Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Cercetările folclorice – act de cultură

Cercetările folclorice – act de cultură

Iulie 2016

Capitol important al istoriei literaturii române, folclorul literar s-a transmis din generaţie în generaţie, într-un limbaj artistic particular, conţinând idealurile şi aspiraţiile de veacuri ale românilor, pe fundamentul lui dezvoltându-se literatura noastră cultă. De-a lungul timpului, observăm preocupările dascălilor pentru culegerea, arhivarea şi conservarea acestui tezaur inestimabil al culturii româneşti, denumit metodologic literatură populară. Treptat, cercetarea folclorului românesc a luat amploare, publicându-se nenumărate colecţii de poezie şi proză populară, mai cunoscute fiind cele ale lui Vasile Alecsandri1 şi Petre Ispirescu2.
Interesul mereu crescând faţă de culegerea şi valorificarea literaturii populare face ca intelectuali ai satelor şi ai oraşelor, scriitori, oameni de cultură, să înceapă înregistrarea producţiilor folclorice, vechimea lor constituindu-se în criteriul valoric suprem. Se creează chiar asociaţii şi societăţi folclorice, institute de etnografie şi folclor, muzee, şi apar publicaţii de profil. Mulţi pasionaţi de acest domeniu al culturii româneşti şi-au concentrat activitatea pe anumite zone din ţară. Enea Hodoş a dat culegerea Poezii poporale din Bănat3. Ioan Urban-Jarnik şi Andrei Bârseanu au publicat o parte din culegerea de folclor de la Blaj sub titlul Doine şi strigături din Ardeal4. Tot la Blaj, Ioan Micu Moldovan realizează culegerea Poveşti populare din Transilvania culese de elevii şcolilor din Blaj. 1862-1878, care va fi publicată de Editura Minerva, în 1987, prin grija folcloriştilor clujeni Ioan şi Maria Cuceu. Profesorul Leontin Ghergariu din Zalău avea pregătită pentru publicare colecţia de Folclor vechi din Sălaj care va apărea în 1973, sub egida Casei Creaţiei Populare din Sălaj.
La începutul deceniului al şaptelea al secolului trecut, la Zalău, profesorii Ştefan Goanţă şi Ion Piţoiu muncesc pasionat pentru alcătuirea colecţiilor De dor şi de omenie şi Du-te, dor, şi vino, dor, publicate în 1971 şi 1972. În anul următor, 1973, activitatea de folclorist a lui Ştefan Goanţă se îmbogăţeşte cu lucrarea Memoria Sălajului, care cuprinde scenarii pentru spectacole folclorice, realizate după legendele populare culese de autor. Scriitorul Ştefan Goanţă coordonează alcătuirea celor două colecţii şi, în cele ce urmează, ne vom referi doar la activitatea acestuia. 
Născut la 11 martie 1933, în localitatea Nuntaşi-Histria din Dobrogea, Ştefan Goanţă provine dintr-o familie cu vechi tradiţii cărturăreşti, părinţii fiind învăţători, iar strămoşii dinspre mamă, preoţi. După întâii ani de şcoală, în Oltenia, la Nisipuri, urmează clasele inferioare şi superioare ale Liceului de băieţi „Ioniţă Asan” din Caracal, fiind admis apoi cu examen la Facultatea de Filologie din Bucureşti. Exmatriculat din motive politice, trece munţii şi se stabileşte în regiunea Cluj, la Zalău. Profesor în satele din jur, apoi metodist la Casa de Cultură din Zalău şi la Casa Creaţiei Populare, Sălaj, Ştefan Goanţă intră în contact direct cu nepreţuitul tezaur literar popular care va deveni, mai târziu, izvor de inspiraţie în scrierile sale. Trebuie subliniat că studiul sistematic al folclorului l-a făcut totuşi la Bucureşti, cu profesorul universitar Mihai Pop.
