Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Turnul Babel – imagine a labirintului

Turnul Babel – imagine a labirintului

Aprilie 2016

Turnul Babel sau Poarta Zeilor, Poarta Cerului, Poarta lui Dumnezeu, Podul spre Cer.

Ceea ce deosebeşte echivalentele Turnului Babel în diferitele limbi şi culturi este imaginea religiei. Turnul a fost ridicat spre cerul celor cincizeci de divinităţi sumero-babiloniene, spre cerul gol de zei, dar populat de stelele spre care au plecat „verii noştri din ceruri”, ori împotriva interdicţiei lui Iahve, Dumnezeul biblic. Deosebirile de nume sunt doar aparente, pentru că religia rămâne identică sineși, schimbând – simultan spaţial sau consecutiv temporal – doar cuvintele şi imaginile, pentru poporul profan. Important este, însă, faptul că Turnul Babel păstrează denumirea funcţiei sale, aceea de a facilita sau de a-şi asuma posibilitatea de comunicare, de trecere.
Cele mai multe informaţii, dar nu şi cele mai coerente, despre populaţia contemporană turnului le avem din Biblie. „Pământul întreg avea pe atunci o singură limbă şi aceleaşi cuvinte”, se spune în Geneză, capitolul 11. Existenţa unei singure limbi într-o etapă arhaică a devenirii umanităţii este un paradox, dacă nu admitem posibilitatea unei comunicări spaţiale extrem de rapide şi eficiente. Existenţa unei singure rase pe Pământul întreg, o rasă de oameni conştientă de sine şi capabilă să-şi înfrunte zeii, să-i silească să răspundă şi chiar să le uzurpe cerul este, iarăşi, un paradox, dacă ignorăm cu bună ştiinţă – precum inteligenţii locuitori ai Planetei maimuţelor – toate informaţiile ocultate în basme şi descoperite prin săpături arheologice.
Construcţie riguroasă a unei populaţii primordiale a pământului, Turnul Babel era – conform unei tăbliţe de argilă din 229 î.Hr., descoperite la Uruk şi păstrate astăzi la Luvru – gândit ca un zigurat, o piramidă în trepte, cu baza pătrată, având latura de 90 m. Înălţimea fiecărui etaj, platformă pătrată, păstra proporţional măsura bazei, astfel că turnul urma să se înalţe magnific spre cer. A fost prăbuşit, conform Bibliei, după ridicarea celei de-a şaptea terase, de către Domnul, care şi-a motivat astfel demersul: „Iată că ei sunt un singur popor şi au toţi o singură limbă; şi acesta-i doar începutul a ceea ce vor face; de acum nu se vor mai opri din ceea ce şi-au pus în gând să facă”1.

Ce-şi puseseră în gând să facă? O scară până la cer?! Mai mult decât atât?! 

