Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Leprozar

Leprozar

Aprilie 2016

■ Duminica Învierii. Poate voi ajunge la Galați. Și voi vedea Delta Dunării. Preotul, la liturghia pascală, despre lipsa, logică, de legătură între iepurași și ouă, între iepurași și Paști. Așa e. Și nu e singura imensă inadecvare. De pildă, Moș Crăciun și Nașterea lui Iisus. Inundații în sudul țării. Înviere pe ape. Sau sub ape. Români, ca Hristos, umblând pe ape, fără să fie „pescari de oameni”. Ori de fapte bune. Televiziunile, în urlete, strigăte, țipete, scrâșnete de dinți, amenințări cu pumnii: „Oameni inundați, sute de case inundate”. „Cod roșu de inundații pe râul Teleorman”. Scenariul slujbelor religioase. Scenariști ingenioși. Probabil cei de la Holly ori Bolly – wood s-au inspirat din producțiile religioase, de veacuri, după cum se știe, de mare succes. Ceea ce nu ar fi neapărat un lucru rău. Ba chiar pozitiv. Problema e alta și s-a scris enorm despre ea: propaganda. Și scenariile merg mai departe. Nu mi-am propus să scriu o pagină pe zi. Poate pentru că nu reușesc să mă țin de cuvânt. Din această perspectivă, adaugă scenaristul și propagandistul din mine. Poate leprosul din mine. Poate voi ajunge la Galați. Și voi vedea Delta Dunării. Transmisie în direct pe un post local a slujbei duminicale de la catedrala episcopală a locului. Scenariile mântuirii. Și nu te poți mântui dacă te uiți din pat, în chiloți sau în pijama, la filmul în direct de la orice catedrală, biserică? Unii au perorat deja: lenea, falsul confort casnic, imobilismul nu fac casă bună cu participarea unui credincios la adevărata viață bisericească, creștină. Și ce? Nu e același film de mii de ani? Cu același scenarist, director de imagine, regizor, actor, un fel de Sergiu Nicolaescu divin? Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Lui. Până aici, toate bune. S-a gândit el mai bine, El, Dumnezeu, și a decretat că omului îi trebuie un ajutor, femeia. Și au trăit cei doi fericiți în Grădina Raiului până când... El și-a dat seama că omului îi trebuie muncă, minte, suferință, imaginație, moarte și liber-arbitru. Nu neapărat în această ordine. Stau în pijama, tolănit într-un pat confortabil, conectat la un Dumnezeu on-line. Color. Și parcă stereo.
■ Sfântul Gheorghe. Altă zi în care nu am făcut mare lucru. Oboseală cronică. De bolnav cronic. Rătăcesc printre vorbe și cuvinte. Imaginația. Visele. Îngrijorările. Scrisul fără durere. Fără spaime. Suntem lipsiți de esențe, terorizați prin amorțirea, atrofierea legăturilor, văzute sau nevăzute, cu esențialul, cu suflul divin. Suntem parcă drogați de mersul acestei lumi (sufocante). Fără echilibru, buimaci, orbecăim prin labirinturile globalizării. Urmează universalizarea? Ne conectăm cu adevărat la divin(itate)?
■ Într-o cameră insalubră, jenantă de hotel, încordat de urgența trimiterii editorialului către MS, după ce m-am iluzionat cu finalizarea materialului pentru SP. Nici măcar aici, în deplasare, departe de tortura continuă a provinciei nu mă simt liniștit, detașat, luminat. „Printre ai mei”. Singurătatea exemplară, poate, singura ieșire din labirint. Pentru prima dată am văzut Dunărea de aproape. Măreția marelui fluviu ce cară în mare și mizeriile Europei. Poate, marele fluviu e mântuitor. Dunărea, de aproape. Brăila, de aproape. Galațiul, dinăuntru. Brăila pare mai ordonată, mai așezată, mai ordonată decât sora ei mai mare și mai siderurgică. Plimbare cu nava „Lacul sărat”. S-au lansat (nu la apă) câteva cărți. În absența aproape totală a invitaților la festival. Sunt atâtea festivaluri. Și atâta poezie... 
■ O săptămână pierdută cu prea multe întâlniri. Un fel de a spune. Nimic. Să scrii nimic. Nimic despre nimic. Nimic despre viață. Viață-nimic despre nimic. Moartea-nimic, viața-nimic, prezentul-nimic, scrisul-nimic, sunetul-nimic. O bună (ce aproximare!) parte din viață nu facem nimic, nu spunem nimic, nu iubim nimic, nu existăm decât ca viețuitoare-nimic, putrezite, ambalate-nimic (ambalaje-nimic). În „zodia” nimicului. „Ce s-a întâmplat?” „Nimic!” Un fel de a spune nimic despre nimic. Sau de a minți-nimic.
■ Într-o revistă (MI) rezistă rubrica „Telex”. Oare mai există „telexuri”? Și funcționează? Cum devin inutile descoperiri cândva geniale ale omenirii. Sau a unora dintre noi.
■ Am revăzut „Star Wars 7”. Patetic, dar mai bine „lucrat” tehnic decât precedentele. Patetic, propagandistic, corect politic (o femeie și un negru „trezesc Forța”), obositor de alert. Mania continuărilor probabil va distruge acest film „fenomen”, în ciuda sau mai ales din cauza miliardelor de dolari încasate. Personajul Han Solo a fost omorât de propriul fiu, trecut de partea „întunericului”. Răul învinge parțial Binele. Ca întotdeauna există „victime colaterale”. De ce fiul lui Han Solo și al Prințesei Leia? Pentru dramatism? Pentru inedit? Poate pentru nimic. Sute de mii (?!) de români au umplut sălile de cinema pentru a vedea încă o mostră din marele, globalul spectacol al propagandei, manipulării, publicității...

Autor: Daniel Săuca