În Sălaj, are prilejul să cutreiere localităţile rurale, să descopere rapsozi populari, să înregistreze zeci de benzi de magnetofon cu diverse producţii folclorice. Acum va cunoaşte mai îndeaproape viaţa spirituală a săteanului ardelean, prin culegerea creaţiilor sale, fie direct, prin înregistrările pe benzi magnetice, fie prin intermediul unor învăţători sau profesori, cu mare parte din ei întreţinând şi mai târziu relaţii profesionale. „În activitatea noastră, a celor care ne ocupăm de cercetarea creaţiei populare din Sălaj, există două moduri de abordare a fenomenului folcloric care, deşi interferează, nu se suprapun. Este vorba de culegerea exhaustivă, totalitară, în vederea arhivării integrale a producţiilor şi de culegerea selectivă în scopul valorificării scenice după criteriile etico-estetice”5. Planul de culegere cuprindea, pe lângă textele lirice, şi poezia epică, mai puţin proza populară.
Colecţia De dor şi de omenie, cu subtitlul folclor vechi din Sălaj, este rezultatul îmbinării muncii personale de culegere a creaţiilor de către autori cu unele contribuţii colective, întrunind colaborarea câtorva profesori din mai multe localităţi ale judeţului. Este notat numele fiecărui informator, şi vârsta, alături de localităţile de provenienţă a producţiilor, astfel încât pot fi identificate fără nicio dificultate localităţile din care s-a cules materialul folcloric. Metoda fusese folosită cu deosebire în secolul al XIX-lea de către Atanasie M. Marienescu6, Enea Hodoş7 şi alţii. La sfârşit, este inclus un glosar menit să facă mai bine înţelese anumite exprimări din textele culese. 
Dacă în prefaţa primei colecţii se afirmă „[...] am pornit la un drum, anevoios dar interesant, de a reţine şi înmănunchia o parte din folclorul vechi din Sălaj, insuficient investigat până acum, de a-l redărui cititorului ca pe o pagină cu infinite semnături ale anonimilor marelui spectacol al satului nord-ardelean”8, în prefaţa colecţiei Du-te, dor, şi vino, dor, folclor literar din Sălaj, se precizează: „faptul că a crescut numărul celor care cercetează versul sălăjean, al celor care se referă la probleme de folclor literar [...], cât şi faptul că interesul pentru folclor, în general, este privit din alt unghi, ni se par edificatoare”9. Pentru profesorul Nicolae Popa, apariţia culegerii Du-te, dor, şi vino, dor reprezintă „un eveniment editorial local care bucură pe toţi iubitorii creaţiei populare […] cartea ne aduce o imagine vie asupra valorilor pe care le posedă folclorul sălăjean, valori care aşteaptă […] să fie cercetate”10.
Din Nota autorilor11, reiese clar metodologia folosită pentru realizarea acestei colecţii. În primul rând, s-a pornit de la faptul că spectacolele căminelor culturale cuprind prioritar cântece, dansuri populare cu strigături, teatru popular şi aceste colecţii vin în sprijinul celor care doresc să practice aceste activităţi culturale. Tocmai de aceea, autorii s-au bazat pe principiul estetic în selectarea materialului folcloric.
În ciuda afirmaţiilor modeste ale autorilor, ambele colecţii evidenţiază caracterul ştiinţific al muncii depuse. Fără să adopte transcrierea fonetică (fiind de părere că aceasta trebuie făcută pentru specialişti, nu pentru cititorii de rând12), acordă atenţie formelor dialectale ale cuvintelor, pe care le respectă în limitele grafiei literare (câne, io, zâua, zâce, nime, sama etc.), aceasta fiind o modalitate de respectare a autenticităţii folclorului. În acelaşi scop, autorii acordă atenţie şi variantelor. Astfel, balada Mioriţa, care circulă în Sălaj sub formă de colindă13, beneficiază în această colecţie de şase variante. Indicele informatorilor cuprinde numele acestora, vârsta şi localitatea de provenienţă şi este urmat de glosarul menit să asigure o mai bună înţelegere a textelor.
Faţă de prima colecţie, cea de-a doua cuprinde şi indicele localităţilor cercetate, fixate pe harta judeţului, anexată culegerii. De data aceasta, Nota autorilor cuprinde şi numele profesorilor care au sprijinit apariţia culegerii14. 
Dorul, dragostea şi jalea sunt sentimentele dominante în textele ambelor culegeri. „Dorul şi omenia sunt noţiunile care întruchipează coordonatele majore ale spiritualităţii poporului român. [...] S-au scris mii de pagini care au încercat să le definească conţinutul, zeci de dicţionare au încercat să explice adâncile sensuri, dar numai poporul, prin neasemuita lui putere de creaţie, le-a tălmăcit adevăratul înţeles. Şi numai el putea s-o facă, fiindcă dorul şi omenia sunt sufletul comun al lui, pe care şi-l ştie frumos şi curat şi pe care-l rosteşte în graiul poeziei”15.
