele 26 de sate care aparţineau domeniului Cetăţii Cehu Silvaniei, doar în Cehu Silvaniei nu era în obicei perceperea dijmei sau a nonei. Reprezentantul composesoratului a şi menţionat acest fapt cu ocazia conscripţiilor urbariale din anul 1785: „Comunitatea se opune că nu dă niciodată dijmă pentru rege și nici nonă pentru domnul său de pământ, iar să arate privilegiile, nu vrea, deși vestitul composesorat ar dori”. Tot la aceste privilegii s-au referit și conscriptorii bunurilor familiei Bornemissza, din 1780, spunând că iobagii din Cehu Silvaniei „nu s-au obișnuit de a da dijmă după cereale, vin sau animale mărunte, nici nu s-a pretins, pe baza privilegiilor acordate orașului”1.
În perioada 1784-1787, are loc și primul recensământ general al populației din întreaga Transilvanie, realizat la comanda împăratului Iosif al II-lea. Evident că scopul recensământului a fost acela de a cunoaște forța de muncă existentă în Imperiu, cu scopul de a o folosi atât în plan economic cât și militar. Totodată, pentru a stabili impozite, în special nobilimii transilvănene, care s-a opus cu îndârjire efectuării recensământului. Recensământul a durat mai mult şi datorită faptului că aproape întreaga Transilvanie a fost cuprinsă de răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.
Pentru noi, însă, datele recensământului au o valoare istorică deosebită. Avem astfel posibilitatea de a ne face o imagine asupra evoluției socio-economice și demografice a satului.
Din datele recensământului rezultă că în Cehu existau 215 case și 236 familii. Structura populației era următoarea: populația locală – 1282; plecați – 17; veniţi – 17; nr. populației prezente – 1282; bărbați căsătoriți – 255; necăsătoriți – 410; total bărbați – 665; nr. femeilor – 617; preoți – 1; nobili – 10; țărani – 114; orăşeni – 1; moștenitorii țăranilor – 99; jeleri – 166; alții – 48; militari lăsaţi la vatră – 1; copii între 1-12 ani – 175; între 13-17 ani – 49; total bărbați – 6652. După cum se poate observa, tabelul se încheie prin a evidenția, încă o dată, numărul de bărbați. Probabil că se dădea o mare importanță bărbaților, deoarece erau folosiți atât din punct de vedere economic, cât și militar. Iată şi o scurtă comparaţie cu populaţia altor localităţi sălăjene la vremea respectivă: Acâş – 1325 locuitori; Camăr – 1267; Crasna – 1537; Nuşfalău – 1496; Şimleu – 2278; Zalău – 3780, iar Jiboul avea doar 730 locuitori.
La mijloc de secol XIX, în anul 1850, Cehu Silvaniei avea 316 case şi o populaţie de 1845 locuitori. După naţionalitate, 33 erau români, 1.680 maghiari, 69 armeni şi 63 evrei. După sex, 923 erau bărbaţi şi 922 femei. Numărul bărbaţilor căsătoriţi era de 378, 512 erau necăsătoriţi, 33 văduvi şi 85 incorporabili, cu vârsta între 17 şi 26 de ani. Din cele 922 femei, 378 erau căsătorite, 469 necăsătorite şi 75 văduve, de unde rezultă faptul că speranţa de viaţă era mult mai mare la femei decât la bărbaţi. După religie, cei 33 români aparţineau cultului greco-catolic, 103 erau romano-catolici, 1646 reformaţi, iar cei 63 evrei aparţineau cultului izraelit. În localitate se creșteau în special bovine (450 capete) și 107 cai. Celelalte localităţi care acum aparţin de Cehu Silvaniei aveau următoarea situaţie: Horoatu Cehului – 281 locuitori (272 români şi 9 maghiari); Motiş – 505 (502 români şi 3 ţigani); Nadiş – 553 (539 români, 2 maghiari şi 12 evrei); Ulciug – 298 locuitori (109 români şi 189 maghiari)3.
La început de secol XX, conform recensământului populației din anul 1900, localitatea Cehu Silvaniei avea o suprafaţă totală de 5.004 jugăre. Numărul caselor a crescut la 553, iar populaţia la 3.142 persoane. După limba maternă, 270 se declarau vorbitori de limbă română, 2.863 maghiară, 3 germană, un slovac, 4 alte limbi. După religie, 2 se declarau că aparţin cultului ortodox, 324 persoane se declarau aparţinând cultului greco-catolic, 291 la cultul romano-catolic, 2.151 la reformaţi, un evanghelic, 3 unitarieni şi 369 izraeliţi. După sex, 1.597 erau bărbaţi şi 1.544 femei. După stare civilă, 1.809 erau căsătoriţi, 1.176 necăsătoriţi şi 155 văduvi. Din cele 553 de case, 52 aveau pereţii de piatră sau cărămidă, 7 din pământ, 67 din chirpici sau pământ şi 427 din lemn (zona Codru). Acoperişul caselor era din ţiglă doar la 22 case, la 300 era din şindrilă (zona Codru), iar la restul de 241 case era din trestie sau paie4.
