Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Scrisul, ca formă de supraviețuire

Scrisul, ca formă de supraviețuire

Mai 2016

Un debut special în cenaclul Silvania a fost cel al doamnei profesoare de limba și literatura română, Voichița Lung, de la Colegiul Național „Silvania”, câștigătoare a premiului pentru debut, al revistei „Caiete Silvane”, secțiunea poezie, ediția 2016. Chiar dacă experiența profesională, de lector avizat, sau erudiția poetei ar fi reprezentat suficiente motive care să ne determine să catalogăm lectura ca una specială, ceea ce a conferit întâlnirii literare aura unui eveniment a fost intervenția confesivă, care a trădat o sensibilitate cel puțin egală cu cea regăsită în versuri. 
Dezvăluind, fără rețineri, aspecte consistente care conturează laboratorul de creație, Voichița Lung a realizat, în linii ferme, un portret al poetului la maturitate. Deși a cochetat cu poezia încă din anii de liceu, debutând în revista școlii, poeta a recunoscut că a avut și mai are rețineri în a-și numi creația poezie. În pragul deceniului cinci al existenței, s-a conturat gândul unui volum, realizat din poeme regăsite în caiete vechi, un volum-cadou deopotrivă pentru sine și pentru fiică. Scrisul, afirma autoarea, e o formă de supraviețuire, fie că e vorba de exprimare în versuri, proză, jurnal sau memorii. Retușate, dar țesând o poveste, „picăturile de vers” sunt mai mult joc decât poem, asemenea titlului/titlurilor volumului: „Timp din anotimp”, „Al cincilea anotimp”, „Anotimp uitat”. Sub semnul ludicului stă și structura volumului, căci fiecare dintre cele șase secțiuni cuprinde patru poeme.
Versurile Voichiței Lung, confesive, autoreferențiale, grave prin profunzimea emoției provocate de rememorare, prin senzația de ancorare a timpului între cer și pământ, între prezent și trecut, au declanșat intervenții pertinente din partea membrilor cenaclului.
 Imelda Chința a salutat prezența în cenaclu și a apreciat curajul debutului, constatând că poezia Voichiței Lung nu camuflează, nu are ermetismul căutat al liricii actuale, ci dezvăluie trăiri autentice ale unui om sensibil. Limbajul firesc, curgerea fluidă, sensibilitatea fragilă sunt trăsăturile care particularizează discursul liric al recent premiatei poete, a subliniat colega noastră de cenaclu, remarcând, din grupajul citit, poemul „Remember”.
Recunoscând plăcuta surprindere chiar de la prima lectură a volumului, după înscrierea lui în concurs, Daniel Săuca a menționat că poezia Voichiței Lung merge dincolo de sensibilitate, având o maturitate lirică. Versurile clare, limpezi sunt epurate de stilizări forțate.
Ion Pițoiu-Dragomir a vorbit despre două entități care conviețuiesc în poetă: una a modestiei și una a amânării, care au avut ca rezultat o poezie transparentă și reflexivă. Cantabilă, litanică, valorificând motive ale credinței, cu ecouri din lirica stănesciană sau argheziană, lirica e poezie dincolo de epitete, evocând, cu nostalgie, copilăria.
Despre metafora anotimpurilor care coagulează poemele și necesitatea schimbării titlului inițial al volumului a vorbit Daniel Hoblea, identificând și interesanta simbioză între clasic și modern în versurile citite.
Intervenția amfitrionului cenaclului, Marcel Lucaciu, a evidențiat simplitatea și profunzimea poeziei, condamnând prejudecata conform căreia o poezie mare e o poezie complicată. Duioasă, fragilă, poezia Voichiței Lung stă sub semnul rememorării, al anotimpurilor, evidențiind etapele, vârstele poeziei. Prospețimea versurilor, în ciuda ecourilor stănesciene, soresciene, trăirile intense, ardente, tonul de incantație sunt constante ale poeziei, asemenea privirii în oglinda sufletului care, conchidea președintele cenaclului, a amânat mult prea mult momentul debutului.

 

Autor: Carmen Ardelean