Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Un volum percutant

Un volum percutant

August 2016

Autobiografia și biografia au fost pesemne cele mai prizate apariții editoriale în România anilor `90. Acest gen de frontieră a depășit, timp de o decadă, romanul, proza scurtă, dramaturgia și poezia. Revenirea în prim-planul interesului critic, dar și în topul preferințelor de lectură a prozei „pur-sânge” în anii 2000 nu a însemnat un triumf al ficționalului, ci, mai degrabă o rafinare a mijloacelor artistice, materialul (auto)biografic fiind acum fructificat ca sursă principală pentru un număr impresionant de volume în care ficționalul e mai mult o încercare de recuperare a trecutului imediat. Ioan V. Moldovan propune un exercițiu similar în Noi nu mergem la război, volum care reunește, sub forma unor povestiri, un caleidoscop de întâmplări, evident adunate din memoria autorului.
Cu adevărat captivant e primul ciclu de povestiri, reunite sub titlul explicativ Din amintirile procurorului Japonezu. Prozatorul dă aici măsura talentului, reușind să pună în pagină câteva personaje spectaculoase, câteva istorisiri cu alură de poante spuse la un pahar, o atmosferă decrepit dulce-acrișoară, un ton evocativ fără a fi măcar o secundă melancolic, totul narat de o voce auctorială clară, ironică și acidă și asezonat cu un umor cu aromă de Hašek. Isprăvile unui procuror criminalist dintr-un oraș de provincie în anii de mijloc ai comunismului românesc sunt văzute ca o intersecție între o narațiune polițistă și una de moravuri. Politicul, care te-ai fi așteptat să strângă într-o îmbrățișare sufocantă toate aceste anchete penale și acest sistem al justiției comuniste (știm acum, la 25 de ani de la revoluție) atât de corupte, lipsește aproape în totalitate, refugiindu-se în biografia unui singur personaj. Anchetele nu sunt politice, sunt banale – în măsura în care omorul e un act banal – cercetări ale unor crime, sau tentative; furturi, răzbunări, accidente, gelozie. Nici măcar clenciurile polițiste, arta deducției cum s-ar spune, nu sunt mai presus de banalul cotidian. Și totuși un farmec aparte te înhață din pagini, un farmec dat de reconstituirea unei lumi aproape carnavalești, ridicolă și macabră, o lume care te toacă cu un zâmbet amar. Scenele de autopsie ce reunesc principalele personaje vehiculate (în frunte cu doctorul Petrilă secondat de asistentul Daniel și autopsierul Ariciu și asistați de pe margine de procurorul Japonezu și căpitanul de miliție) sunt antologice. Umorul negru se simte la el acasă, îmbrăcând aceste personaje bahice, care ar putea chiar să primească o ușoară patină tragică, dacă nu ar fi de o blazare dacă nu perfectă, cel puțin admirabil jucată. 
Al doilea ciclu de povestiri creionează din câteva tușe mai degrabă lumea satului din anii de început ai comunismului. Scene relevante dublate de o poantă care luminează episoadele, dându-le profunzime. Personajele sunt aici mai puțin aprofundate, Ioan V. Moldovan preferând tabloul de grup în care distribuie gesticulație și dialog pentru a întrupa o atmosferă, nu pentru a însufleți un erou.
Prozatorul are o scriitură remarcabil de bine strunită. Scrie economicos, limpede, fără excese. O parcimonie care face utilizarea rară a epitetelor extrem de eficientă. Paginile se citesc ușor, dar în același timp cu maximă eficiență, demonstrând o maturitate și o stăpânire a instrumentelor de scriitură remarcabilă. 
Noi nu mergem la război este un plonjon surprinzător de plăcut într-un univers pe care l-ai fi intuit deprimant, dar îl descoperi exploziv și captivant. O gură proaspătă de oxigen printre atâtea și atâtea lamentații sau, din contră, edulcorări ale trecutului imediat. Lucid și ludic, universul propus de autor îți permite să mai descoperi încă un unghi din care poți privi lumea românească de dinainte de 1989.
Ioan V. Moldovan este un prozator care dovedește prin Noi nu mergem la război că nu mai are nimic de dovedit. Deși scurt, volumul e percutant și bine articulat, antrenant și nu în ultimul rând memorabil.

Autor: Victor Cubleşan