Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Texte inutile

Texte inutile

Aprilie 2016

Dacă o serie de ştiinţe surprind memoria derulată în datele orizontalităţii sale, literatura este memoria proiectată pe verticala sa evolutivă. Gîndirea profundă, cultura de mare rafinament sînt memoria de sărbătoare a fiinţei, rezervorul din care ea îşi trage seva pentru a se reflecta în ceea ce poate deveni. După cum spunea Sf. Augustin, „sufletul este memoria însăşi”. Fără memorie am avea o cultură solipsistă, fără cultură am avea o memorie goală de conţinut, de semnificaţii. Literatura şi memoria se provoacă chiar în aparentele lor antinomii. În dihotomia sa operativă, memoria poate activa partea sa benignă sau, dimpotrivă, obnubilările şi maleficiile sale. Literatura a cam pierdut şansa de a-şi recupera axiologic memoria individuală şi colectivă, preferînd să-şi amintească doar de ceea ce o avantajează în imediat. O brumă de ţinere de minte ne-ar fi scutit de repetarea obsesivă a unor tare şi habotnicii mancurtizatoare. O minimă anamneză ne-ar fi condus la un alt traiect existenţial, la o altă perspectivă etică şi culturală. Nu l-ar confirma pe Cioran, în alegaţia sa mereu actuală: „Singura funcţie a memoriei e să ne ajute să regretăm”. O fiinţă, o naţiune, un mod de existenţă sînt, în bună măsură, propria lor memorie operaţională. Tot ceea ce pot smulge trecutului ca fiinţare autentică. Temporalitatea, datele cronologiei factuale sînt doar oglinda mnemonică în care ne vedem reflectat chipul. În absenţa memoriei, noi am trăi doar într-un prezent pustiu, lobotomizat, reflectat în propriul gol.
*
În vechiul burg în care îmi trec şi petrec zilele – unde esenţialul se uită şi anecdoticul se eternizează, unde timpul mă ştie pe de rost, în timp ce eu mă ştiu tot mai mult din auzite – mă simt ca o umbră dusă de apă, ca o adiere fără adresă. Mă simt ca şi cum aş veni de niciunde, ca şi cum m-aş risipi ubique et nusquam. Mă simt ca şi cum aş amesteca în ecouri pustii.
*
Banalităţile ţanţoşe, încărcătura inutilă de cuvinte, poliglotismul zglobiu nu pot salva o minte pauperă, o scriere care rezonează cu vidul. Un text trebuie să renască ravisant dincolo de toate pre-textele şi contextele lui intrinseci. Singur trebuie să se ridice şi să umble…
*
Născut într-un sat şi crescut în altul, apoi strămutarea la oraş – cea mai dificilă experienţă a vieţii – trăind într-o lume cu gîndul mereu la o alta, toate aceste mici traume au intrat adînc în memoria mea, producînd fisuri care nu vor să se închidă. Ele continuă din cînd în cînd să mă debusoleze, în ciuda atîtor cicatrici ale timpului care încearcă să le acopere. Astăzi sînt mai mult ecoul ratărilor din trecut. Restanţele iluziilor risipite mă ajung din urmă.
*
„Nu-i înveţi pe alţii ceea ce vrei, nu-i înveţi ceea ce ştii – îi înveţi ceea ce eşti” (J. Jaures). Cu cît ştii ceva mai bine, cu atît îi înveţi mai greu pe alţii. Nu îi poţi învăţa pe alţii decît ceea ce ai uitat din tot ceea ce ai învăţat. Ştiinţa desăvîrşită anulează orice pedagogie. Ceea ce ştii cu adevărat nu poţi preda, poţi preda doar ceea ce crezi că ştii. Cea mai eficientă educaţie e cea în care educatorul se educă odată cu educatul. Genialitatea este total non-comunicaţională. Geniile vorbesc doar posterităţii. (Dacă începutul genialităţii este luciditatea, sfîrşitul ei firesc este nebunia. Genialitatea este acceptată doar deghizată în nebunie).
*
O molimă care face ravagii – succesul cu orice preţ, cu toate preţurile. Toţi, de la troglodit la savant, vizează hipnotic doar succesul facil. Poţi să nu fii nimic, să fii ultimul om, dar să fii cunoscut, să ai succes cu nenorocirea ta. Valoarea nu mai este un indiciu al succesului, ci al însingurării. Succesul a ajuns mai mult o măsură a degradării, o terfelire a tuturor componentelor axiologice. Din această perspectivă există chiar morţi, dezastre de succes. Cînd vrei să fii doar ceea ce cred ceilalţi că ar trebui să fii nu-ţi mai rămîne decît eşecul final de a fi tu însuţi. De aceea un gînditor nu trebuie să facă nici o concesie pentru a fi înţeles, trebuie să evite succesul de dragul facilităţii. Nu trebuie să sacrifice nici o idee pe altarul trogloditismului. Trebuie să scrie conform impulsului său interior chiar dacă ar fi s-o facă doar pentru el. Căci nimic nu e mai nociv decît faptul de a fi înţeles de cei care nu înţeleg nimic; „neşanşa de a fi înţeles – cea mai rea din cîte se poate abate peste un autor” (Cioran). 

Autor: Ioan F.Pop