Majoritatea populaţiei se ocupa cu agricultura, însă şi aici, ca de altfel în întreaga ţară, problema agrară se cerea rezolvată fără nici o întârziere. Cu toate aceste neajunsuri, înainte de război „starea economică a ţăranului poate fi privită de mulţumitoare”5.
Prima mare conflagraţie mondială a însemnat, pe lângă pierderile de vieţi omeneşti, o perioadă de foamete, sărăcie şi boli, precum tifosul exantematic sau la sfârşitul războiului, epidemia de gripă spaniolă, care au secerat nenumărate vieţi. De asemenea, războiul a avut consecinţe dezastruoase, în special asupra micilor gospodării, contribuind la reducerea drastică a producţiei agricole şi la scăderea numărului de animale.
Perioada dintre cele două războaie mondiale a reprezentat şi pentru locuitorii din Cehu Silvaniei un progres evident. Au fost adoptate reforme economice importante, printre care şi o reformă agrară radicală, în urma căreia ţăranii au primit pământ.
În acest context, populaţia localităţii creşte constant şi ajunge la 4.350 de locuitori în anul 1937. Trebuie subliniat faptul că în componenţa localităţii intră de acum şi Horoatul Cehului, care la 1937 avea 185 locuitori. Din totalul de 4.350 de locuitori, 1.827 erau bărbaţi şi 2.523 femei, ceea ce reprezenta o disproporţie destul de mare între cele două sexe. Căsătoriţi erau 966, necăsătoriţi 3.293. Segmentul de populaţie tânără era majoritar, ceea ce reprezenta un fenomen încurajator în privinţa natalităţii şi viitorului localităţii. Densitatea medie a populaţiei pe case era de 4 persoane, iar pe familii de 3 persoane. După naţionalitate, în recensământul din 1937 avem următoarea situaţie: la Horoatu Cehului, din cei 185 de locuitori, 183 erau români şi 2 evrei; la Cehu Silvaniei, din cei 4.165 locuitori, 535 erau locuitori de etnie românească, 2.980 maghiari, 610 evrei şi 4 alţii. După religie, 32 persoane se declarau aparţinătoare la cultul ortodox, 686 greco-catolici, 320 romano-catolici, 2.660 reformaţi, 612 mozaici şi 40 necunoscuţi, probabil ţigani. Existau cimitire pentru fiecare cult, bine îngrijite şi cu plantaţii bogate de pomi fructiferi.
Analizând mişcarea populaţiei pe o perioadă de 10 ani (1928-1937), observăm că populaţia a crescut de la 4.152 în 1928, la 4.350, cât era la 1 ianuarie 1938. Se observă o natalitate crescută, până la 22 la mia de locuitori în anul 1928, când se înregistrează 116 naşteri, iar cea mai mică valoare în această perioadă o regăsim în anul 1935, când se înregistrează 68 de naşteri. Din păcate, se înregistra şi o mortalitate infantilă foarte mare. De exemplu, în anul 1928 au decedat nu mai puţin de 19 copii sub un an. Sporul natural cel mai mare s-a înregistrat tot în anul 1928, respectiv 66 persoane (s-au născut 116 şi decedat 50). Într-un singur an s-a înregistrat spor natural negativ, respectiv anul 1935. Atunci s-a înregistrat numărul cel mai mare de decese din perioada analizată (73) şi doar 68 de naşteri (spor negativ de -5 persoane). Pe lângă bolile copilăriei, cum se spunea în epocă, existau şi numeroase maladii sociale, dintre care cea mai întâlnită era tuberculoza, urmată de sifilis şi cancer.
Bugetul serviciilor de sănătate publică era de 52.050 lei, din care pentru moașe 13.200 lei; necroscop 50 lei; ocrotiri sociale 3.770 lei; transportul mușcaților de animale turbate 1.500 lei. Costul sănătăţii publice per capita (pe persoană) era de 5,20 lei.
Din punct de vedere igienico-sanitar, al salubrității, aflăm că școlile erau în perfectă stare, cu încălzit, iluminat și aerisire în conformitate cu regulamentul, având latrine corespunzătoare. Cubajul sălilor era de 807 metri cubi. Străzile erau pavate cu piatră, iar iluminarea lor se făcea cu petrol lampant.
