Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Epistolar ardelenesc (1816): Scrisoarea 24

Epistolar ardelenesc (1816): Scrisoarea 24

Mai 2016

(Continuare din numărul 135/aprilie 2016
al revistei „Caiete Silvane”)

Armăsarii din grajdul mare sunt dresaţi într-un manej acoperit. Priveliştea unor cai atât de frumoşi, purtând în spinare un bărbat tânăr de 20 de ani, cu membre musculoase, cu faţa înflăcărată, cu ochii scânteietori – un cavaler atât de experimentat! – impresionează. Dar atâta nu-i îndeajuns, prietene, ascultă-mă în continuare: pe aceşti cai minunaţi, un tânăr atât de chipeş şi nu unul oricare, ci cel care în urmă cu doar o jumătate de ceas declama cu atâta simţire versurile lui Kleist, Berzsenyi şi Horaţiu; un tânăr fecior, care stătea în prezenţa mamei sale iubitoare nu cu o frică de slugă, ci cu îngrijorarea sugerată de o cinstire dusă până la adoraţie, de parcă se temea să păşească doar ca să n-o deranjeze – şi care încă îl iubea la fel de tare pe [pedagogul] Pataki. Să vezi un astfel de flăcău călărind aceşti armăsari regali, asta da bucurie! Rana de pe piciorul stâng nu se cicatrizase, dar, deşi pantalonii îi erau încă pansaţi, nu l-a împiedicat să se urce pe cei mai focoşi bidivii. A extenuat patru-cinci dintre ei, i-a pus să sară peste un obstacol, uneori şi peste câte două. Acum i-au adus-o pe Pajzán. Nici unul dintre armăsari nu l-a săltat precum această iapă cenuşie şi dacă Wesselényi n-ar fi fost un călăreţ atât de experimentat ar fi trebuit să zboare din spinarea vijelioasei făpturi. Când a coborât din şa, stofa pantalonilor se pătase în dreptul genunchiului; îşi strânsese calul atât de puternic, încât îi ţâşnise sângele prin pânză. Unii dintre cai au fost plimbaţi de grăjdarul-şef, alţii încercaţi de Farkas al nostru; unul sau doi au fost testaţi de argaţi, mai cu seamă de un tip mai în vârstă, pe care Wesselényi l-a găsit în regiunea Debreţinului şi l-a luat drept conducător de atelaj, l-a adus aici şi l-a făcut cavaler de seamă. I-a domolit fără şa pe bidiviii ridicaţi pe picioarele dinapoi.
Grajdul din Sălaj merită să fie prezentat înaintea Bibliotecii Teleky din Târgu Mureş, Batthyaneum-ului din Alba Iulia ori pinacotecii baronului Brukenthal, deoarece reprezintă de asemenea un edificiu cu care ţara şi întreg Ardealul se pot mândri.
Herghelia a fost întemeiată prin 1660 de Wesselényi Pál, bunicul bunicului lui Miklós cel viu de acum şi a fost preţuită încă de pe atunci.
István, căpetenia stărilor generale, [guvernatorul Ardealului] fiul lui Pál, a asistat la norocosul început şi şi-a înnobilat herghelia cu iepe turceşti şi tătăreşti.
Fiii săi, Ferenc şi István, au împărţit caii. István, bunicul Miklós-ului nostru, a importat armăsari din Napoli, cu intenţia să ridice statura rasei turceşti, dar foarte curând şi-a dat seama că nu se potrivesc cele două soiuri, ci doar se corcesc şi a renunţat la ele.
Aşa că a cumpărat cu 200 de galbeni de la generalul Brentano un armăsar de 28 de ani cu numele de Galant şi paisprezece mânze de trei ani. Tatăl acestora a trecut Pirineii în anul când Carol al IV-lea a fost încoronat rege al Spaniei în Barcelona; aceştia au constituit sorgintea tuturor cailor din Jibou, atât pe linie paternă cât şi maternă.
Văduva lui István, baroana Dániel Polyxéna, a sporit strălucirea hergheliei, deoarece s-a ferit de caii fără origine, a păstrat cu mare grijă, separat, rasele din Jibou; a condus cu conştiinciozitate şi bune rezultate registrele; a finanţat îngrijirea şi educarea cailor tineri. A angajat grăjdari-şef cu ştiinţă, precum Grundel, cel care l-a învăţat pe Miklós cel dispărut să călărească.
Miklós, pe atunci căpitan în regimentul de husari [comandat de contele] Bethlen, i-a adus în 1775 pe Monarch şi Brillant, [doi] armăsari de sorginte spaniolă şi un altul turc, din grajdurile regelui polonez.
Mai apoi, după ce i-a murit mama, l-a cumpărat în 1776 pe Ciceró, de la contele Johannes Haller din Gârbou, provenit din armăsarii şi iepele spaniole ale împăratului Francisc.
În 1773, a cumpărat un armăsar cenuşiu de patru ani pe nume Alexander, de la pariorul englez Hyam. În 1790, [a achiziţionat] de la prinţul [Wenzel Anton] Dominik Kaunitz un bidiviu spaniol numit Andáluso, pe care tatăl prinţului, fostul ministru, l-a adus de acolo.
În cele din urmă, a avut norocul ca în 1792 să facă rost de la contele Mikó de un pur-sânge arab pe nume Müzir.
În Jibou, n-au rămas urmaşi ai lui Monarch şi Brillant. Ramurile hergheliei de acum sunt următoarele: 1. Galant sau Brentano, 2. Ciceró cel cumpărat de la Haller, 3. Andalusó-ul lui Kaunitz, 4. Alexander de la Hyam, 5. Müzir cel cumpărat de la contele Mikó.

