Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Maria Gîrboan

Maria Gîrboan

Iunie 2016

S-a născut în 20 mai 1966, în localitatea Surduc, judeţul Sălaj. Este absolventă a Facultăţii de Litere şi Arte din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, specializarea Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării. Lucrează ca bibliotecar la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” din Jibou începând din anul 1994.

* * *

lasă-ţi sufletul să curgă
înspre toate zările lumii
umple cu el 
forma fugară a fericirii
îl vei revărsa apoi peste Pământ
îl voi recunoaşte după cuvânt
ca pe o mantie îl voi primi
şi îl voi îmbrăca peste umerii goi
înspăimântându-mă de frigul
acumulat hain în noi

* * *

Poate că mai vin când norii curg
să-şi culce puiul în amurg
şi îi mai fură somnul lângă căpătâiul dulce
de-aceea dorul lor nu se mai duce.
Poate din când în când cu degete de trandafir
ne mai ating obrajii de copil,
iar vântul de sufla în primăvară
fu gândul lor umblând pe-afară.
În toamnă frunzele ce cad,
nu-s alta decât plăpumi să ne ţină cald.
Încet, îl aşezăm la loc, tot mai cuminţi...
pustiul dorului după părinţi.


File de jurnal

1 septembrie 2014
Credeam că veşnic mi-a fost dat în dar
timp, timp de argint şi chihlimbar
dezvăluind auzului atingeri curate
precum neprihănitele, de îngeri şoapte.

Credeam că veşnic pot să sun
din cornul meu de vânt şi fum,
adulmecând parfumul blând
cu sufletul schilod, flămând

Acum în goliciunea mea
îmi caut caii tăinuiţi de nea
în vântul iernii, nepriponiţi,
primind nesfârşitul în nări fierbinţi.
Tăcută îi înec într-un adânc de lac
şi-mi strig spre maluri cugetul buimac.

11 noiembrie 2014
Ţi-am zugrăvit privirea-ntr-un fiord
peste vaporul meu pornit acum spre nord
unde statornic mă aşteaptă acelaşi corb;
acelaşi corb, acelaşi corb...
dansând din trupul gol sub cerul orb.

8 decembrie 2015
N-ar fi deloc indicat să zbori în zori
când îngerii îşi exersează cu exactitate zborul
probabilitatea unui impact e-atât de mare, uneori
tinde să se-apropie de infinit.
Aşa visai că ţi-am atins sfios piciorul
şi-n urmă universul peste univers s-a prăvălit
şi că n-a mai rămas de-atunci nimic
decât privirea ta învăluindu-mă grăbit.
În rest nimic, nimic, nimic...
nici ziua de apoi n-a mai venit.

27 decembrie 2015
călcam atent să nu trezim sub lut
neliniştile toamnelor trecute
împlătoşaţi în gânduri
n-am văzut
şi ne dureau aripile crescute
mai rătăcesc printre frânturi de gând
răvaşe care nu s-au scris
îşi mână somnul lângă focul blând
el limba sacră nu şi-a mai întins
peste osânda rugului flămând
ea va veni
cernind cu noapte ziua mea albastră
dar va purta tăcută semn
c-a întâlnit povestea noastră.