Tot din Biblie aflăm că ei au decis să nu construiască turnul cu blocuri de piatră şi nici cu cărămizi de lut uscate la soare, ci din cărămizi – modelate din nisip – arse complet în foc, astfel încât să se transforme în blocuri de cuarţ (astăzi ştim mai multe despre relaţia, bazată pe siliciu, dintre nisip, cuarţ, cipurile de memorie şi microprocesoare). Lipite unele de altele cu asfalt (bitum), orientate specific, cărămizile deveneau vorbitoare, având capacitatea de a stoca şi transmite informaţia, de a o amplifica, intrând în rezonanţă cu universul. Folosind turnul ca un cuarţ radio gigantic, oamenii puteau vorbi cu zeii. Nu înălţimea turnului a fost motivul pentru care el a fost prăbuşit, ci capacitatea lui de a transmite şi înregistra informaţiile cosmice, ca şi undele bioelectromagnetice, convertindu-le în limbaj. 
Este, desigur, o speculaţie, aşa cum tot o speculaţie este şi ideea că turnul ar fi putut fi o scară a lui Iacob către cerul îngerilor. Ceea ce ar fi trebuit să fie Turnul Babel, înainte de a fi dărâmat de două ori din porunca zeilor (a doua oară de americani în războiul din Irak, dacă dăm crezare zvonurilor, conform cărora Saddam Hussein începuse reconstrucţia Babilonului şi a Turnului Babel, ignorând interdicţia biblică şi avertismentul că turnul va mai fi ridicat o dată, dar după aceea va veni Armaghedonul) rămâne, pentru lumea profană, un mister şi o nebunie. 
Ceea ce mai păstrează Biblia şi memoria umanităţii, dincolo de trufia oamenilor ce i-au înfruntat pe zei, este modul în care zeii au reacţionat. Nu numai că au distrus partea superioară a turnului cu fulgere, dar au acţionat asupra populaţiei unitare a Pământului pe două niveluri: la nivelul codului genetic, al ADN-ului (acolo unde este stocată informaţia de structură şi funcţie a celulei şi, implicit, a organismului), creând rasele umane, diversificând popoarele, şi la nivelul limbajului, creând limbi diferite. 
Oamenii au uitat limba primordială (despre care Frazer crede că era înţeleasă de toţi oamenii şi de zei, fiind vorbită în Grădina raiului deopotrivă de Dumnezeu şi de oameni2) şi, printr-un implant de memorie (nu găsesc un cuvânt arhaic potrivit operaţiei divine), au început să vorbească subit – pe grupuri – o altă limbă, complet necunoscută anterior. „Hai să coborâm acolo şi să le încâlcim graiul, pentru ca unul altuia să nu-şi mai înţeleagă limba”3, se adresează Dumnezeul biblic unui interlocutor implicit, care – el sau altul – confirmă acţiunea divină şi îi arată consecinţele: „Şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe faţa întregului Pământ şi au încetat să mai zidească cetatea şi turnul”4. 
A fost oare suficientă diversificarea limbilor pentru ca umanitatea să-şi uite idealul şi scopul sau a fost mai mult decât atât?! Un program genetic imperativ, prin care rasele nou create au fost condiţionate să uite că au reprezentat un singur popor cu un ideal comun şi să se războiască la nesfârşit între ele. 
A fost, poate, chiar mai mult decât un implant de condiţionare mentală, religioasă, sexuală (legea nonhibridării), de respingere a altor neamuri, a fost o ajustare genetică a diferitelor rase. 
Ne-o spune şi Platon în „Banchetul”, cu alte imagini, arătând că zeii – pentru a limita puterea oamenilor androgini – i-au secţionat în două jumătăţi, făcându-i să uite că au vrut să-i înfrunte pe pământ şi în cerul lor, şi i-au condiţionat să-şi caute la nesfârşit perechea pierdută, pentru a redeveni iarăşi întregi individual, aşa cum fuseseră la început. 
Dacă ar fi fost doar o acţiune de multiplicare a limbilor şi a raselor, atunci turnul încă s-ar mai fi putut ridica, pentru că s-ar fi păstrat intacte idealul şi certitudinea că toate popoarele aparţin esenţial umanităţii, indiferent de faptul că oamenii arată şi vorbesc diferit.
Şi, totuşi, în forme, concepţii şi materiale subtile, turnul a mai fost construit de nenumărate ori. Cărămizile lui vorbitoare alcătuiesc astăzi biblioteci reale şi virtuale, realizează comunicarea între naţiuni şi generaţii şi, poate, îi înfruntă încă pe zei, purtând departe în spaţiu, departe în timp, bioundele cerebrale codificate în limbaje.
Îmi place să cred că „Levantul”, cartea lui Mircea Cărtărescu, este şi ea o imagine contradictorie, pestriţă şi întru totul minunată a Turnului Babel. Este imaginea totalităţii – aparenţă şi esenţă – imaginea turnului ajuns la al XII-lea cânt, având chiar unul suplimentar plutind în văzduhul zeilor, variantă liberă la etajul penultim. 
Amestec de rase şi de populaţii: valahi, greci, turci, ţigani, români, bulgari, francezi, personaje şi persoane, amestec de categorii sociale, de mentalităţi, de orgolii şi aspiraţii, de vicii şi virtuţi, actanţii şi auctorele „Levantului” întruchipează lumea Turnului Babel, diferenţiată de Domnul, dar neîmprăştiată încă pe suprafaţa Pământului. 
Dacă auctorele este Dumnezeul care se joacă sau conducătorul responsabil al unei umanităţi modificate în însăşi substanţa sa, pe care încearcă să o salveze conştientizând-o, este un subiect discutabil. Important este că auctorele construieşte, cu personajele sale din secvenţe temporale diferite, căci acţiunea este transtemporală, Poarta spre devenirea întru mai bine a poporului român. Copia sa virtuală, personajul de hârtie, se proiectează uniplan, ocultându-şi înţelesurile, pe care doar numele – Manoil – le mai dezvăluie. Numele şi aparentul eşec, deoarece Manoil nu reuşeşte să schimbe un Domn rău cu unul bun. 
Cum se explică eşecul lui Manoil, dincolo de limitările speciei literare alese? Se datorează unei erori umane esenţiale sau unui implant genetic, care condiţionează poporul nostru? Se spune că, alterând sau distrugând popoarele, creatorul a implantat câte un mit etiologic, cu funcţia de a motiva devenirea acestora, a fiecărui popor în parte. Să fie mitul implantat românilor cel al Meşterului Manole, care a suportat zeci de prăbuşiri, înainte de a ridica biserica prin jertfa supremă?

