Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Aspecte privind implicarea autorităţilor în protejarea stării de sănătate a populației Zalăului după 1918

Aspecte privind implicarea autorităţilor în protejarea stării de sănătate a populației Zalăului după 1918

Iulie 2016

Documentele vremii atestă că principalii parametri care au influenţat starea de sănătate a populaţiei oraşului Zalău în perioada studiată erau situaţia economică a acesteia, accesul la educaţie, cu impact asupra posibilităţii de a se informa şi de a beneficia de asistenţă medicală calificată. De asemenea, se desprind aspecte care nu lasă loc de echivoc în ceea ce privește implicarea activă a autorităților pentru protejarea stării de sănătate a populației și implementarea unor reglementări ce impuneau respectarea unor reguli de igienă și salubritate.
Aşadar, sistemul de asistență medicală se profesionalizează, trecându-se de la medicina tradiționalistă, practicată de persoane neinițiate în acest domeniu, la cea exercitată de medici pregătiți la Universități de profil din țară și străinătate. 
Prin legi speciale, adoptate după Unirea de la 1918, se structurează sistemul sanitar din România, înființându-se 11 regiuni sanitare cărora, în funcție de apartenență, le erau afiliate mai multe județe. Astfel, județul Sălaj avea să fie arondat: „...Regiunii a XI-a, cu sediul în orașul Cluj”1. Mai mult decât atât, au fost înființate diferite entități administrative care aveau atribuții în domeniul sanitar. 
Pentru armonizarea activităților sanitare ale județului Sălaj cu cele de profil de la nivel național, s-au pus bazele unui lanț de instituții cu atribuții în monitorizarea activității sanitare și a stării de sănătate a populației județului. Cu acest scop au fost organizate entităţi specializate, precum: Serviciul Sanitar al Județului Sălaj, care funcționa sub egida Prefecturii, sau instituția prim medicului județului. Din aceeași perspectivă, prin decizia Ministerului de Interne nr. 18840 din 1920 referitoare la decretul regal nr. 4084 din 1920, prin care se unifica Serviciul Sanitar  de pe teritoriul întregii Românii: „...se va înființa Consiliul de Higienă și de Salubritate Publică în toate județele”2. Această structură, al cărei președinte era prefectul județului, se întrunea periodic discutând probleme stringente despre salubritatea publică, competențele forurilor județului, dar și igiena populației și securitatea sănătății acesteia.
Pentru a avea o privire de ansamblu asupra sănătății populației județului Sălaj și implicit a orașului Zalău, aceste autorități evaluau periodic starea de sănătate a locuitorilor, dar mai ales mișcarea bolilor contagioase.
Bazându-ne pe aceste rapoarte, și având drept termen de comparație celelalte localități ale județului, se poate afirma că sănătatea populației orașului Zalău era relativ bună. Astfel, în anul 1920 s-a raportat pentru Zalău un caz de morbili3 și unul de difterie, iar în anul 1927 Serviciul Sanitar al Județului Sălaj raporta două cazuri de morbili și unul de crisipela4. 
În urma unor atenționări ale autorităților statului relativ la o potențială epidemie de malarie, în anul 1934, pentru Zalău se transmite informarea conform căreia nu existau cazuri de îmbolnăviri cu această maladie. În 1936, însă, au fost depistate în oraș șapte cazuri de scarlatină la populație cu vârste cuprinse între 6 și 23 de ani. În ceea ce privește numărul bolnavilor de sifilis, pelagră și tuberculoză pulmonară, afecțiuni cu largă răspândire, nu se poate determina câți dintre aceștia erau din Zalău, în condițiile în care evaluarea făcută de Spitalul din această localitate, pentru perioada 1917-1921, făcea referire la tot județul, știut fiind faptul că această instituție medicală avea statut de spital județean și trata cazuri din tot Sălajul.
