Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Lumi poetice distincte

Lumi poetice distincte

Iunie 2016

În 12 mai 2016 s-au reunit membrii Cenaclului „Silvania” într-o nouă şedinţă, având ca invitate două eleve din clasa a XII-a, de la liceul jibouan „I. Agârbiceanu”, Dana Chende şi Lavinia Chira. În deschidere, preşedintele cenaclului, Marcel Lucaciu, menţionează faptul că elevele au participat la Concursul judeţean „Tinere condeie”, unde au fost premiate, iar lucrările au fost trimise la etapa naţională. Profesorul Viorel Mureşan semnalează asemănările şi deosebirile dintre cele două, Dana Chende preferând poemele fără titlu, în timp ce Lavinia Chira dă titluri bine construite grupajelor lirice. Remarcă deopotrivă setea de absolut în poezia Danei, dimpotrivă Lavinia se concentrează în jurul universului casnic, fapt ce o face mai ludică, având o familiaritate poetică apropiată liricii interbelice. Poezia Danei are accente întunecate, sobre, este reflexivă, existând în corpusul liric câţiva germeni filosofici. Dana Chende are o înclinaţie către perspectiva derizoriului fiinţei umane, remarcă Daniel Hoblea. 
Carmen Ardelean nuanţează motivele poetice reiterate în lirica Laviniei Chira, menţionând faptul că grupajul lecturat este unitar, realizându-se într-un imaginar special, poemele fiind gândite în spirală. Tonul elegiac din poemele Danei domină universul liric. Scriitoarea Silvia Bodea menţionează că elevele au crescut la şcoala unui poet de talent, că în spatele creaţiei se întrezăreşte mentorul Viorel Mureşan, care le-a direcţionat lectura şi le-a şlefuit talentul. 
Scriitorul Marcel Lucaciu remarcă maturitatea ambelor grupaje lirice, evoluţia spectaculoasă, poetica reflexivă, confesivă, profundă a celor două eleve. Versul Danei Chende este sobru, solemn, stă sub semnul existenţial, spre deosebire de poemul Laviniei Chira, care este mai aproape de adolescenţă. Este observată tehnica aparte, deopotrivă stilurile distincte: tonul grav al Danei şi poetica senzorialului în lirica Laviniei, creată de elementul olfactiv: „miros de cafea”, „coajă de portocală”. Profesorul Marcel Lucaciu subliniază complexitatea artistică şi încurajează continuarea actului poetic.

.........................

Lavinia Chira

 

Cuvintele care umplu inelul

***
În această carapace de ţestoasă
o fotografie uitată
în care îşi fac de cap câţiva irişi
două suflete reci.

***
Un simplu gând scurs
plutire de aripi
spre lanul de secară,
soarele s-a ascuns cu zăpada 
într-o poiană.

***
Mă joc de-a baba oarba 
cu lumea,  
mă ascund într-un semiton
şi scriu pe trandafiri.

***
Mă preumblu desculţă prin suflete,
în minţile câtorva
care merg prin ploaie fără umbrelă;
oameni care aşteaptă
şi nu fac risipă de cuvânt.

***
Cad în golul amintirii
nu are greutate
gravitaţia ploii
îndreptată spre cer
şi 
străbătută duios 
de vânt.


Mişcarea browniană

***
Între nemişcare şi mişcare
ne ţinem în braţe 
umbra de ceară, modelată de un Pygmalion
anonim, 
între viaţă şi moarte.
***
E sentimentul acela...
al flăcării stinse
când alergi în cerc
după răsărit, 
după tine însuţi 
şi uiţi să respiri,
să iei o gură mare din viaţă.

***
Au boala sensului 
lipsit de sens,
căci ei cară piatra lui Sisif
În ţinutul lui Cain.

***
Aveau atâtea variante...
până ce s-au plictisit 
şi s-au aruncat din înalt,
din celălalt.

***
Nina face poezie 
din cărţi vechi
rezemate-n bastoane
ce privesc nepoţii lor de vată 
cum zboară ca puful alb de păpădie.
                        
***
Şi-ajung şi ei rezemaţi de cutie,
într-o bibliotecă uitată de lume
sau într-un coş de gunoi.  

 

............................

 

Dana Chende

 

***
s-au oprit din mişcarea lor 
sentimentele
ce se îndreptau
spre o pată de om.
aripile s-au strâns
cum se strâng frunze
toamna.

***
fiecare străin cu fotografiile sale

femeia supusă
străbate o tâmplă
ca şi cum
nu s-ar fi cunoscut

nimicită de lumină şi umbră
fiecare oră de culcare
cu lupta sa nesfârşită
fiecare femeie ce se destramă
ori încă stă ghemuită
cu privirea în gol
fiecare pas cu odaia sa
fiecare început 
cu sfârşitul său

***
oamenii
şi-au sărit peste umbră
şi au devenit umbra însăşi
nimic.
nu se mai aude nimic.

***
sufletele noastre
două pietre
căzute în mâinile necunoscuţilor

***
închide în tine totul.
închide marea cu a sa linişte
şi buzele ce-ţi şoptesc seara
închide cuvintele
închide şi ochii
ce nu se satură a te privi
închide frica, oamenii, norii
închide întunericul
închide.

***
lupul nostru trage să moară
paşii se sting uşor în ascunziş

să ne rugăm, am zis

în zori capetele noastre
se aşază
aşteptând
uitarea.

***
marele pustiu
sub degete
ce întorc paginile unei cărţi

***
umbrele noastre se înălţau
ei râdeau cu subînţeles
„noaptea toate pisicile sunt negre”
treceau cu înverşunare străinii
ei nu dispăruseră niciodată
secundele noastre se sfârşesc,
umbrele scad la reîntoarcere
ce figuri ciudate
oamenii

Autor: Imelda Chinţa