I. Linia lui Brentano.
A doua şi a treia generaţie: Galant, Superbó, Daru, Amicó, Kakas, Kedves, Bucephal, Jupiter, Daru – fiul lui Bucephal, Hannibál, Pajzán, Philosophus.
Doamna Wesselényi István l-a vândut pe Daru fratelui ei, baronul Dániel István şi acest armăsar a devenit strămoşul hergheliei cândva celebre, acum cu totul risipite, a familiei Daniel.
Bucephal a împlinit 28 de ani în 1816. Spinarea i-a căzut, coama cândva de un galben palid i s-a albit acum – în 1805, când l-am văzut întâia oară, curgea după nişte linii perpendiculare [pe sol], în ciucuri prelungi, ce ajungeau până la nivelul genunchilor; dar coama lungă şi bogată de atunci, care îl acoperea în întregime pe călăreţ când flutura [în galop], în prezent s-a rărit, s-a scurtat. Gâtul i s-a frânt, dar a rămas la fel de focos şi, chiar la vârsta de 30 de ani, îi face de ruşine pe cei tineri.
Philosoph, de culoare cenuşie, măsoară 16 palme [notă: 1,68 m; înălţimea calului se măsoară la greabăn; o palmă de 10,52 cm are patru degete vieneze de câte 2,63 cm, iar trei palme constituie un picior de 31,56 cm]; este o capodoperă a artei dresajului, deoarece poartă faima unui armăsar semeţ; ca rezultat al excelentelor stagii de pregătire, bine cumpănite de Wesselényi, a devenit unul dintre preferaţii săi.
Jupiter, cafeniu, murg, frumos, se remarcă prin gâtul de lebădă.
Hannibál, fratele lui Jupiter, de la fata lui Caesar cu numele de Kedves.
Pajzán, o iapă fumurie. Un dresaj perfect, pluteşte la trap, are mişcări tropăitoare, e într-atât de neobosită încât îi farmecă pe toţi privitorii.
Amico, preferatul lui Miklós cel dispărut, pe vremea când a slujit în armată. Deosebit de instruit. A străbătut Polonia şi Silezia. A murit la treizeci de ani, fără nici un semn de paralizie.
Kedves, calul cel mai bine dresat din Jibou. Miklós-tatăl a folosit-o ca Miklós-fiul să înceapă a deprinde arta manejului. A murit în 1813.

II. Linia lui Ciceró.
Fiii lui sunt Caesar, primul dintre toţi, Csinos, tânărul Ciceró căruia îi place să se cabreze, tânărul Caesar, fiul primului şi fratele său Armidor, cenuşiu, de culoarea unei ştiuci; şi preafrumoasa iapă Madár, devenită celebră ca urmare a dresajului impecabil.
Primul Caesar, eternul giuvaer al Jiboului, ba chiar al întregului Ardeal, a fost invidiat de întreaga străinătate. A murit în 1804.
Scipio, fiul lui Armidor şi Spagnolá; la fel de frumos ca şi taică-său, dar cu mult mai înalt.

III. Linia lui Andaluso.
Andaluso cel Tânăr, Tüzes, Spagniolo, Superbo, Ráró şi iapa Spagniolá.
Spagniolá. Această iapă cenuşie nu părea să facă parte dintre caii deosebiţi, dar a fătat nişte fii foarte frumoşi. Contele Károlyi József a oferit 700 de galbeni pentru ea, dar Wesselényi, deşi erau prieteni la cataramă, n-a acceptat s-o lase să părăsească grajdul.

IV. Linia lui Alexander
Fox, Pitt Admirál, Eclips, Alexander cel tânăr; plus Fanny şi Jenny. (În 1816, l-am cumpărat pe Bruce, minunatul fiu al lui Eclips, ca să-l dau drept dar altcuiva.)

V. Linia lui Müzir
Dintre urmaşii lui, a rămas doar Almanzor; ceilalţi au fost vânduţi sau au pierit. Are doar 14 palme. De culoare cenuşie. Nici zeul Neptun n-ar fi putut crea unul mai frumos, iar herghelia din Kochlan, a cărei sorginte a fost urmărită până în vremea lui Solomon, ar fi dorit să aibă un astfel de fiu cu care să se mândrească. Almanzor s-a îmbolnăvit de plămâni în 1816 şi dacă iepele arăbeşti n-ar fi fătat în primăvară un mânz, acum i-ar fi dispărut sămânţa, cu toate că zămislise multe iepe în herghelie.

