Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



O istorie anecdotică a deliciilor elegante*

O istorie anecdotică  a deliciilor elegante*

Aprilie 2016

Adjectivul sublim, -ă este un neologism de origine franceză însemnând „care se ridică sau se află la o mare înălțime în ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale)”; sinonimele obișnuite ale termenului sunt: măreț, înălțător, superb, desăvârșit, minunat. Pentru cititorii/spectatorii comediei O scrisoare pierdută a lui I.L. Caragiale, care au reținut din discursul lui Cațavencu și aprecierea acestuia la industria română („industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”), sensul adjectivului se deslușește datorită altui sinonim din preajmă: admirabilă. Mai degrabă, pus alături de un antonim, termenul își precizează înțelesul: De la sublim la ridicol nu-i decât un pas. Cuvintele acestea pe care le-a pronunțat Napoleon Bonaparte în decembrie 1812, după dezastrul de la Berezina (Du sublime au ridicule il n’y a qu’un pas ), sugerează trecerea, schimbarea rapidă a unei situații strălucite în una rizibilă, datorată unei greșeli.
Cu valoare de substantiv, sublimul denumește o categorie a esteticului care „înalță sufletul în regiuni supreme și face să se nască în noi o stare admirabilă de uimire”. Acestei prime definiții din eseul Despre sublim, aparținând (probabil) lui Longinus, i-au fost aduse, de-a lungul timpului, completări și nuanțări de către I. Kant, Fr. Schiller, Hegel etc. Să reținem și definiția unui contemporan, E. Souriau, potrivit căruia „sublimul este gradul superlativ al frumosului”. În Estetica sa, în paginile dedicate categoriilor estetice, T. Vianu, a arătat că trăsăturile sublimului „au fost stabilite mai cu seamă în legătură cu aspectele infinite sau dezlănțuite ale firii… Poate că sentimentul modern al sublimului a vibrat mai întâi în sufletul filozofilor astronomi ai Renașterii, în sufletul unui Nicolaus Cusanus și Giordano Bruno, privind nesfârșirea cerului înstelat, căruia în chip semnificativ, I. Kant nu-i găsea o realitate care să-i facă echilibru decât în legea morală, prezentă în adâncurile conștiinței umane”.
 Dar despre sublim, ca trăire subiectivă, se poate scrie și altfel, așa cum o dovedește Jessica Kerwin Jenkins a cărei carte Encyclopedia of the exquisite a apărut sub titlul Enciclopedia sublimului în colecția Savoir-vivre a Editurii Baroque Books & Arts, 2014, în traducerea Ioanei Diaconu. Introducerea este lămuritoare asupra intențiilor autoarei: „Cartea de față este o odă adusă numeroaselor bogății ale vieții care nu necesită o mare investiție. Prin ea am vrut să arăt cum cunoașterea descendenței regale a unei simple pere Bartlett sau a originii jobenului te poate ajuta să te simți mai bogat, și cum câteva detalii din istoria chimonoului japonez sau a banalelor confetti pot transforma lumea într-un loc vast și uimitor. Această carte este un omagiu adus răsfățului – cu toate că nu mă refer la gestul inutil de a face risipă: a te răsfăța înseamnă să faci ceva încântător și lipsit de scop”. 
Uimirea, extazul, emoția intensă pot fi resimțite în fața unor „construcții neobișnuite” care atestă curajul nebunesc al creatorului (cu referire la castelul neogotic Neuschwanstein al regelui Ludwig al Bavariei și la extravaganta catedrală Sagrada Familia din Barcelona a lui Antonio Gaudi), dar și contemplând daliile, gladiolele sau trandafirii dintr-o grădină. Sublimul nu trebuie căutat doar în artă, ci și în vestimentație (Paiete, Parfum, Punto in aria), în gastronomie (Soteltie, Șofran, Trufă) sau în trucurile spectaculoase (Origami, Thaumatrope). Prin formă, prin culoare, prin simbolistica dobândită în spații și epoci diferite, obiectele mărunte (Bijuterii false, Mănuși) sau ornamentele vestimentare (Ciucure, Eșarfă) pot deveni izvoare de frumusețe. „Istoria” concentrată a unor obiecte (Turban, Umbrelă, Parfum) se constituie din informații referitoare la etimologia cuvântului care le denumesc, la inventatorul obiectului, la „călătoria” și simbolistica acestuia. Se înțelege că pe fiecare pagină apar numele unor artiști, politicieni, inventatori, scriitori, creatori de modă. Proust, în ciuda sănătății șubrede, călătorește pe coasta Normandiei, „așezat în dreapta unui șofer tânăr și chipeș”, și descoperă sublimul nu numai în fața unor catedrale, ci și în fața peisajului rustic: „Case vechi într-o rână se năpusteau asupra noastră, ne ofereau trandafiri proaspeți sau își etalau tinerele nalbe pe care le crescuseră și care le întrecuseră deja în înălțime”. 
Deși articolele Enciclopediei sublimului nu depășesc două-trei pagini, realizarea lor a presupus consultarea unor surse bibliografice bogate și diverse (patruzeci de pagini). 
Păstrând spiritul de reafirmare a vechilor izvoare de frumusețe, specific vechilor enciclopedii, autoarea realizează o enciclopedie „ambițioasă, extravagantă și poate puțin excentrică” despre „lucrurile mărunte, sublime și sclipitoare”.

     *Jessica Kerwin Jenkins, Enciclopedia sublimului.

Autor: Gheorghe Moga