Să revenim la ideea valorificării scenice a folclorului românesc. Se ştie că majoritatea spectacolelor folclorice se reduc la o alternanţă aproape stereotipă de muzică vocală şi instrumentală, întreruptă uneori de reprize coregrafice. Generaţiile mai noi nici nu se obosesc să preia de la antecesori texte şi melodii autentice, ci se rezumă la ceea ce impune televiziunea şi radioul, urmarea fiind prezentarea izolată a faptelor de folclor, făcându-se abstracţie de „manifestarea artistică de amploare care încă se păstrează cel puţin în memoria satului”16 şi în cadrul căreia piesa vocal-instrumentală îşi are locul ei bine definit. Nu se pune problema în cazul pieselor individuale, independente. Avem în vedere cântecele a căror valoare etico-estetică se transmite curat şi adevărat dacă sunt prezentate în cadrul obiceiurilor care le-au generat. Desprinderea lor de obiceiurile şi tradiţiile în care sunt încorporate tematic nu face decât să le diminueze valoarea, ducând la o percepere superficială a acestora de către marele public.
Intervine şi problema autenticităţii folclorului, despre care Ştefan Goanţă subliniază: „Am considerat că este absolut necesar să investigăm şi pe plan vertical în memoria satelor, să redescoperim filoanele adânci ale unor manifestări complexe ale spiritualităţii înaintaşilor noştri în care exteriorul artistic (cultivat azi aproape în sine şi pentru sine) constituia numai forma de prezentare a unui înalt conţinut de idei, a normelor de înţeleaptă convieţuire socială dintr-o vreme când legile scrise, chiar dacă existau, nu aveau întâietate în faţa regulilor străvechi ale bunului simţ, dreptăţii, demnităţii, omeniei, cinstei şi respectului, împământenite de către sfaturile obştilor şi transmise din generaţie în generaţie, prin puterea cuvântului rostit”17. 
Condus de ideea cunoaşterii în profunzime şi a valorificării manifestărilor etnofolclorice din viaţa spirituală a satului, a iniţiat concursul Memoria Sălajului, care a avut drept rezultat un evantai de spectacole în cadrul cărora s-au adus pe scenă obiceiuri, tradiţii, legende locale, însoţite de monografiile şi micromonografiile multora dintre ele. De un real succes s-au bucurat spectacolele de autor, în manieră folclorică, inspirate de legendele culese de autor din satele sălăjene: Groapa tătarului (Cizer), Uriaşii (Zalha), Horea lui Radu Oarghea (Pericei), Gorunul lui Mihai (Chieșd), Fata Cătanii (Gâlgău Almaşului) şi multe altele despre care autorul afirma că „îşi vor găsi cu siguranţă locul meritat pe scena teatrului popular”.
Dacă practicarea teatrului nescris dăinuie de la începutul secolului trecut sau poate mai de demult, Ştefan Goanţă nutreşte speranţa că şi teatrul popular poate să reziste vremurilor, chiar prin spectacole de autor, prin scenariile folclorice originale concepute de el şi menite să se constituie într-un procedeu benefic pentru revitalizarea acţiunilor de culegere şi valorificare a tradiţiilor, a obiceiurilor şi folclorului sălăjean. Aşa cum interpreţii teatrului nescris moştenesc piesele de la o generaţie la alta, păstrând mesajul unor vremuri trecute, şi teatrul popular, fie şi prin piese de autor, se poate transmite, ca orice creaţie populară, din generaţie în generaţie. (Se întâmplă acest lucru în cazul teatrului cu temă religioasă ocazionat de sărbătorile de iarnă.) Prin folosirea unor simboluri sălăjene ca groapa (tătarului), stâncile (Fata Cătanei), a personajelor din basme etc., unele secvenţe din spectacole capătă aspectul de mit, spectacolul însuşi fiind o continuă demonstraţie de forţă realizată de un regizor amator, cu scene tari