Educaţia şcolară se făcea în următoarele şcoli: o școală primară de stat, o școală primară confesională, o grădiniță de copii şi un grup industrial cu internat. Frecvența şcolară era destul de ridicată faţă de alte localităţi, ridicându-se, în special iarna, la un procent de 85-90%.
Ocupaţia principală a locuitorilor era agricultura: 80% erau agricultori, intelectualii 8%, comercianții 4%, industriașii 8%.
În ceea ce priveşte starea economică a locuitorilor, aflăm că majoritatea ţăranilor erau proprietari de pământ și de casă: 1.500 proprietari de casă; 650 proprietari de pământ cultivabil; 160 indivizi săraci; orele de lucru, 10 pe zi; costul unei zile de lucru 40 lei.
Erau vremuri grele, în care la muncile agricole erau folosiţi şi copiii de peste 16 ani şi chiar mai mici. De asemenea, femeile luau parte la muncile agricole. Nu erau scutite nici femeile însărcinate, decât în ultimele luni de sarcină. 
În privinţa terenurilor cultivate în Cehu Silvaniei, în anul 1938 regăsim următoarea statistică: porumb 280 ha, grâu 220 ha, vii 30 ha, livezi 25 ha, zarzavat 15 ha, secară 15 ha, orz 12 ha, ovăz 80 ha. Se creşteau următoarele animale domestice: 140 vaci, 28 boi, 115 bivoli și bivolițe, 120 măgari, 1.400 oi, 60 cai și 380 porci. Cantitatea de băuturi consumate anual: vin 15.000 l, bere 5.000 l, țuică 2.000 l, licheoruri 30 l.
Ca obiective economice regăsim o fabrică de piele și două mori de măcinat purtate cu aburi6.
Producția animalieră era valorificată în târguri sau direct de la producător. Valorificarea industrială se făcea prin cele 45 de abatoare, câte existau în Sălaj la vremea respectivă, dar aici se făcea numai tăierea, nu și prelucrarea mezelurilor. Pieile se prelucrau în tăbăcării rudimentare, dar și în fabrici precum era cea din Cehu Silvaniei. Ea se numea „Mercur” și aparținea lui Gavril Borghida, evreu. Capitalul inițial la înființare a fost de 50.000 lei. Fabrica producea toval, piele, curele de transmisiune, curele de cusut, crupon, opinci etc. În anii 1936-1937 a înregistrat următoarea producție: piele neagră – 250 kg; opinci – 250 kg; curele cusut – 700 kg; curele transmisie – 700 kg; toval – 300 kg; cupron – 250 kg. Evoluția prețurilor la materialele fabricate a fost următoarea: opinci – de la 145 lei /kg în anul 1936, la 155 lei; curele cusute, de la 185 la 225 lei; curele transmisie, de la 210, la 275 lei; tovalul, de la 150, la 185 lei; cruponul de la 185 la 225 lei; pielea neagră, de la 155 la 170 lei7.
Din analiza bugetului oraşului observăm că el era unul echilibrat. Cheltuielile administrative se ridicau la 551.000 lei. Impozitele încasate pe 1938 se ridicau la suma se 521.000 lei.
Nivelul de trai reiese şi din materialul de construcţie al caselor şi acoperişurilor. Astfel, din cele 958 case, 675 aveau pereţii de zid, ceea ce reprezintă un real progres faţă de anul 1900, de exemplu. Case cu pereţi de lemn mai sunt 232, de piatră 21, iar de pământ doar 30. Schimbări majore se observă şi în privinţa acoperişului, numărului de camere sau ferestre. Astfel, din cele 958 de case, 860 aveau acum acoperişul de ţiglă sau olane, faţă de anul 1900 când predomina şindrila. Cu tablă erau acoperite 35 de case, cu şindrilă doar 43 (faţă de 300, în anul 1900) şi doar 10 case mai erau acoperite cu paie (din 241 în 1900). Marea majoritate a caselor aveau două (346) sau trei camere (451). Cu o singură încăpere mai erau doar 36 de case, iar 145 aveau peste trei camere. Modernizarea se observă şi din faptul că nici o casă nu mai avea ferestre fixe, toate fiind mobile.  
Toate aceste informaţii inedite le aflăm de la medicul de circumscripţie Lazăr Binder, care a primit sarcina de a întocmi schiţe monografice sanitare, după un chestionar primit, la toate satele din circumscripţia Cehu Silvaniei, unde era medic. Monografia sanitară a localităţii Cehu a definitivat-o la 14 iulie 1938. El spune că a obținut informații de la Casieria primăriei, casier fiind Scher Maurițiu din Cehu Silvaniei. Acesta i-a pus la dispoziţie registrele şi documentele necesare întocmirii monografiei sanitare8.
