Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Destinul, caracterul, viitorul

Destinul, caracterul, viitorul

Mai 2016

Ce piatră de pe suflet ni s-ar lua dacă destinul nostru, al omului ar fi condiţionat de caracter, de idealurile nobile ori cel puţin acestea de-ar putea să ne influenţeze viaţa. Sigur că ar fi asiduu urmărite cu exemple… Aşa cum stăm cu probabilitatea, trebuie să ne căutăm casa potrivită, şcoala, locurile de muncă, ne consolăm cu plăţile, procentul, după nişte reguli ce dau dezlegări nebănuite caracterului. ... Ne rugăm pentru sănătate, mai ţinem seama de proverbul „capul plecat sabia nu-l taie”... Ce se poate alege, hotărî depinde de bani, mediul în care trăim, susţinere familială, disponibilităţi intelectuale şi nu în ultimul rând de întâmplări, speculă. Iată ce oglindă a predestinării ni se propune. De la un moment apare pentru unii o alegere conştientă, un simţ al viitorului, al istoriei, o fericită inspiraţie de a-şi găsi un mentor, a câştiga favoarea unuia ajuns în posturi înalte, încercare ce promite deschideri ursitei. Umilinţa se apleacă până la pământ în faţa vanităţii protectorului ales, cu atât mai mult cu cât aspiranţii la ascensiune sunt conştienţi că ceilalţi concurenţi pun la lucru abilităţi de acelaşi rang. Să privim la istoria noastră (feudalism – capitalism – comunism), la cuvintele predominant măgulitoare ce intoxicau, îngreţoşau şi, în implacabilitatea lor, trebuiau să devină mereu proaspete, reţeta nu lăsa loc de echivoc. În diferite sfere de activitate, pe palierele observabile spectacolul se perpetuează, revigorează, adâncind suferinţa prin consecinţele practice, alăturate dizgraţiosului spectacol.
Diferenţele sunt mari în aceste bătălii între oamenii de creaţie, în ştiinţă, tehnică, artă etc., unde utilitatea, valoarea lor nu pot fi falsificate în aceeaşi măsură. Totuşi, ce să facem? Și arta are în anumite lucrări, stări de urâţenie ce parcă nu se justifică prin proporţii, prin rolul de a ilustra iraţionalitatea, nimicul. Kitsch-ul este prezent, se bucură de o proporţie mai mare ca oricând.
… Iar pe de altă parte perierea, ipocrizia ce-şi face loc în politică, administraţie, în obţinerea de onoruri, sinecuri... atâţia deputaţi, miniştri, alţi coabitanţi, arată credinţe vinovate, destine pângărite…
Înaintaşii noştri şi-au făcut datoria prin Unirea Principatelor, prin înţelepciunea şi eroismul lor, şi-au împlinit scopul de unitate naţională cu gândul să nu-şi piardă norocul. Ne-au rămas imagini vibrante, dovedite în atâtea bătălii, în fruntea cărora s-au aşezat personalităţi covârşitoare, pildă de armonie între cuvinte şi fapte. Iuliu Maniu spunea pe bună dreptate: „Pe mine nu reuşesc să mă intimideze, eu de la calea mea nu mă abat, eu hotărârile mele nu mi le schimb, eu ce cred că este bine pentru ţară şi neam, asta fac”. Şi ce putea să facă mai mult pentru MAREA UNIRE, apoi, după 1928, în perioada CRIZEI MONDIALE? După ce îl primeşte pe rege în ţară, monarhul se ocupă de iubirile sale, de încălcarea condiţiilor primirii sale, nesocotirea jurământului, de înlăturarea lui Iuliu Maniu de la guvernare. Sigur, marele patriot, ca atâţia alţii, a avut şi ezitări… Incredibil cum atâţia alţii chemaţi să conducă destinele neamului parcă îşi propun să-şi păteze onoarea, să-şi arate dispreţul faţă de conaţionali, să-şi aplece urechea la vorbe măgulitoare, să creadă că în dreptul destinului lor stă scris: preaplin destin, e doar momentul meu de geniu indiscutabil… Care ar putea fi circumstanţele atenuante pentru lipsa de caracter, pentru recăpătarea destinului ce ţi se arăta? Sigur, schimbarea îngeraşului răufăcătorilor, altfel roadele promise nu au cum să-ţi vină acasă, nici azi, nici în viitor. UN NU CATEGORIC URSITEI DE NEOMENIE, CRUZIMEI. 

Autor: Daniel Mureșan