care au un impact puternic la public. În spectacolele lui Ştefan Goanţă, maestru al scenelor de masă, desfăşurarea este grandioasă, iar mişcarea amplă se îmbină cu confruntarea psihologiilor personajelor principale, momentele solemne alternează cu cele tensionate şi cu altele de mare sensibilitate. Unele scene sunt pline de dramatism şi imprimă poveştii un caracter mitic. Aşa se întâmplă cu spectacolul de teatru folcloric „Vârsta lui Făt-Frumos” care, asemenea marilor spectacole de teatru popular, aduce în scenă o lume arhaică desprinsă din universul rural, care transmite spectatorului frumuseţea sufletului satului românesc, creează o anume dispoziţie spre meditaţia morală. „Există însă în cadrul obiceiurilor de înmormântare din Sălaj un moment care, prin înalta lui semnificaţie, merită toată atenţia. Cel mai autorizat versificator (verşuitor) alcătuieşte Verşul, necrologul în versuri al celui dispărut şi îl rosteşte (aproape totdeauna la fel) în faţa mulţimii, într-un ritm lent monoton cântat. [...] Pornind de la ideile generoase desprinse dintr-un asemenea verş la moartea unui tânăr, artiştii amatori din Hida au realizat spectacolul de teatru Vârsta lui Făt-Frumos. Este, precizăm, un spectacol de autor construit în manieră folclorică. Textierul şi regizorul au dramatizat verşul, intervenind substanţial în text şi au creat, prin intermediul multor personaje aduse din aievea pe scenă un spectacol de teatru popular care, insistăm, nu este nici folclor autentic, nici reconstituire sau reproducere, ci creaţie cu mijloacele artei populare”18. Pornind de la ideile generoase desprinse dintr-un asemenea verş la moartea unui tânăr, a realizat spectacolul de teatru Vârsta lui Făt-Frumos. Ştefan Goanţă a adunat toate aceste scenarii pentru spectacole folclorice în volumul Memoria Sălajului, apărut în 1973, îmbogăţit ulterior şi pregătit pentru tipar, în 2009, dar rămas în manuscris.
Perioada 1968-1971 a fost benefică pentru activitatea de folclorist a scriitorului. Regizează şi spectacolul Craiul sămânătorilor, cu care participă la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de folclor balcanic desfăşurat la Ohrid, în Macedonia. Vizionând spectacolul, conf. univ. Emilia Comişel spune: „remarcabilă mi se pare ideea de a porni de la un obicei specific poporului nostru […]. În desfăşurarea obiceiului, se împletesc într-o ordine logică, bine gândită de realizatori, cântecul şi jocul cu câteva momente ceremoniale de mare putere sugestivă; cântece care aparţin unei etape străvechi cu trăsături specifice, caracter solemn şi în acelaşi timp viguros, realist, optimist, închinate noului „crai” ales dintre cei mai harnici gospodari, precum şi revărsarea în cântec şi joc a întregului sat”19. 
Se desprinde clar ideea că spectacolul folcloric este opera regizorului. Şi, mai exact, notează Ştefan Goanţă, „este sau ar trebui să fie opera regizorului asistat competent de folclorist”. Conţinutul legendei nu se schimbă. Textul primeşte o altă formă de prezentare, elementele de tehnică teatrală sporindu-i virtuţile etice şi estetice. „Ideile şi sentimentele generoase ca înfrăţirea omului cu natura, jertfa de sine, moartea meritată a celor ce nu ştiu să slăvească prin cântec frumuseţea gliei strămoşeşti, şi multe altele, l-au inspirat pe autor care a dramatizat legenda şi a transpus-o în spectacol după toate regulile scenei”. Autorul este convins că „memoria satelor noastre păstrează încă o zestre de reţinut în care atâtea datini, obiceiuri, tradiţii, legende etc. au fost îngemănate cu veacuri în urmă într-un tot care definea fizionomia spirituală a poporului”20.