Tehnici de construcție a labirintului

Turnul Babel a fost o minune a cunoaşterii şi solidarităţii umane, a ştiinţei şi a tehnicii, minune asumată cu orgoliu şi, implicit, pedepsită, ca orice formă de hybris. Aparent în registru minor, pentru a nu fi prăbuşit de zei, se înalţă „Levantul”. Cum au fost zeii contemporani construcţiei lui, dacă s-au deosebit de Dumnezeul biblic, care le-au fost numele, puterea, metodele şi interdicţiile, nu este important. Formula eroi-comică salvează epopeea şi îi ocultează mesajul, lăsându-i o splendidă libertate de a exista în lume. 

Deplina suveranitate a autorului

Mai întâi, o deplină suveranitate a auctorelui, care nu trebuie să ţină cont de prejudecăţile literare curente, poate jongla cu spaţiul şi cu timpul, poate aboli orice regulă, îşi arogă dreptul la digresiuni, la intervenţii nemascate în text – interferând cartea cu viaţa – oferind acelaşi grad de realitate sau de ficţiune sieşi, personajelor şi cititorului: 
„Dar, efendi narator,/ Cam grăbişi cu diegesis şi te luă gura-nainte”5. 
„… Astă cuvântare (milă, cetitor, acum-ţi cer)/ Pedepsit nu sunt la şcoale, dascalos n-avui, belfer/ Sunt, e drept, dar de rumână, eu greceşte abia rup./ Îl citii pe George Ştainăr, însă dar nu mă ocup/ Mult de tălmăciri”6.
(…)

(Fragment din lucrarea Mircea Cărtărescu – „Levantul”. Metafora Turnului Babel, care a obţinut locul I la Concursul anual de debut al Editurii Caiete Silvane a CCAJS, secţiunea Critică şi istorie literară.)


1 Biblia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 32.
2 Frazer, James, George, Folclorul în Vechiul Testament, Ed. Scripta, București, 1995, p. 64.
3 Biblia, p. 32.
4 Ibidem.
5 Mircea Cărtărescu, Levantul, Ed. Cartea Românească, București, 1990, p. 9.
6 Ibidem, p. 25.

Autor: Octavia Floricică