Grajdul de pe deal, 1816
Superbo, fiul lui Spagniolá. Zoroaster, fiul lui Jupiter. Jupiter (acum în proprietatea contelui Bethlen Ádám), Armidor (acum în Berchieş-Cluj, în proprietatea lui Bethlen Imre). Scipio, fiul lui Armidor. Büszke, fiul lui Büszke, Bucephal, fiul lui Daru, s-a stins. Tibár, fiul lui Jupiter. Kakas, fiul lui Kakas cel bătrân, Andaluso, fiul lui Andaluso cel bătrân. Eclips, fiul lui Alexander. Arioso, fiul lui Andaluso cel bătrân. Almanzor, fiul lui Müzir. Daru, fiul lui Bucephal. Philisoph, fiii lui Pomposo, armăsari toţi, aflaţi în stânga, privit din partea de la intrarea în grajd dinspre manejul acoperit.
În dreapta stăteau următorii: General, Alexander, Mariandel, iapă pur-sânge englez din prima generaţie. Lámpás, fiica lui Alexander. Pajzán, fata lui Kakas (la contele Kendefi Ádám). Ráró, fiul lui Tüzes, castrat (la contele Kendefi). Batallador, fiul lui Bucephal, Astéreon, fiul lui Kedves. Oszkár, fiul lui Daru. Caesareon, fiul lui Jupiter.
Dincolo de aceştia se aflau cei patru armăsari negri ai castelanei: Pajzán, Bujtos, Pajkos, Holló; şi cele două „hermeline” de înhămat: Kohó şi Lizi.
Cei douăzeci de armăsari, trei iepe şi un castrat se aflau în grija grăjdarului-şef, fostul locotenent de ulani van Weiss Friedrich, în afară de călăreţi, opt feciori şi doi indivizi; iar de cei şase cai de atelaj se îngrijeau vizitiii respectivi.
Grajdul de jos cuprinde cai la fel de frumoşi, gata învăţaţi sau în curs de dresare.
Văduva a respectat dorinţa soţului, astfel că a predat grajdurile şi caii fiului ei.
Nu există nici un cal în Jibou, a cărui genealogie să nu fie cunoscută, iar sângele raselor este păstrat pur, astfel încât cel care cunoaşte deosebirile dintre cele cinci tipuri, poate ghici neamul din care se trage în cazul fiecăruia.
Pe coapsa stângă, caii poartă blazonul Wesselényi, sirena cu o floare în mână, nicidecum iniţiala numelui de familie.
Cei care nu se pricep la cai bârfesc pe nedrept primul dintre grajdurile din Ardeal; ei susţin că produce cai scunzi. E adevărat ceea ce spun, dar rea-voinţa se preschimbă în laudă. Cu excepţia soiului englezesc, foarte puţini cai depăşesc 15 palme – înălţimea [obişnuită] se situează între 14 şi 15 palme. Wesselényi şi-a propus să crească bidivii, nu căruţaşi; caii de curse corespund standardului solicitat şi cei de 15 palme sunt destul de mari ca să poată fi înhămaţi. Multe dintre hergheliile ardeleneşti şi-au pierdut importanţa tocmai deoarece seniorii au importat armăsari napolitani, unii chiar [lipiţani] din Styria (Austria) şi au plodit numai corcituri. Wesselényi n-a amestecat rasele care nu se potriveau şi n-a sacrificat frumuseţea în detrimentul staturii înalte.
Miklós, fiul şi unicul copil [rămas în viaţă] al lui Miklós, a pornit în străinătate în luna februarie a anului 1822 împreună cu contele Széchenyi István, căpitan [activ], fiul marelui Széchényi Ferenc, ca să viziteze Londra şi Parisul, iar din Anglia l-a adus pe armăsarul Cato, cafeniu-închis, de 15 palme şi trei degete înălţime. S-a născut în 1809, în grajdul lordului Stawel (General Studbook, vol. II, pag. 133). Tată i-a fost Sancho, iar mamă Gipsy. Tatăl lui Gipsy s-a numit Trumpator, fiul lui Conductor, iar acesta a fost nepotul lui Matchim, al doilea nepot al lui Cade. Cade s-a tras din tatăl pur-sânge arab Godolphin (vol. I, pag. 169). Sancho, mama lui Gipsy, a provenit din Herob şi fiica lui Snap, care a fost nepotul lui Childers (vol. II, pag. 342). Tată i-a fost Don Quixot, din mama Highflier (vol. I, pag. 155); Don Quixot a fost fiul lui Chaunters şi nepotul lui Eclips (vol. I, pag. 86).

Traducere de Györfi-Deák György

Text sursă:
http://mtdaportal.extra.hu/books/kazinczy_ferenc_erdelyi_levelek_2.pdf

Autor: Kazinczy Ferenc