Documentele surprind alte situații clare de îmbolnăviri în orașul Zalău, cum ar fi cele ale  unor militari din Batalionul 17 Vânători, unde în anul 1920 au fost identificate două cazuri de tifos exantematic, despre care autoritățile afirmau că ar fi fost „...colportată, de pe teritoriul Bihariei”5. Soluția imediată pentru a evita extinderea bolii a fost izolarea celor bolnavi și internarea lor în spitalul din Zalău.
În același an, 1920, prim medicul județului sesizează existența în Zalău a șase cazuri de oreion, afecțiune ușor transmisibilă care a dus la izolarea celor infectați și s-au declanșat operațiuni de dezinfecție.
Aceleași autorități își manifestă îngrijorarea despre iminența apariției unor cazuri de turbare în Zalău, în condițiile în care existau suspiciuni de victime mușcate de câini vagabonzi.
Cazuri de îmbolnăviri în Zalău au fost identificate și în anul 1921, fiind descoperite câteva cazuri de scarlatină pentru care medicul județului găsea drept cauză directă: „indolența oamenilor…”6 care nu au luat în considerare avertismentele popularizate, inclusiv prin presa locală, având scopul declarat de a „...educa populația despre profilaxia boalei”7.
Pentru a contracara eventuale epidemii s-au luat unele măsuri, încercându-se limitarea efectelor unor situații ce puteau deveni greu de controlat, fie prin vaccinarea populației şi interzicerea migrării locuitorilor dintr-un loc în altul, dar și prin ținerea sub control a igienei și salubrității orașului. Prin urmare, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Igienă din 11 mai 1922 prezidată de Andrei Domșa, prefectul de atunci al județului Sălaj, se solicita primarului orașului Zalău: „…să stropească și să măture odată la zi străzile”8. În replică, primarul orașului, dnul Halmagyi, avea să aducă la cunoștință membrilor Consiliului imposibilitatea unui asemenea deziderat, în condițiile în care nu existau fonduri pentru aceste operațiuni de igienizare. Cu toate acestea, se obliga să realizeze curățarea străzilor „…de două ori pe săptămână”9. Problema igienizării orașului Zalău prin curățarea străzilor rămâne destul de controversată, presa sancționând, în anul 1927, autoritățile locale pentru modul în care înțelegeau să gestioneze această obligație edilitară.
Astfel, autorul unui articol publicat în Ziarul „Meseșul” din anul 1927 se întreba retoric: „…de ce trebuie să apară slujbașii măturători ai primăriei… chiar în plină zi făcând ca încotro mergi în acest timp pretutindenea valuri de praf și murdărie răscolită și amestecată-n vânt…”10.   
În aceeași ședință a Consiliului de Igienă și Salubritate din 11 mai 1922, prim medicul orașului, pe considerentul că „…se ivesc zilnic multe mușcături de câini”11, propune primarului Zalăului să ia măsuri pentru uciderea câinilor vagabonzi. Totodată, cu aceeași ocazie, se face solicitarea, ca pentru a evita răspândirea bolilor cu transmitere sexuală, să se înființeze în orașul Zalău două bordeluri: „…deoarece altfel morburile lumești se vor înlăți în mare măsură”12. Astfel se decide deschiderea celor două stabilimente, unul pe strada Fazekaș, iar celălalt pe strada Vépkent.
Autoritățile județului Sălaj aveau o implicare proactivă în protejarea sănătății populației orașului Zalău, motiv pentru care, anticipând eventuale disfuncții, au inițiat un set de reguli privind respectarea unor standarde de igienă în locuri publice, instituții de învățământ sau de alimentație publică. Aceste norme au impus o serie de măsuri în domeniul igienei și salubrității urbei, fiind corelate și cu instituirea unor controale periodice. Acestea puteau avea drept finalitate măsuri coercitive, unele cu rol corijator, altele cu rolul de a pedepsi anumite derapaje, culminând chiar cu trimiterea în judecată a celui incriminat. Pentru eficientizarea acestor controale se apela la sprijinul poliției orașului.
