Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Elena Cărăuşan

Elena Cărăuşan

Aprilie 2016


Drumul meu
Am trupul secţionat de viori cu gâtul lung 
şi capătul rotunjit proptit în neînţelesuri,
arcuşuri se plimbă printre cuvinte
vibrează, se îndoaie şi leneş
aşteaptă ecoul curat de blândeţe.

Las braţele purtate de arpegii fugare
jocuri sonore îmi mângâie mintea.

Pori dilataţi de clocotul nedreptăţii
îmi seceră respiraţia încărcată de spasme
chingi răzvrătite se chinuie să rămână legate
stavilă blestemului moştenit din pământ;
urâţenia unuia se întinde ca un nămol lipicios
peste bucuria clipelor noastre.
Unde eram când cocoşul cu pene zburlite 
abia de mai vestea ivirea zorilor?
…pene negre de noapte acoperă frunţile 
Unde eram când cuvintele au pârjolit dăruirea
iar rugăciunea a amuţit în pietre?
…cuvinte din zale de fier sugrumă raţiunea.

Dar, muzica viorii mă mângâie, mă bucură
arcuşul duios îmi leagănă gândul.

Privesc în urmă hăţişul
mă culc pe pământul pedepsit la uscăciune
şi încolăcită de întrebări îmi găsesc liniştea:
acesta nu-i drumul meu.


Oglindă în cer
Arată-mi drumul
unde norii unduiesc silabe.
Nu voi şti nicicând pentru cine 
vibrează arcuşul zânelor în cer. 

Cu lumina iubirii în pori,
sărutul credinţei în trup,
zâmbetul tandru în oase,
bătăile inimii
deschid, închid 
braţe de mângâiere.

Arată-mi drumul 
unde pământul e cuvânt
şi cuvintele-s curate, 
fără ierburi şi noroi,
nuntă de foc 
mistuit în zăpezi
vals de ani legănat în doi.
Am plecat din mine,
cer deasupra, cer sub picioare…

Arată-mi drumul
unde cuvintele suntem noi
ziduri ridicate-n mister,
porţi deschise,
umbre de îngeri goi 
şi în noi, 
o oglindă în cer.  


Nodul dacic 
Acolo,
unde moartea se predă lichidului fertil, 
cu ultimele zvâcniri îmbrăţişează viaţa,
e golul unde misterul se adânceşte în căutare
când energia densă a topit clipa,
a alungat timpul febril,
e lumina unde placenta primordială cuprinde eterul
îngerii reîncarnării dansează vioi,
acolo,
stau şase raze perechi
întretăiate în mijlocul absolut al pornirii
- triadă în anotimpuri,
raze ce stau îngemănate,
şi cu putere de şaman
păzesc sfinţenia din Centrul Marelui Gol.
Trasee labirintice de braţe încrucişate
îşi dau mântuirea şi eliberate, ies la liman.

Acolo sunt doar eu şi nimeni în jur;
noduri de gând ţesute în pori, 
laturi cu vârf de cer coborâte în plexul solar
unghiuri cu vârf de adânc oprite în golul central,
noduri de pori legănate în gânduri.

Mă prind în horă cu multele mele chipuri
dansăm, cântăm cu ritual catharsis împrejur
îmbrăţişăm cu bucurie, 
pe buze cuante cu sens.
Sunt oare, cele ce tocmai din Preaînalt au venit 
coborând pe rând straturi, straturi?
sau poate
sunt tenebre înălţate ce pleacă spre alt Univers?

Acolo, cocorii mei,
îmi dăruiesc singurătatea cerului 
iar rădăcinile din pământ îmi dau mângâierea
cu tăcerea şi liniştea întunericului.

Egoistă, îmi trăiesc fericirea;
în Centrul gol al paşilor grei
simt cum cerul s-a scurs pentru mine,
îmi dă mântuirea,
şi precum profanul în pridvorul templului,
cer iertare, apoi sărut înălţarea pământului.

(din volumul Sânge de nisip, apărut 
la Editura Școala Ardeleană)