Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Viața începe la etajul cinci

Viața începe la etajul cinci

Mai 2016

De multe ori apartamentul 20 de la etajul cinci e închis. Proprietarul locuiește în alt oraș și-l închiriază adesea, doar că, orice chiriaș ar fi, până la urmă moare bizar. Chiar că e dubios apartamentul… și e la doi pași de mine, locuiesc la același etaj. Iată că ieri am auzit zgomot la numărul 20. Deși am părul alb, nu mi-e rușine să pândesc pe la uși. De la o vârstă, te mână o curiozitate stranie, nestăvilită. Imobilul cenușiu, întunecat și găurit adăpostește o viață sobră, astfel încât orice strop de noutate e dătător de energie.
Viața mea cumpătată și decentă s-a dus pe apa sâmbetei, după ce fetele-chiriașe m-au invitat la ele. Așa am devenit bunicul lor favorit, iar ele au știut cum să-mi toace pensia cu eleganță și tandrețe. Adania și Daria… cu vârsta lor înfloritoare, cu țigări, lichior, muzică, dans din buric, cu buze în formă de inimă și coapse subtil desenate… Ce nopți și ce atingeri, până reușeau să-mi smulgă ultimul ban! Le-am dat chiar televizorul, frigiderul, vase de bucătărie, cuverturi, cărți – tot ce-și doreau, desigur. Simțeam la vârsta mea cioburile de hormoni reunindu-se în grupuri senzuale. Viața revenea în venele mele bătrâne, cu o vigoare nebănuită. Daria cea grijulie mă obliga să iau seara două aspirine, să evit vreun infarct și să pot chefui în voie. Băieții care le frecventau mă tratau ca pe unul de-al lor. Le-am oferit tricouri, genți, bani. Mă lăsau să asist la turbulentele lor acuplări aspre și zgomotoase. La final de partide aveam voie chiar să aduc prosoape curate și să șterg transpirația feminină eternă. Diminețile încercam să dorm, însă Adania bătea la ușă insistent: nu avea cafea, nici țigări, nici… Am început să iau bani împrumut de la prieteni. Într-o zi Daria mi-a propus schimb de apartamente, pentru că eu aveam trei camere, iar ele două. Puteam să refuz? Acum stau aici la apartamentul 20 și… trebuie să achit chiria, iar fetele nu mă mai invită la ele. Mă simt slăbit, epuizat, fără bani și mâncare. Uneori mă duc la ușa lor să aud veselia care m-a sedus. Mi-ar trebui o pătură, un prosop, un pahar… Lucruri rare pentru mine. E ciudat acest apartament. În fiecare noapte îmi amintesc de vechii chiriași… Au plecat pe pajiștile cerului…

Autor: Alexandru Jurcan