Perioada de maximă creştere a populaţiei oraşelor sălăjene coincide cu cea a industrializării forţate, când la populaţia locală se adaugă cei veniţi din mediul rural, unde locurile de muncă erau foarte puţine în urma colectivizării forţate a agriculturii. În aceste condiţii, a existat un adevărat exod al populaţiei către oraşe, prin navetare (acolo unde existau posibilităţi), dar cei mai mulţi prin stabilire la oraş. La acestea se adaugă creşterea forţată a natalităţii, prin interzicerea avorturilor şi a mijloacelor de contracepţie (legea din octombrie 1966). În unele cazuri, cum este oraşul Zalău, devenit municipiu din anul 1985, populaţia se dublează în perioada 1977-1992 (de la 32.073 locuitori în anul 1977, la 68.404 în anul 1992). La fel şi celelalte oraşe înregistrează creşteri spectaculoase, mai puţin oraşul Cehu Silvaniei, unde industrializarea nu a fost atât de puternică: Şimleu Silvaniei, de la 8.560 locuitori în 1956, la 14.575 în 1977 și 17.642 în 1992; Jibou, de la 8.841 în 1977, la 11.989 în 1992 şi Cehu Silvaniei de la 8.302 în 1977, la 8.954 în 1992. 
Din păcate, după 1990 populaţia oraşelor sălăjene, şi nu numai, a scăzut drastic, în special prin mirajul Occidentului și în mai mică măsură prin reîntoarcerea în mediul rural a celor rămași fără locuri de muncă sau pensionați: Zalău – 62.404 în 2002 și 56.202 în 2011; Șimleu Silvaniei – 16.066 în 2002 și 14.436 în 2011; Jibou – 11.306 în 2002 și 10.407 în 2011; Cehu Silvaniei – 8.008 în 2002 (împreună cu satele aparţinătoare; singur Cehu avea 5.404 locuitori) și 7.214 în 2011. După cum se poate observa, orașele Zalău și Șimleu Silvaniei au suferit cele mai mari pierderi de populație după anul 1989. La acestea se adaugă scăderea îngrijorătoare a natalităţii şi fenomenul de îmbătrânire tot mai accentuată a populaţiei, la nivelul întregii ţări, ceea ce constituie un serios semnal de alarmă în privinţa viitorului demografic. Spre exemplificare, oferim câteva date comparative ale populaţiei existente în oraşul Cehu Silvaniei şi satele aparţinătoare în anul 1938 şi în anul 2002: Horoatu Cehului avea 185 de locuitori în anul 1938, iar la recensământul din anul 222, în scădere evidentă faţă de anii 1970-80; Motiş de la 724 locuitori în 1938, la 756 în 2002, tot în scădere; Nadişul Românesc a înregistrat declinul cel mai dramatic (740 locuitori în 1938 şi numai 591 locuitori în 2002); singurele creşteri demografice se înregistrează la Ulciug, respectiv de la 888 locuitori în 1938, la 1.035 în anul 2002.
În concluzie, credem că datele prezentate mai sus ne oferă o radiografie a oraşului Cehu Silvaniei, începând cu sfârşitul secolului XVIII până în zilele noastre. Situaţia sa demografică prezintă fenomene îngrijorătoare, dar din punct de vedere economic se observă o anumită revigorare, prin investiţiile făcute în ultimii ani.

Note:
1. Ernest Wagner, „Obligațiile iobăgești din fostul domeniu al Cetății Cehu Silvaniei în timpul răscoalei lui Horea (1780-1785) II. Dijmele iobăgești”, în Acta Mvsei Porolissensis (AMP), X, Zalău, 1986, p. 256.
2. Ernest Wagner, „Populația Sălajului la sfârșitul secolului al XVIII-lea”, în AMP, VI, Zalău, 1982, pp. 175-199.
3. Studia Censualia Transsilvanica, Recensământul din 1850. Transilvania, Ed. Staff, 1996, pp. 272-273.
4. Studia …, Recensământul din 1900. Transilvania, Ed. Staff, 1999, pp. 502-505.
5. D. Stoica, I.P. Lazăr, Schiţa monografică a Sălajului, Şimleu, 1908, p. 94.
6. Serviciul Județean Sălaj al Arhivelor Naționale (în continuare S.J.A.N. Sălaj), fond Prefectura județului Sălaj. Monografii sanitare, dosar 52 (Cehu Silvaniei şi Horoat).
7. S.J.A.N. Sălaj, fond Banca Naţională a României, Zalău, Monografia judeţului Sălaj, 1937, ff. 50-53. 
8. S.J.A.N. Sălaj, fond Prefectura județului Sălaj. Monografii sanitare, dosar 52 (Cehu Silvaniei şi Horoat), dosar 143 (Motiş), dosar 144 (Nadişul Român), dosar 223 (Ulciug).

Autor: Marin Pop