Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Anne Hébert

Anne Hébert

Aprilie 2016

S-a născut în data de  1 august 1916 într-un sătuc, Sainte-Catherine-de-la-Jacques-Cartier (numit pe vremea aceea Sainte-Catherine-de-Fossambault), la 25 km de Quebec. Și-a petrecut copilăria în capitala provinciei franceze. Familia ei numără mai mulți scriitori, cum este și vărul său, poetul Saint-Denys Garneau care, pe la sfârșitul anilor ‚30, îi va influența opțiunea lecturilor.
Publică în 1942 o primă culegere de poeme, Les Songes en équilibre (Visuri în echilibru). A doua sa carte, publicată în 1950 este o culegere de povestiri, Le Torrent (Torentul). Cartea de poeme Le Tombeau des rois (Sfârșitul regilor), apărută în 1953, devine un eveniment în urma căruia va fi angajată pentru un an redactor și scenarist de către Oficiul național al filmului din Montreal. În 1958 – Le roman des Chambres de bois (Romanul Caselor de lemn).
În urma decesului mamei sale, în 1965, trece Atlanticul și se stabilește în Paris. 
Bibliografia ei se va îmbogăți cu romanele Kamouraska (1971), Les Enfants du sabbat (Copiii sabatului – 1975), Héloïse (1980), les Fous de Bassan (Nebunii din Bassan – 1982), Le Premier Jardin (Primarul Jardin – 1988), L’Enfant chargé de songes (Copilul plin de visuri – 1992), Aurélien, Clara, Mademoiselle et le Lieutenant anglais (Aurelian, Clara, Domnișoara și Locotenentul englez – 1995), o îmbinare între proză și poezie, Est-ce que je te dérange? (Te deranjez? – 1998), iar în 1999 i se publică ultimul roman, Un habit de lumière (Veșmânt de lumină). 
Poeta a mai scris și editat, în afara volumelor menționate la început, Mystère de la parole (Taina cuvântului – 1960), Le jour n’a d’égal que la nuit (Ziua este la fel cu noaptea – 1982) și Poemes pour la main gauche (Poeme pentru mâna stângă – 1997).
Dramaturgul a publicat (și au fost puse în scenă) cinci piese de teatru ale căror subiecte conțin scene de mare tensiune psihologică: 1952 - Les Invités au procès (Invitații la proces); 1958 - La Mercière assassinée (Negustoreasa ucisă); 1963 - Le Temps sauvage (Timpul sălbatic); 1978 - L’Île de la demoiselle (Insula domnișoarei); 1990 - La Cage (Colivia).
Pentru bogata sa contribuție la îmbogățirea patrimoniului literar al limbii franceze, Anne Hébert a fost răsplătită cu douăzeci și una de premii, atât în Canada, cât și în Europa, iar cinci Universități i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa.  
A decedat în Spitalul Notre-Dame din Montreal la 22 ianuarie 2000.

Și fuse ziua 

Pâine, vin, fructe, amor, țară, înșfăcate pe la vămile străine,
Toți în picioare, brațele îndepărtate de corp, în flagrant delict de atenție
Și tandrețea zilnică în jurul nostru ca o apă albastră.
Fiecare să-și ceară dreptul, vechea scadență, suflet și sâmbure al nemulțumirilor și al țipătului,
Momentul prezent strălucește, blândețe, floare și miez, întregul pământ, calmul inel frumos gravitează în jurul inimii decise.
Mână întinsă peste întregul oraș, priviri spre pumnii ca niște torțe,
Mărturie asupra locurilor deschise, copacul cuvântului face umbră pentru un popor aprins de mânie.
Cine își declară resentimentul, își încearcă pe de-o parte inima ca pe o armă nouă,
Cine cheamă focul, îl vede în față, cine mișcă în deplină înflorire, este ca un arbust al vieții,
Grădina va fi foarte mare, sub înalte stăpâniri de ape și de păduri, adânc în pământ, în respirație, și toate frunzele lizibile în voia vântului, cine spune vânt, cine zice râu, vede pământul îngenunchind,
Cine reclamă faptele rele ale strămoșilor și spaima învățată a ferestrelor unor femei, se aseamănă măcrișului purpuriu,
Regăsește puterea brațelor sale și jurământul de credință a propriei bucurii între degetele sale împăcate, 
Cine pronunță clar cuvântul magie și spală în apa adâncă pietrele sfinte, desleagă țapul și mielul, condamnă floarea la sacrificiu în prezența preotului și a sclavilor.
Orice descântec răspândit, frumosul efort dur împotriva adevărului în țara sa de origine, 
Dreptul nostru înaintea noastră, cu fața spălată ca o monedă îngropată de frică,
Palmele noastre smulg fatalitatea ca pe o mască putredă, 
Ochii noștri, mâinile noastre, buzele noastre se recunosc, bărbatul și femeia inextricabili supuși dorinței, zvâcnet de spini și de lapte, iubire devastată în plină amiază,
Copilul strigă în venele noastre. Și pentru venirea sa pe lume, îi vom dărui umbletul suveran al celei care savurează revărsatul zorilor în cele două mâini ale sale, pentru a-l face să bea pe fiul omului.
                                                                       
Iubire

Tu, carnea cărnii mele, dimineață, amiază, miez de noapte, toate orele mele și anotimpurile mele împreună 
Tu, sângele sângelui meu, toate fântânile mele, marea și lacrimile mele de jale
Tu, coloanele casei mele, oasele mele, copacul vieții mele, catargul pânzelor mele și întreaga călătorie spre  cele mai profunde locuri din mine
Tu nervii nervilor mei, cele mai frumoase mănunchiuri de bucurie, toate culorile strălucitoare,
Tu, respirația respirației mele, vânt și furtuni, marele cântec al acestei lumi mă ridică precum un oraș de acoperișuri
Tu, inimă a ochilor mei, cea mai cuprinzătoare privire, cel mai bogat meșter zidar de orașe și spații ale sfârșitului de orizont rămas
Tu, gustul lumii; tu, mirosul drumurilor desfundate, ceruri și maree pe nisip părelnic
Tu, corpul din corpul meu, Terra mea, toate pădurile, universul se clatină între brațele mele
Tu, via și fructul; tu, vinul și apa, tu, pâinea și masa, înțelegere și cunoaștere a porților morții 
Tu, viața mea, viața mea care se deșiră, fuge cu pas ușor pe linia zorilor; tu, clipa și brațele mele deslegate
Tu, misterul repetat; tu blânda mea față străină, și inima care se lamentează prin venele mele precum o rană.
                                                                            
Traducere și prezentare: Viorel TĂUTAN