Cu trimitere expresă la această problematică, din înscrisurile cercetate reiese faptul că în anul 1921, prim medicul județului face apel la primarul Zalăului și la șeful poliției de stat din acest oraș să ia măsuri pentru sancționarea unor frizeri și bărbieri care „…cu provocare la lege și la ordonanțele în vigoare”13 practicau în condiții improprii extracții dentare, în ciuda faptului că aceștia erau „fără cultură și fără nicio idée de desinsecție numai cu acea țintă ca să câștige parale…”14
În același an 1921, o echipă de control condusă de medicul județului, Iosif Farcaș, constata, în urma unei inspecții, că abatorul orașului Zalău, în preajma căruia se afla și spitalul, își desfășura activitatea într-o zonă insalubră cu grave implicații asupra sănătății populației. Echipa de control avea să constate că acesta era situat lângă o vale în care se deversau „latrinele orașului, iar în interior era o murdărie de nedescris expunând prin aceasta sănătatea întregului oraș”15.  
Tot în scopul evitării unor îmbolnăviri, în cadrul unei alte întâlniri a membrilor Consiliului de Igienă din noiembrie 1922, prefectul județului, în calitate de președinte, cere imperativ primarului orașului Zalău să construiască latrine publice, iar „domnul subprefect să ordoneze ca la fiecare casă să se facă latrină…”16 
Eludarea regulilor de igienă impuse de Comitetul de Igienă și Salubritate a județului Sălaj printr-un ordin din anul 1923, prin care erau vizate mai ales locațiile unde existau riscuri agravante pentru transmiterea de boli infecțioase, se putea solda, așa cum am menționat anterior, cu trimiterea în judecată a celor găsiți vinovați.
În consecință, în baza unui raport întocmit de un sergent din cadrul poliției Zalău, se consemna un incident pe strada Vasile Alecsandri, în care, erau implicați doi întreprinzători de latrine care din neglijență, au încălcat normele de igienă, deversând dejecțiile în stradă. În baza acestui raport și a procesului verbal încheiat de șeful poliției din Zalău, cei incriminați au fost trimiși în judecată, unde au fost găsiți vinovați de: „Încălcarea art. 65 din legea sanitară şi… amendați cu 200 lei”17.                      
În altă ordine de idei, se remarcă o mai largă conștientizare la nivelul mentalului colectiv a importanței păstrării condițiilor de igienă cu efect asupra sănătății generale a locuitorilor Zalăului. Constatarea unor cazuri de abateri de la regulile de curățenie activau spiritul civic al unor locuitori ai orașului și nu de puține ori erau atenționate autoritățile.
Astfel, printr-o astfel de sesizare, un locuitor al orașului solicita serviciului sanitar să: „efeptuiască inspecție sanitară la cofetăria Pap Ștefan la care am constatat murdărie… Țin să amintesc că-n repetiție rânduri am văzut plimbându-se chiar și șoareci prin prăvălie ceea ce denotă neglijență absolută a proprietarului”18. 
Tot în scopul ținerii sub control a îmbolnăvirilor din Zalău, se efectuau periodic controale de rutină în instituțiile de învățământ din oraș. Relevant în acest sens este un proces-verbal încheiat în urma unei verificări la Școala Normală de fete din Zalău din decembrie 1923, în prezența medicului orașului, a medicului școlii și a directoarei. Cu această ocazie, au fost depistate trei cazuri de conjunctivită granuloasă, boală foarte contagioasă, care a condus la luarea unor măsuri pentru limitarea extinderii acesteia, procedându-se la „dezinfectare radicală atât în școală cât și mai vârtos în internat”19.
Toate afecțiunile care apăreau în rândurile populației orașului Zalău se tratau fie în ambulatoriu, la Stațiunea de Ocrotire înființată în anul 1920, având „menirea de a servi la combaterea boalelor venerice, tuberculoase și mortalității copiilor”20, fie în policlinica orașului, instituție care și-a început activitatea în anul 1922, ori la Spitalul de Stat din Zalău.
