Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



George Coșbuc – 150 de ani de la naștere

George Coșbuc –  150 de ani de la naștere

August 2016

Evocându-i pe profesorii mei de la Literele clujene, îl reţineam pe Gavril Scridon mai ales graţie unui gest de nobilă umilitate şi critică evaluare de sine (atât de rară la noi dintotdeauna!): profesor titular al cursului despre marii clasici, el o invitase pe Ioana Em. Petrescu să ţină prelegerile despre Eminescu, recunoscându-i deschis competenţa şi mai buna situare faţă în faţă cu vastul, complexul univers poetic. E posibil ca gestul său să fi fost şi unul de curtoazie, o reverenţă frumoasei „doamne de Eminescu” (aşa o numeau studenţii ei!), căci profesorul nu era indiferent la raţiuni sentimentale şi avea o atitudine parental-ocrotitoare faţă de mai tinerii colegi. 
Tot astfel, istoricul literar se sprijinea cu precădere pe obiectivitatea datelor exacte, dar lăsa loc întotdeauna detaliului colorat sentimental. Aşa se explică interesul său pentru marile figuri năsăudene, George Coşbuc şi Liviu Rebreanu, pe care îi asumă şi de pe poziţii subiective, de neam, de apartenenţă la un loc, la o familie, aş zice. Nu altminteri se întâmplă în cazul Istoriei literaturii maghiare din România. Fiind vorba despre transilvăneni cărora le cunoştea bine limba şi literatura, panorama celor 125 de scriitori maghiari este alcătuită din mici portrete care transcriu mărunte amănunte biografice, textele comentate predilect sunt cele despre natură, în registru minor, şi despre iubire. Înduioşat, lăsându-se în voia sentimentelor cu o îngăduinţă şi o generozitate care i-au fost toată viaţa caracteristice, Gavril Scridon mărturiseşte deschis: „Neutralitatea mea a fost, astfel, aproape absolută şi, tocmai de aceea, rămâne, în chip paradoxal, subiectivă; procesul critic şi de evaluare istorico-literară nu scuteşte pe nimeni de un anumit subiectivism”. 
Cum exact observă Constantin Hârlav (în Dicţionarul general al Literaturii Române), aparţinând şcolii clujene de critică şi istorie literară, Gavril Scridon îi respectă tradiţia şi se apleacă preferenţial spre „cunoaşterea şi aprofundarea valorilor literare din Transilvania”. Dar numele năsăudeanului „rămâne legat în mod esenţial de George Coşbuc şi de Liviu Rebreanu, în special cel dintâi constituind nu doar obiectul unor investigaţii devotate, ci şi al unui adevărat cult”. Îi dedică studii, dar şi lucrări de popularizare: Pagini despre Coşbuc. Contribuţii la cunoaşterea vieţii şi operei poetului, 1957; George Coşbuc. Bibliografie (în colab.), 1965; George Coşbuc şi pământul natal, 1966; George Coşbuc în locurile anilor de ucenicie, 1975 etc. În 2003, e editată postum Viaţa lui George Coşbuc. Despre acest volum, Ion Vlad spune în prefaţă: „Cartea lui Gavril Scridon reface, în consonanţă cu datele biografiei sale, etapele creaţiei poetice şi, aspect important pentru cariera poetului, ale operei de traducător, vastă şi cu implicaţii numeroase în cultura românească. […] De remarcat este că Gavril Scridon refuză anecdoticul, păstrând doar mărturiile revelatoare pentru universul unei vieţi consacrate cuvântului şi valorilor spiritului”. Acordând o atenţie specială „unuia dintre cei mai înzestraţi traducători din cultura românească”, Gavril Scridon sprijină credinţa acestuia că asimilarea unor opere fundamentale ale umanităţii adaugă dimensiuni în plus propriei noastre culturi. 
Doctor în filologie cu teza Ecouri literare universale în poezia lui George Coşbuc, apărută în 1969, iată ce spune în argument: „Excelent cunoscător al celor mai reprezentative opere literare universale, de la vechea Indie până în epoca sa, stăpân pe limbile clasice, greacă şi latină, cunoscând foarte bine germana şi apoi italiana, poetul şi cărturarul Coşbuc nu putea rămâne în afara influenţelor; ispitele erau prea puternice şi prea numeroase pentru ca artistul să poată rezista. Şi e bine că nu a rezistat, pentru că opera lui a primit sugestii, motive, idei, atitudini, cu un cuvânt experienţe care, alăturate celor naţionale, constituie însăşi caracteristica poeziei lui Coşbuc”. „Instructivă în multe privinţe” – spune Petru Poantă – cartea acum reeditată, „amplificând «ţărănismul» poetului şi conferindu-i amploarea «duhului» mioritic, concept foarte vag, deşi volumul […], foarte erudit şi cu multe sugestii fertile, pare a fi o demonstraţie despre caracterul «livresc» al universului coşbucian”. Nenumăratele atingeri şi filiaţii cu marea literatură a lumii sunt uneori mai greu de susţinut, dar cartea în întregul ei e convingătoare şi slujeşte perfect ideea operei coşbuciene ca „salon natural al limbii şi spiritului românesc”, lansată de Petru Poantă.
Volumul apărea într-o perioadă în care referinţele bibliografice nu puteau ocoli poziţiile marxiste. Atentă şi bine documentată, cartea lui Gavril Scridon îşi propunea, în fond, acum o jumătate de secol, să scoată în evidenţă vasta cultură a lui George Coşbuc, un intelectual de rasă conectat la marile valori universale. În epocă, demonstraţia profesorului putea fi uşor considerată propagandă burgheză. Aşa se explică atât raportarea periodică şi evident mecanică la perspectiva marxistă, cât şi subtilele sale precizări şi delimitări: „Mai există la unii concepţia că discutarea influenţelor străine în opera unui scriitor diminuează meritele acestuia”. Că nu aşa stau lucrurile o dovedeşte „cazul lui Coşbuc”: „influenţele străine din scrisul său se explică atât prin condiţii social-politice şi economice, cât şi prin condiţii cu totul particulare, care ţin de experienţa sa literară, de contactul său direct cu unele literaturi, de unele pasiuni între care traducerile din alte limbi constituie un exemplu elocvent”. Sau „Marxismul trebuia [s.m. IP] să-şi impună criteriile, singurele capabile să limpezească incertitudini, încercări şi umbre”. Dar: „Nu intenţionăm să luăm parte la discuţii; nu este nici scopul acestei lucrări”. Fiindcă: „Cercetarea acestor izvoare […] contribuie, sau trebuie [s.m. IP] să contribuie, la sublinierea legăturilor spirituale în circuitul universal, a liniilor de legătură dintre popoare şi epoci pe o scară istorică întinsă peste milenii, civilizaţii, orânduiri şi continente”. Acelaşi cuvânt, trebuie, insinua o delimitare de contextul opresiv, dar introducea şi o subversiune programatică.
Editorii au ales să nu cosmetizeze cartea după criteriile lumii de azi, ci să lase neatinse şi paginile introductive (cele mai datate) fiindcă ele sugerează cantitatea de compromis necesară în epocă pentru a apăra conţinutul cărţii de intervenţiile cenzurii. Gesticulaţie a omului sub vremi ea însăşi istorie literară.

Cuvânt înainte la ediția a II-a a volumului Ecouri literare universale în poezia lui Coșbuc de Gavril Scridon, în curs de apariție la Editura Școala Ardeleană, editat sub egida Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, la aniversarea a 150 de ani de la nașterea marelui poet.

Autor: Irina Petraş