Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Pe „scândură”

Pe „scândură”

August 2016

In memorian Radu Beligan

Deși are statutul unui neologism, cuvântul scenă este unul polisemantic. Sensul propriu este acela de „parte mai ridicată a unei săli de teatru, unde joacă actorii”. Numeroase sunt sensurile secundare dezvoltate prin extindere/generalizare: „decor reprezentând locul unde se petrece acțiunea”, „acțiunea reprezentată într-un asemenea cadru”, „spectacol de teatru”, subdiviziune a unui act”, „episod, fragment în cadrul unei opere literare, a unui film”, „fapt, eveniment interesant la care asistă cineva”, (fam.) „ceartă, scandal”. Și sensul figurat al cuvântului, acela de „scenă a lumii, viața considerată ca teatru”, este cunoscut fiindcă există o întreagă literatură care dezvoltă acest motiv literar (theatrum mundi) atât de frecvent, bunăoară, la Eminescu. Până să ajungă la forma finală, strofa a patra (Privitor ca la teatru/ Tu în lume să te ’nchipui…) din Glossă a cunoscut și variantele: Cu un cântec de Sirenă/ Lumea ’ntinde lucii mreje/ Te momește în vârteje/ Ca să schimbe actori’ n scene… și Ca un cântec de Sirenă/ Glasul celor trecătoare/ Unul naște altul moare/ Și se schimb’ actori ’n scenă. Și expresiile în care intră cuvântul scenă au primit sensuri figurate: a pune în scenă înseamnă „a monta o piesă de teatru”, dar și „a pune la cale acțiuni rău intenționate”, a părăsi scena semnifică „a părăsi profesiunea de actor”, dar și „a se retrage dintr-o activitate”, a face cuiva o scenă „a imputa ceva cuiva în public”. Ca și în cazul altor neologisme din sfera culturii (teatru, temă, teorie), dicționarele indică mai multe surse etimologice: fr. scène, lat. Scaena, it. scena. În Ardeal circulă și regionalismul bină, de origine germană (Bühne). Putem descifra în spatele acestor termeni numeroasele influențe care au marcat dezvoltarea teatrului românesc în spații și epoci diferite. 
Mulțimea sensurilor secundare ale substantivului scenă explică, poate, apariția, în limbajul actorilor, a unui sinonim pentru sensul său principal: scândură. L-am întâlnit în cartea lui Radu Beligan „Între acte” (Editura Alfa, 2013): „N-am încercat niciodată să pun în evidență o fire despotică, o autoritate refuzând orice opoziție, o «importanță» agresivă. Nu-i în această opțiune doar un angajament etic… ci și un calcul. Aș fi dat greș. Pur și simplu nu-s făcut ca la birou, pe scândură sau acasă să câștig prin forță și brutalitate” (p. 134). La baza sinonimiei se află un proces metaforic concretizat într-o s i n e c d o c ă în care obiectul (scena) este înlocuit cu materia din care e făcut (scândura). Adăugăm, pentru a ușura înțelegerea modului în care s-a realizat sinecdoca, două enunțuri (cu valoare de crez artistic), unul dintr-un interviu al maestrului Radu Beligan: „Cei apropiați mi-ar putea reproșa că am fost un tată și un soț demisionar, că n-am trăit decât pentru scândura bătătorită a scenei. Nu îi pot contrazice, dar privind în urmă, dacă ar fi să o iau de la capăt, n-aș schimba nimic”, altul dintr-un interviu al lui Florin Piersic: „…sunt multe lucruri care prin repetiție se tocesc, își pierd relieful, culoarea inițială, dar emoția actorului e ferită de acest fenomen, pentru că fiecare spectacol, fiecare apariție pe «scândură» este un debut, pentru că în sală nu se află niciodată aceiași oameni, aceleași sentimente” (Formula As, nr. 1192, 2015).
Să notăm că și substantivul scândură este de origine latină (scindula) și face trimitere la verbul scindo ale cărui sensuri sunt „a sfâșia, a despica, a tăia”. Dar, se știe, prin  identificarea totală cu viața personajelor, marii actorii reușesc, adeseori, să sfâșie inimile și să taie răsuflarea spectatorilor.

Autor: Gheorghe Moga