Acesta din urmă avea pe lângă o secție medicală și o secție de chirurgie și una de dermatologie. Despre starea ultimelor două secții aflăm detalii dintr-un anunț pentru ocuparea unor posturi de medici specialiști în secțiile amintite. Prin urmare: „Pavilionul de chirurgie avea edificiu nou, modern prevăzut cu toate instrumentele, cu două sale de operație, în timp ce pavilionul îmbolnăvirilor de piele avea edificiu vechiu”21.  
Între anii 1925-1928 Spitalul din Zalău dispunea de un număr de 160 de paturi, aici fiind tratați bolnavi din Zalău, dar și cazuri mai grave din județ. Serviciul medical era asigurat de medici școlarizați la Universitățile din Cluj, Budapesta sau Graz. Cu toate acestea, existau şi cazuri de încălcare a deontologiei profesionale din partea unor medici, iar eventualele derapaje de la jurământul lui Hipocrate erau sancţionate de opinia publică. Un asemenea caz avea să fie sesizat de presa vremii, iar într-un articol din „Gazeta Sălajului” din 1937 se expunea modul neprofesionist în care: „înțelegea Dr-ul Marguilies, medicul orașului Zalău, să-și îndeplinească funcțiunea… acesta fiind rugat de o cetățeană să binevoiască d-l doftor să se deplaseze până la ea acasă deoarece soțul îi e grav bolnav acesta a refuzat pretinzând să vină bolnavul la el… Când un cetățean se duce la Dr. Margulies să-l consulte, dacă cetățeanul nu are franci să-l plătească… nu-l primește în cabinetul medical…”22
În același an, 1937, are loc la Zalău un alt eveniment important și anume constituirea Eforiei Spitalului din Zalău, al cărei președinte era nimeni altul decât Leontin Ghergariu, pe atunci primar al orașului. Această Asociație avea „atribuții dintre cele mai frumoase, lucrând pentru dezvoltarea așezămintelor și operelor sanitare de ocrotire locală”23.
Având în față o asemenea radiogramă, se poate concluziona faptul că un aport consistent în protejarea sănătăţii populaţiei Zalăului l-au avut atât profesionalizarea corpului medical şi asigurarea de servicii medicale calificate, cât şi implementarea unor reguli menite a impune un set de norme obligatorii în păstrarea unor condiţii de igienă şi salubritate. Mai mult decât atât, modelul de dezvoltare a societăţii oraşului Zalău după 1918 avea să amprenteze starea de sănătate a acesteia, stabilind o legătură strânsă între standardul de viaţă, educaţie şi acces la asistenţă medicală.                 

1 C. Hamangiu, Codul general al României, vol. XIII-XIV, p. 401.
2 S.J.A.N. Sălaj, fond. Serviciul Sanitar al jud. Sălaj, dos. 2, f. 2.  
3 Morbili era denumirea dată rujeolei.
4 Crisipela era denumirea dată, probabil, pentru erizipel. 
5 S.J.A.N. Sălaj, Serviciul sanitar al jud. Sălaj, doc. 128/1920.
6 Ibidem, doc. 1805/1921, 3.
7 Ibidem.
8 Ibidem, doc. 2/1922.
9 Ibidem.
10 Ziarul „Meseșul”, nr. 39, 15 octombrie 1927, p. 1.  
11 SJAN Sălaj, Fond Serviciul Sanitar al județului Sălaj, d. 2/1922.
12 Ibidem.
13 Ibidem, doc. 1920/1921.
14 Ibidem.
15 Ibidem, doc 1487/1921.
16 Ibidem, doc. 4/1922.
17 Ibidem, doc. 2077/1925.
18 Ibidem.
19 Ibidem, doc. 31/ 1924.
20 Ibidem, doc. 17030/1920.
21 Ibidem, doc. 166/1920. 
22 „Gazeta Sălajului”, nr. 4 din 23 ian. 1937, p. 3.
23 Ibidem, nr. 12 din martie 1937, p. 1.

Autor: Mihaela Sabou