Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Leprozar (2)

Leprozar (2)

Mai 2016

■ O surprinzătoare sâmbătă liniștită. Nu mai pot scrie decât „pagini de jurnal”. Șantier plin de moloz diaristic. Nu mai scriu bine nimic. „Fiecare om are o slăbiciune”; „De tine nu poți scăpa”... Fără scăpare prin locuri comune! Cine mai poate rămâne conștient într-o lume a „inconștienței”? Truisme. Eliberare. Suferință. Bucurie. Speranță. Încredere. În filmele „noi” totul devine complicat, întortocheat. Poate nu simplitatea stă la baza cunoașterii (absolute?). Să judecăm (cu înțelepciune) situațiile, nu oamenii. Un ideal impus. Libertatea fără reguli. Suferința universală. „Misterios este faptul că, în cazul ciumei lui Justinian, epidemia s-a stins de la sine, agentul patogen dispărând brusc” (Historia, nr. 148, mai 2014). Poate au dispărut șobolanii. Au început să părăsească Pământul (corabia vieții), dacă tot ar fi dispărut jumătate din populația lumii de atunci (conform sursei citate, ciuma „a ucis undeva între 30 și 50 de milioane de persoane, circa jumătate din populația totală a lumii”). În secolul VI d. H. Să îmbătrânești citând! Miliarde de semne citate!
■ Recitesc „Jurnalul” lui Zaciu. Nici atunci, nici astăzi: viața literară nu s-a schimbat esențial. Supraviețuirea, replierile, găștile, premiile, supărările. Poate scriitorii (nu toți) trăiau oarecum mai confortabil. În plină dictatură.
■ Am recitit „Ultimul Culianu”. L-am recitit și de Crăciunul anului 2013. Din doi în doi ani, văd, recitesc anumite cărți esențiale. Finalul trist al cărții, bâjbâim fără geniu..., e unul din puținele semnale serioase de alarmă apărute în ultimii ani: nevoia de excepționalism nu numai în cultură, de elite luminate capabile să transmită la rândul lor „lumină” – un ghidaj cu adevărat spiritual – și celor care au înțeles că nu este suficientă doar „buna situare” față de valorile culturale. Și pentru reclădirea unei societăți, îi spun eu, suportabile. 
■ Dezbateri radiofonice despre „eticheta” dietelor de post. „Ne place puțin exotism. Fructe de mare” (RRA, „Probleme la zi”). Ne place să sărbătorim chiar în post. În fiecare zi. „Îngropăm un an” în fiecare zi. „Îngropăm ziua” în fiecare dată din calendarul uman. „Ne destrăbălăm în post!” Poate. Înfrânarea necesită exerciții zilnice. Chiar dacă, nu de puține ori, cumințenia, modestia, habotnicia nu au făcut casă bună nici cu creația, nici cu viața de zi cu zi. Am înțeles, până la urmă, că nu prea ținem post cum scrie la carte. Exersăm diverse diete „laice”, terapii. Așa că, în plin post, dl P.Ș. ne-a recomandat „vinul la terapie”. „Nu suntem un popor de bețivani”...
■ Un nou cutremur a avut loc în Vrancea în această dimineață. „Specialiștii” (inflație perversă de experți, specialiști) spun că e de bine. Atunci va veni Cutremurul cel Mare când se vor încheia cutremurele mici, cutremurașurile ori cutremurelele. De-a dreptul poetic: mii, sute de mii de cutremurași sau cutremurei au încercat să zgâlțâie omenirea. Fără succes concludent. La scara istoriei, au contat și contează cutremurele mari. Ei, da! De data asta chiar contează mărimea!
■ Zoe Petre, în „Historia” (nr. 148/mai 2014), „Moravuri și năravuri regale”: „Dacă parcurgem paginile Erudițiilor la cină putem lesne ajunge la convingerea că beția și excesul sunt indisolubil legate de exercițiul puterii absolute” (p. 81). Această convingere nu poate fi, totuși, generalizată. Poate „beția puterii (absolute)”...
■ Tot mai absent, tot mai „acrit”, tot mai indiferent. Scos din sărite, enervat zilnic de gândul că trebuie să câștig bani pentru a trăi, a mânca, a defeca. Nu mai am chef nici măcar de mine însumi. Ciudate constante: viciile și rugăciunea!
■ 25 octombrie, Ziua Regelui și Ziua Armatei Române. Tablou „regal” contemporan: „regele” Băsescu și „prințul” Ponta la Carei. Nu și-au vorbit. Nu s-au salutat. Pe cerul republican al patriei a răsunat un patetic: „Să trăiți!”
■ „Sin City 2”. Prea multă violență. „Nu lăsa monstrul să iasă!” Poetica violenței. A furiei, a răzbunării. „Poetică” obositoare. Culori, contraste prea obositoare. Poveste banală. Obositoare. Am renunțat după 30 de minute. Știre pe scurt: 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Violența, după cum se vede, trece de orice fel de ziduri.
■ O observație, lângă mine de atâta timp: anul școlar începe aproape în același timp cu cel bisericesc. Poate și Anul Nou ar trebui să înceapă în septembrie. Ca și alte începuturi de an(i)...
■ O nouă tiranie, a copiilor. Lipsa bucuriei paterne, materne, filiale. Satana, fără îndoială, poate lua și trupul și mintea unui copil. 
■ Pierdere îngrijorătoare a memoriei. Nu mai funcționez decât în viitor. Prezentul (și) ca uitare totală a trecutului. Prezentul – viitor. Inspirație/expirație, flux și reflux...
■ Notiță pragheză, poate lângă cafeneaua Kafka: traficul infernal în Praga. Ce metamorfoză!

Autor: Daniel Săuca