Cercetările de teren au scos în evidenţă mărturii grăitoare ale bogăţiei tuturor genurilor de creaţie populară din Sălaj şi, ceea ce este şi mai important, au prospectat câteva filoane adânci care duc spre rădăcinile unor obiceiuri, tradiţii, ritualuri şi datini străvechi păstrate vii încă, sau parţial, în memoria satelor. Investigaţiile întreprinse, întocmirea unei arhive folclorice reprezintă pentru autor un act de cultură şi un mijloc important de educaţie patriotică a generaţiilor care vor urma şi care se vor putea întâlni cu folclorul străvechi numai prin intermediul colecţiilor sau al publicaţiilor, al înregistrărilor sau emisiunilor de radio şi televiziune. Dacă dansul, cântecul şi portul popular pe care le vedem pe scenele televiziunii poartă în ele, mai ales, frumuseţea exterioară a creaţiei populare, obiceiurile, tradiţiile, datinile cuprind în special frumuseţea conţinutivă, înalta nobleţe a eticii, a regulilor de înţeleaptă convieţuire socială dintr-o vreme când legile nescrise, chiar dacă existau, nu aveau întâietate în faţa regulilor străvechi ale bunului simţ, dreptăţii, demnităţii, cinstei şi respectului împământenite de către sfaturile obştilor săteşti şi transmise din generaţie în generaţie prin puterea cuvântului rostit.
Meritul acestei fructuoase munci de culegere şi valorificare a folclorului este acela de a invita şi pe alţi cercetători să se aplece măcar cu aceeaşi pasiune asupra faptului folcloric, convinşi fiind că împlinesc un act de cultură, de a da generaţiilor viitoare o parte din tezaurul trecutului.
Ştefan Goanţă a reuşit să-şi concretizeze munca de valorificare superioară a folclorului sălăjean în colecţii durabile în timp, afirmând ideea obsesivă privind „obligaţia noastră morală de a cunoaşte marea lumină a prezentului, dovedind, şi de data aceasta, că suntem şi prin ceea ce am fost, tot aşa precum vom fi şi prin ceea ce suntem”21.

Note:
1 ALECSANDRI, V., Poezii poporale. Balade (cântice bătrâneşti) adunate şi îndreptate de..., Iaşi, 1852 (partea I); 1853 (partea a II-a); Poezii populare ale românilor adunate şi întocmite de..., Bucureşti, 1866.
2 ISPIRESCU, P., Legende sau basmele românilor, adunate din gura poporului, ediţia a II-a, Bucureşti, 1882; Snoave sau poveşti populare adunate din gura poporului, ediţia a II-a, Bucureşti, 1879.
3 HODOŞ, Enea, Poezii poporale din Bănat, Caransebeş, 1892.
4 I. Urban-Jarnik şi Andrei Bârseanu, Doine şi strigături din Ardeal, Bucureşti, E.P.L., 1964.
5 GOANŢĂ, Ştefan, Despre spectacolul folcloric, opinii şi opţiuni, prefaţă la Memoria Sălajului, ediţia a II-a, mss, p. 4.
6 Cf. O. Bârlea, Atanasie Marienescu folclorist, p. 26.
7 Cf. E. Hodoş, Prefaţă la Poezii poporale din Bănat, II, Balade, Sibiu, Ed. „Asociaţiunii”, 1907, p. 7.
8 GOANŢĂ, Ş., PIŢOIU, I. şi MUREŞAN, I, În loc de prefaţă la vol. De dor şi de omenie, Zalău, 1971.
9 CHIOREANU, I., Cuvânt înainte, vol. Du-te, dor, şi vino, dor, Zalău, 1972, p. 7.
10 POPA, Nicolae, Du-te, dor, şi vino, dor, în „Năzuinţa”, 14 decembrie 1973, p. 2.
11 Nota autorilor, vol. Du-te, dor, şi vino,dor, Zalău, 1972, p. 10.
12 Op. cit., p.11.
13 GOANŢĂ, I., şi GOANŢĂ, Ş., Mioriţa – colind, în vol. Mioriţa. Domnul de Rouă, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2010, p. 99.
14 Op. cit. p. 11.
15 Op. cit., p. 7.
16 GOANŢĂ, Ş., Op. cit., p. 5.
17 GOANŢĂ, Ş., Op. cit., p. 5.
18 GOANŢĂ, Ştefan, Memoria Sălajului, ediţia a II-a, mss., pp. 10-11.
19 COMIŞEL, Emilia, Ansamblul artistic sălăjean – pe drumul afirmării, în „Năzuinţa”, 3 iulie 1971, p. 8.
20 GOANŢĂ, Ştefan, Despre spectacolul folcloric, opinii şi opţiuni, în Memoria Sălajului, mss., p. 12.
21 CHIOREANU, Ioan, Cuvânt înainte, Du-te, dor, şi vino, dor, Zalău, 1972.

Autor: Irina Goanță