Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Diana Teodora Cozma

Diana Teodora Cozma

Mai 2016


Apocalipsă stranie

Prin aerul urban cu miros de combustibil,
mai simt încă briza imaginară a unei dimineţi marine…
Cred că sufăr de anamneză căci îmi pare că…
secundele sunt picioarele lungi ale unui păianjen 
umflat de seva mediocrităţilor urbane,
ţesându-şi pânza în locuri macabre unde muştele…
sufocate în sidef îşi găsesc sfârşitul sfâşietor.
E-o apocalipsă stranie, un dans ambiguu al unei 
civilizaţii înapoiate care îşi şterge ochii de praf
cu batista însemnărilor maladive ce-au construit 
istoria unui secol infect.


Despre Întuneric

Mă atrage întunericul la fel cum mă atrage lumina.
Cu toate acestea, l-aş separa de noaptea
şi bezna morbidă, căci întunericul e altceva!
Nu l-aş putea închide într-un borcan cu formol
şi nu i-aş putea modela niciodată chipul din lut.
Îl vreau intact, neatins şi veşnic tânăr!
Îl vreau doar pentru mine!
Cu siguranţă, el m-ar înţelege de ce nu vreau să-l 
împart cu nimeni, deşi eu nu înţeleg.
M-ar înţelege de ce mă cert cu luna, care-l strânge-n braţe
şi care-l strigă încontinuu Tată!
M-ar consola şi m-ar primi cu tandreţe în braţele reci
Căci îmbrăţişarea lui m-ar face să dansez tango prin ploaie,
chiar dacă nu mă pricep şi cu siguranţă mi-aş rupe mâinile 
şi picioarele… mi-aş pierde chiar şi văzul 
Iar atunci… aş vedea doar negru prin pupilele dilatate
Negru, mult negru, noian de negru… Te-aş vedea pe Tine, Doamne
În toată întunecimea Ta!


O umbră…

Am băut azi din absintul norilor
şi dintr-odată sufletul mi s-a transformat în
furtună…
încât, am fost neiertătoare cu propria mea 
fiinţă.
mi-am alungat sufletul din trup şi i-am spus
să nu se mai întoarcă niciodată înapoi
căci unde se va întoarce el nu voi mai fi 
eu.
va rămâne doar umbra a ceea ce a fost
odinioară
o umbră crispată, apatică şi neiertătoare
o umbră în care de cele mai multe ori
mă mai regăsesc şi
astăzi.


Despre urât…

Nu mă gândesc să scriu despre frumos, viaţă veşnică
şi despre perfecţiune.
Vreau să scriu despre urât, amărăciune şi impuritate!
Diformul mă atrage într-un mod plăcut,
Perfecţiunea? Perfecţiunea m-ar enerva la culme!
Impurităţile, haosul şi greaţa existenţială mă cutremură
până în măduva oaselor dar ador să vorbesc despre ele
în timpul lungilor ore de somn tomnatic în care, prefer să stau trează!
În schimb, frumosul şi omul perfect m-ar plictisi de moarte!
I-aş încuia pe schizofrenicii perfecţi într-un geamantan vechi,
timp de 10 ani şi le-aş implanta cipuri asemenea animalelor.
Apoi, i-aş obliga să-şi privească încontinuu chipul bolnăvicios
într-o oglindă spartă, în timp ce, voi avea satisfacţia ucigătoare
de-ai batjocori perpetuum când vor striga puternic:
Am îmbătrânit!
Iar atunci, îmi voi deschide din nou geamantanul putred şi le voi
vârî pe veci osemintele îngălbenite, de care, va mai spânzura doar
carnea putrezită a unei civilizaţii infecte!


Oglindire

În aerul rece de toamnă,
durerea nu se simte căci o va stinge ploaia.
Cuţitul nu intră-n rană, lama rece cade pe pământ
şi se transformă-n zgură.
Speriaţi de clopotele inumane, ne aruncăm pe jos
Să căutam monede… găsim doar pietre oţelite!
Dezamăgiţi, de propria făptură, ne batem cu pumnii 
în piept, şi ne-ndreptăm privirea către asfinţit
strigând disperaţi, către un Dumnezeu care nu vrea 
să-şi arate chipul, dar care, în fiecare toamnă,
ne trimite câte-o frunză, brodată cu linii oblice.
O frunză în care, chipul nostru palid, se oglindeşte 
perfect, căutând disperat perfecţiunea.