Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Malaxorul de mai

Malaxorul de mai

Mai 2016

■ Mihail Bulgakov, Batum – piesă în 4 acte, traducere, note şi studiu introductiv de Nicolae Bosbiciu, Editurile Şcoala Ardeleană şi Eikon, Cluj-Napoca, 2015. 

„Alcătuind şi un amplu dosar documentar-analitic, poetul Nicolae Bosbiciu a avut curajul să traducă piesa aceasta atât de controversată până azi, întregind, în exegeza românească, fizionomia uman-vulnerabilă a marelui scriitor rus” (Ion Vartic).  

■ Mariana Bojan, Rezervaţia patetică, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016. 

Din prefaţa lui Ion Pop: „Întorcându-mă spre anii mulţi care au trecut de la primele afirmări ale celei dintâi «promoţii» de la «Echinox», o regăsesc pe Mariana Bojan, ca poet şi plastician inspirat, care n-a pierdut nimic din prospeţimea frumoasă şi din candoarea tandru-melancolică a versurilor ce o situau de pe atunci printre vocile cele mai autentice ale vârstei sale lirice. Cititorii săi de acum, pot descoperi ori redescoperi în paginile acestei ample antologii o poezie curajoasă în fragilitatea ei, purtătoare de speranţă şi de vibrantă omenie. Pe o pagină a acestei cărţi e înscris şi versul între toate definitoriu: «Cine vine, cu lumină vine»”.

■ Patrizia de Rachewiltz, Taishan-ul meu, ediţie bilingvă, traducere din limba engleză de Daniel Oancea şi Viorica Patea, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016. 

„Poetica Patriziei de Rachewiltz împărtăşeşte cu poezia imagistă căutarea imaginii concrete, adnotarea exactă a impresiilor şi a senzaţiilor nemijlocite. Ca şi poeţii confesivi, poeta explorează conflicte psihologice, experienţe vitale pline de tristeţe sau exultaţie. Poezia devine un fel de a se libera de o tensiune internă, de a se distanţa de emoţii tari, devine o formă de catarsis prin care poeta încearcă să atingă serenitatea ultimă care pune capăt tulburării interioare” (Viorica Patea).

■ Letiţia Ilea, Întâmplări obişnuite, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016. 

„Deşi debutează editorial târziu, în cadrul unui canon poetic uşor modificat (al «nouăzeciştilor»), Letiţia Ilea se circumscrie totuşi modului liric al promoţiei optzeciste, atât prin practica textuală, cât mai ales prin accentul pus pe biografism. Poemele sale sunt, în cea mai mare parte, expresia unei confesiuni directe, aproape brutale, într-un discurs aleatoriu şi demetaforizant. (…) Oricum, poezia rămâne «simplă», transparentă în patetismul ei sobru, neafectat, afişând cu dezinvoltură şi sinceritate o revoltă cvasi-boematică. Discursul nu este însă inocent, construit fiind pe o ambivalenţă fecundă: textul este viaţă, viaţa este text” (Petru Poantă).

■ Augustin Mocanu, Amalgam în pragul nopţii, Editura Star Tipp, Slobozia, 2016. 

Carte precedată de Amalgam în prag de seară. Caiet de însemnări, apărută la aceeaşi editură în anul 2014; un fel de continuare a ei, cu pagini de jurnal, corespondenţă, opinii şi aprecieri despre lucrările autorului, etnolog cunoscut şi apreciat de personalităţi din domeniul său, reflecţii, poezii şi citate din autorii preferaţi. O lucrare autobiografică, din care putem afla, printre altele, stadiile genezei multora dintre cărţile semnate de domnia sa, cărţi în lucru, proiecte editoriale… 

■ Poezia, revistă de cultură poetică, Anul XXI, nr. 1 (75) /2016. 

Tema acestui număr: „Poezie şi lacrimi”. Reţinem, ca temă de meditaţie, această confesiune a poetului Menotti Lerro dintr-o convorbire cu Marius Chelaru: „Da, maşina umană mă fascinează mai mult decât o rachetă cosmică. De la frumuseţe la decădere, de la filozofie la defectele comunicaţiei, de la îmbrăcăminte la suflet, de mai avem unul cumva. E captivant să descrii toate astea, să îţi imaginezi ce mecanisme ne mişcă pe noi şi universul «nostru». Mai trebuie să spun că este ceva înlăuntrul meu pe care îl simt ca pe un flux de neoprit, ceva special, în stare să-mi cureţe arterele de toate reziduurile. Aş putea scrie poezie chiar şi în deşert, oricând, pentru că simt în mine flori înmugurind, în orice moment, uneori părând a fi nişte lalele negre. O dată am scris aşa: «Mintea îmi este un cimitir: florile zac alături de morţi»”. 
(D.H.)

Autor: Daniel Hoblea